Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Ginkgo Biloba. Maestrul focului şi arborele celor 40 de comori.

Există în lume un arbore minunat ce nu suportă comparație, un arbore ce a rezistat în timp şi a reuşit să evadeze din era geologiei străvechi. Ginkgo există pe Planeta Albastră de 250 de milioane de ani și este un miracol pentru lumea vegetală. În perioada Jurasicului, el acoperea întinderi uriaşe. Numit şi maestrul focului, se spune că acest arbore nu poate fi distrus de flăcări deoarece flăcările îl fac să secrete un suc protector. Mai mult decât atât, ginkgo rezistă şi radioactivităţii, fiind supravieţuitor al bombelor de la Nagasaki şi Hiroshima. Este considerat arborele sacru în Asia, fiind venerat pentru longevitatea sa.

În Asia, ginkgo se cultivă în incinta templelor şi a palatelor pentru extraordinara sa capacitate de protecţie împotriva incendiilor. Acest arbore a fascinat botaniştii întregii lumi prin unicitatea şi originea sa. În China există arbori de ginkgo ce au venerabila vârstă de peste 1000 de ani, iar acest arbore mai poartă și numele de arborele sacru sau arborele celor 40 de comori.

În secolul al XVII-lea a fost cultivat în Franţa, pentru ca mai apoi să fie introdus în mai multe oraşe din Europa, fiind cultivat în parcuri. În stare sălbatică, acesta se găseşte doar în unele păduri din Extremul Orient. Fascinant pentru cercetătorii botanişti este faptul că rezistă la toate agresiunile exterioare: boli, paraziţi, ciuperci, insecte, poluare, intemperii.

Arborele poate să ajungă la 40 de metri înălţime, frunzele sale sunt în formă de evantai, de culoare galben-aurie, iar fructele nu sunt comestibile. Este singura specie vegetală care nu are nicio înrudire cu un reprezentant al genului şi al familiei sale.

Acest copac salvează zeci de mii de vieţi prin extraordinarele sale calităţi terapeutice în afecţiunile cardiovasculare, afecţiuni care sunt principala cauză de mortalitate la nivel mondial.  Supravieţuirea în timp a acestui arbore se datorează şi călugărilor budişti care consideră că ginkgo biloba este o încarnare a unor entităţi divine în lumea oamenilor.

La această specie de arbori există "arbori-bărbaţi" şi "arbori-femei", fiecare exemplar având sexul diferenţiat, întocmai ca la oameni.

Beneficiile ginkgo biloba asupra sănătăţii:

  • în problemele circulatorii şi pentru memorie - în medicina tradiţională această plantă este folosită pentru a trata tulburările circulatorii şi pentru a spori memoria;
  • antioxidant puternic - frunzele de gingko biloba au proprietăţi antioxidante. Mai exact, combat radicalii liberi (compuşi dăunători organismului, ce provoacă îmbătrânirea);
  • creşte eficienţa metabolismului şi stimulează nivelul de oxigen din creier;
  • folosit pentru a ajuta la controlul colesterolului;
  • tratament pentru impotenţă şi infertilitate la bărbaţi;
  • în tratarea afecţiunilor urechilor şi turburărilor ocular;
  • la tratarea psoriazisului; iar
  • frunzele sale au proprietăţi antiinflamatoare, antispasmodice şi vasodilatatoare, fructele având proprietăţi antibiotice, antifungice, expectorante, sedative şi vermifuge.

Efectele adverse ale plantei Ginko biloba asupra sănătăţii:

  • disconfort gastro-intestinal şi dureri de cap;
  • nu este recomandată în cazul tulburărilor de coagulare;
  • femeile însărcinate nu trebuie sa folosească suplimente pe bază de Gingko biloba;
  • pot apărea mâncărimi, erupţii cutanate, ameţeli, probleme de respiraţie;
  • mai pot apărea: diaree, greaţă, vărsături, stări de nelinişte.

Vă recomand ceai de Ginkgo biloba:

Se prepară infuzie prin adăugarea unei linguriţe de plantă la o ceaşcă de apă. Se acoperă vasul pentru 20 de minute, după care se strecoară şi se consumă ca atare sau îndulcit, după gust. Se recomandă consumul de 1-3 porţii de ceai zilnic, de preferinţă în prima parte a zilei.

Starea de bine vine din faptul că suntem sănătoşi. Sănătatea ne aduce viaţă de calitate şi fericire! Alege să fii sănătos! Învaţă să fii sănătos!

Sursa foto: Shutterstock.com

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

9 trucuri pentru a evita (și elimina) acneea
10 obiceiuri care îți înrăutățesc crampele menstruale