Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Două lucruri importante de care trebuie să ții cont atunci când încerci să slăbești

Dacă ții dietă și dorești neapărat să slăbești, dar simți că stagnezi și nu înțelegi de ce, avem câteva idei pentru tine care te-ar putea ajuta să îți restabilești progresul și ritmul de slăbit anterior.

Nu ești singura căreia i s-a întâmplat să mănânce sănătos, să faci sport și acul cântarului să nu se miște. Acest lucru este extrem de important, și s-ar putea să scapi în vedere câteva lucruri, care te pot ajuta să accelerezi procesul de slăbit.

  • Dormi mai mult

Da, ai auzit asta de multe ori înainte. Dar trebuie să înțelegi că uneori acesta este motivul pentru care dieta ta nu dă rezultate. Cel puțin o treime dintre adulți nu au parte de suficientă odihnă – ceea ce înseamnă că unul din 3 cititori ai acestui articol sunt privați de somn! Te numeri printre ei?

Lipsa somnului încetinește atât metabolismul, cât și funcțiile cerebrale. Un studiu publicat în Analele de Medicină Internă a demonstrat că, atunci când persoanele care țineau dietă dormeau suficient, jumătate din kilogramele pierdute reprezentau grăsime corporală. Totuși, când persoanele respective dormeau sub 7 ore, grăsimea pierdută era redusă la jumătate, chiar dacă aceste două grupuri urmau același plan de dietă.

Motivele pentru care oamenii nu dorm suficient variază – suferă de insomnii, adorm greu, sau rămân până târziu în fața televizorului sau a calculatorului, citesc, sau chiar lucrează mult peste program.

Dar astfel se creează un cerc vicios – dacă nu dormi suficient, te trezești obosit, iar foamea și poftele se intensifică în timpul zilei. Din cauza oboselii, nu mai poți discerne atât de bine care sunt alimentele sănătoase și benefice, iar tendința este de a consuma dulciuri și alimente grase, pentru a compensa pentru lipsa de energie. Iar la sfârșitul zilei te simți din nou extenuat. Ai nevoie de timp cu tine, iar în loc să dormi, te uiți la televizor, stai pe telefon sau citești - și iar te culci târziu.

Dacă te regăsești în această situație, te încurajăm să îți revizuiești obiceiurile de odihnă, pentru că aceasta ar putea fi cheia progresului în efortul de a slăbi. Fă din ora de culcare o prioritate, ca pentru copiii tăi, și observă impactul pozitiv asupra ta, atât fizic, cât și psihic.

  • Mănâncă cel puțin trei mese pe zi

Un alt mod de a-ți sabota progresul este să sari peste mese. Ai sărit peste micul-dejun pentru că aveai multe de pregătit pentru copiii care trebuiau să plece, te-ai trezit târziu (fiindcă ești obosit – vezi mai sus), apoi ai sărit peste masa de prânz pentru  că aveai o ședință sau o întâlnire importantă...sau poate ai sărit peste mese gândindu-te că așa vei slăbi mai ușor.

Dar, până seara, a ajuns să te roadă stomacul în așa hal, încât ai mâncat o cină triplă, sau ai ajuns să comanzi o pizza uriașă.

De ce e atât de important să mănânci frecvent în timpul zilei? Îți ții foamea și poftele sub control, așa că sunt șanse mai slabe să mănânci prea mult, sau să te abați de la dietă. Cercetătorii au descoperit că săritul peste micul-dejun este asociat cu obezitatea. Când sari peste o masă, glicemia scade extrem de mult și ajungi să nu mai ai control asupra a ceea ce mănânci. Așa că vei consuma mai mult sau vei lua decizii proaste, pentru că organismul are nevoie să normalizeze nivelul glicemiei.

Din nou, dacă te regăsești în această situație, e cazul să îți revizuiești obiceiurile alimentare. Înfometarea nu este o soluție bună pe termen lung, pentru că nu te vei putea priva de alimente prea mult timp. Fă din mesele mici și dese (o dată la 2-3 ore) o prioritate, precum este și proiectul de la serviciu sau sănătatea familiei, și observă impactul pozitiv asupra stării psihice, fizice și emoționale.

E important să conștientizezi că orice deprivare la care supunem organismul va avea întotdeauna consecințe negative. Așa că e de preferat să ai un echilibru în toate, având răbdare în ceea ce privește ritmul de slăbit – kilogramele slăbite lent vor dispărea definitiv, spre deosebire de cele slăbite rapid, care se vor întoarce înapoi și mai repede.

Foto: pexels.com

1 /
    dietă, slăbit, regim, kilograme în plus, alimentație sănătoasă, sănătate, fitness dietă, slăbit, regim, kilograme în plus, alimentație sănătoasă, sănătate, fitness dietă, slăbit, regim, kilograme în plus, alimentație sănătoasă, sănătate, fitness

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Ce mănâncă un nutriționist într-o zi
9 motive să consumi făină de cocos