Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

George Tănase, actor: Râsul este terapie pură

Recunoaște că întreaga lui viață e legată de lumea artistică. Își dorește o carieră în domeniul cinematografiei și spune că fiecare pas profesional pe care-l face are scopul de a-l ajuta să evolueze și a-l aduce mai aproape de visul lui. Prima lui apariție în cadrul show-ului de talente al Antenei 1, iUmor, a fost una emoționantă întrucât a coincis cu momentul în care l-a cunoscut pe Mihai Bendeac, omul pe care își dorea dintotdeauna să-l întâlnească personal. Este tânăr, carismatic și consideră că iubirea este cel mai important sentiment. Finalistul primului sezon iUmor, George Tănase, povestește despre fascinația lui pentru film, despre cariera făcută din pasiune, despre fericire și despre felul în care alege să se bucure din plin de fiecare clipă a vieții lui.

Anca Tănase [JoelleMagazine.Ro]: Bună, George! Spune-mi, te rog, îți amintești care a fost momentul/perioada în care ai realizat pentru prima dată faptul că ai umor și că ai putea să faci o carieră în lumea divertismentului?

George Tănase: Sincer să fiu, nici acum nu am realizat în totalitate că am umor. Eu fac doar ceea ce simt să fac. M-am lăsat mereu ghidat de instinct și în orice am avut de făcut a intervenit umorul, de cele mai multe ori, involuntar. Aștept și eu ziua în care mă voi uita în oglindă și voi zice: Da, bă, am umor... sunt foarte amuzant! Până atunci fac doar ce-mi spune inima.

 

Anca Tănase: Ai participat la show-ul de talente al Antenei 1, iUmor, unde jurații au fost fascinați de reprezentația ta. Cum ai caracteriza experiența iUmor și în ce măsură o consideri a fi un punct de referință în parcursul tău profesional?

George Tănase: Mă bucur mult că am participat la iUmor, a fost o experiență extraordinară. Am cunoscut oameni extrem de talentați. Am învățat o grămadă de lucruri de la acești oameni. O mare parte din meritul reprezentației mele de la iUmor li se datorează lor pentru că m-au inspirat, m-au sprijinit, m-au încurajat în permanență. Dacă iUmor mi-a schimbat viața? Hm, nu știu ce să răspund. M-a propulsat, într-adevăr, dar în lumea artistică e foarte greu să ajungi sus și e și mai greu să te menții acolo. iUmor m-a ajutat să mă cunosc mai mult pe mine, să învăț niște noțiuni pe care nu le-aș fi aflat stând pe canapeaua din sufragerie, să descopăr necunoscutul și să-mi pun în evidență abilitățile. Cumva, iUmor-ul m-a ajutat să-l văd un pic mai bine pe George comediantul.

https://www.youtube.com/watch?v=iCF-kenTLm0

Anca Tănase: Știu că îl apreciezi pe Mihai Bendeac și că, în urmă cu câțiva ani, îți doreai să îl întâlnești personal. Nu cred că mă înșel, nu-i așa? Cum ai descrie momentul în care l-ai întâlnit pentru prima dată și, mai mult decât atât, cum te-ai simțit când el ți-a apreciat numărul de la iUmor?

George Tănase: Am fost foarte emoționat prima dată când l-am văzut pe Mihai. Mai ales că trebuia să mă jurizeze. E un om pe care-l respect dar un artist pe care-l divinizez. E unul dintre cei mai mari actori dați de România vreodată. Mă bucur mult că l-am întâlnit. Sincer să fiu cu tine, în momentul în care am fost față în față cu Bendeac, nu mi s-a mai părut totul wow. Adică, ani întregi visam la momentul ăla, munceam să fac cumva să ajung acolo, am trecut prin diverse experiențe pentru a-l cunoaște, iar când m-am trezit din vis, eram acolo, față în față cu un om normal. N-avea aripi de înger, n-avea aură de sfânt desupra cheliei, era la fel ca mine, ca tine, ca noi toți. Sentimentul a fost foarte plăcut. Dar mai mult decât realizarea visului, cred că a fost drumul pe care l-am parcurs până acolo.

Anca Tănase: Cât durează, în medie, realizarea unui clip precum cele pe care le postezi pe pagina ta oficială și la care obții, de obicei, câteva mii de reacții într-un timp foarte scurt? Care sunt cele mai mari provocări cărora trebuie să le faci față zi de zi în acest domeniu?

George Tănase: Clipurile în sine nu durează foarte mult. Depinde de inspirație. Dacă ideea mă lovește, atunci lucrurile curg, ușor, ușor. Întâi e partea scrisă, care, de regulă, durează mai mult. Pot scrie un sketch în 5 minute, pot să-l scriu în 5 zile. Sunt replici care nu se pupă cu alte replici, acțiuni care nu-mi convin și le schimb mereu, structuri pe care le scriu și le tot șterg. Partea filmată durează mai puțin, pentru că nu le fac la nivel de tv. Le fac simplu, pentru internet, ușoare pentru orice fel de public, uneori grăbite pentru o societate ,,care n-are timp”.

Provocările sunt pe măsură. Mai ales când sunt în metrou și diverși oameni mă identifică cu personajele din sketch-uri. Uneori strigă pe stradă după mine folosind diverse replici din sketch-uri. E ciudat... dar plăcut în același timp.

Anca Tănase: Am putea spune că ești și vlogger în acest moment? Sau pur și simplu actor? Cum ai vrea să te prezinte lumea?

George Tănase: Dacă respectăm teoria, ce fac eu nu se poate numi vlogging, nu respect niște lucruri. Dacă-mi ceri diploma, nu mă pot numi nici actor. Deci, cine e George Tănase? Nu știu să-ți răspund. Nu știu să-mi răspund nici mie. Las lumea să răspundă. Fiecare cum consideră. Fiecare cum mă percepe. Nu-mi place să fiu reprezentat de titluri, ,,vloggerul George Tănase”, ,,actorul George Tănase”,  ,,comediantul George Tănase”. Nu. Sunt doar eu, omul George Tănase. Îmi exprim părerea despre lume prin ceea ce știu să fac cel mai bine.

 

Anca Tănase: Ai început recent o colaborare cu Nae Comedy Club din Centrul Vechi, iar sâmbăta aceasta va avea loc prima reprezentație de stand-up comedy, alături de Mane Voicu, Marius Covache și Nelu Cortea. Dacă ar fi să le oferi potențialilor spectatori 3 motive pentru care merită să vină să-ți vadă show-ul, care ar fi acelea?

George Tănase: Râsul este terapie pură. Fericirea este instrumentul cel mai de preț pe care ni l-a dăruit Dumnezeu. Comedia, de asemenea, este un instrument al fericirii. Îi cunosc pe băieți și știu că sunt foarte buni. Merită văzuți. Au talent, au umor, au carismă. De ce să vină lumea? E simplu. Vor simți 3 senzații diferite în același timp: că sunt la un bar, că sunt la un spectacol, că sunt la psiholog. Cum vă ziceam, terapie pură.

 

Anca Tănase:  Care sunt planurile tale de dezvoltare pentru viitor? Îmi poți dezvălui care este cel mai mare vis al tău, unde îți dorești să ajungi în acest domeniu pe care ți l-ai ales, divertismentul?

George Tănase: Toate planurile mele de viitor au un singur scop, să evoluez, să învăț, să împrăștii fericire în jurul meu. Dacă voi reuși toate aceste lucruri, atunci viața mea va fi împlinită.

Cel mai mare vis al meu este o carieră în domeniul cinematografiei. Visez zi și noapte să joc într-un film. De ce nu, în viitor, să și regizez unul sau mai multe. Visez să fac lucruri mărețe. Momentan nu pot să fac altceva decât să proiectez Universului toate dorințele mele și sunt sigur că planul astral se va întâlni într-o zi cu cel fizic și mi se vor îndeplini visurile.

 

Anca Tănase: Ești din Tulcea, iar în acest moment locuiești în București. Atât din punct de vedere personal, cât și profesional, care consideri că sunt avantajele și dezavantajele faptului că locuiești în capitală? Iar dacă ne referim la orașul tău natal, ce-ți vine prima oară în minte atunci când te gândești la el?

George Tănase: Ca să nu dezinformăm, nu, nu sunt din Tulcea. Sunt din comuna Turcoaia, județul Tulcea. Sunt de la țară. Un loc pe care l-am iubit mereu și-am să-l iubesc cât am să trăiesc. Însă acum am fost adoptat de București. Mi se pare cea mai bună alegere pe care am putut s-o fac. Cum îmi spunea cineva, Bucureștiul e o țară într-o altă țară. Atât personal, cât și profesional am evoluat enorm aici. Știu că sună a răspuns de fotbalist, ,,să fie bine ca să nu fie rău”, dar ăsta e adevărul. Aici am oameni foarte dragi mie. Prieteni extraordinari. Cunoștințe care m-au ajutat și m-ar ajuta oricând. Am o altă viață în București. Nu văd niciun dezavantaj că locuiesc în București. Absolut niciunul.

Când mă gândesc acasă, îmi amintesc de copilărie. De libertate. De liniște. O parte din copilul meu interior e tot acolo. Oftează după acele vremuri.

 

Anca Tănase: Din punctul tău de vedere, ce este cel mai important în viață?

George Tănase: Iubirea. E cel mai important să iubim. Pe Dumnezeu, apoi pe noi, apoi pe toți cei din jurul nostru. Suntem construiți din iubire. Asta suntem la bază. Iubirea înseamnă fericire. Iar fericirea este sentimentul suprem spre care tindem noi mereu.

Anca Tănase: Care sunt, pe lângă a-i face pe cei din jurul tău să râdă și să se bucure în momenntul în care îți văd reprezentațiile, celelalte pasiuni care îți fac sufletul să zâmbească?

George Tănase: Iubesc să joc FIFA. Deci iubesc asta. Mi se pare cea mai tare invenție pământească. Îmi mai place să dansez, să desenez, să cânt uneori. Viața mea e legată de lumea artistică.

 

Anca Tănase: Ce-ți este indispensabil zi de zi? Fără de ce nu ai putea trăi și nu ai putea să îți vezi mai departe de viață și de activitatea zilnică?

George Tănase: Dumnezeu. Nimic n-aș putea face fără Dumnezeu în suflet. NIMIC!

 

Anca Tănase: Un gând de final pentru cititori… ?

George Tănase: Le mulțumesc că au citit acest interviu și le doresc să atingă fericirea supremă! Să zâmbescă mereu pentru că atunci oamenii sunt cei mai frumoși și mai luminoși, când sunt fericiți!

 

Anca Tănase: Îți mulțumesc frumos pentru timpul acordat, George! Mult succes în continuare!

George Tănase: Doamne ajută! Îți mulțumesc din suflet!

 


Quick quiz:

Nume:  George Tănase

Vârsta:  Suficient cât să iubesc viața

Prietenii îmi spun... BĂ!

Un film pe care îl recomand cu drag oricui, în orice moment, ar fi… La vita e bella (1997).

Trei locuri unde îmi doresc să ajung și pe care nu am avut încă ocazia să le vizitez ar fi… Statele Unite, Tibetul și România (Sunt atâtea de văzut la noi).

Actorul meu preferat este.... Nu există un preferat, sunt mai mulți: De Niro, Pacino, Johnny Depp, Tom Hanks, DiCaprio și alții...

Actrița mea preferată este... (parcă era Angelina Jolie, nu? :) Exact!


În prezent, citesc…Munca actorului cu sine însuși (Stanislavski).

Mare sau munte? Mare!

În viață, cel mai mult mă motivează…fericirea!

 

Puteți urmări activitatea lui George pe pagina lui oficială de Facebook: Tănase George, precum și pe contul lui personal, George Tănase.

 

Un interviu de Anca Tănase. Orice utilizare a conţinutului acestui interviu presupune citarea sursei şi necesită obţinerea acordului prealabil, în scris, al JoelleMagazine.Ro. Toate drepturile rezervate © JoelleMagazine.Ro 2016.

 

1 /
    George Tănase, actor, actorie, cinematografie, comediant, iUmor, finalist iUmor, Antena 1, show de talente, Mihai Bendeac George Tănase, actor, actorie, cinematografie, comediant, iUmor, finalist iUmor, Antena 1, show de talente, Mihai Bendeac George Tănase, actor, actorie, cinematografie, comediant, iUmor, finalist iUmor, Antena 1, show de talente, Mihai Bendeac George Tănase, actor, actorie, cinematografie, comediant, iUmor, finalist iUmor, Antena 1, show de talente, Mihai Bendeac

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Dr. Felix Dobrițoiu, Metropolitan Hospital: Medicina…
Vlad Ilaș, fotograf: Îmi plac momentele cu emoții…