Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Jurnalul unei pofticioase – Dieta Oshawa: Ziua 2. Iartă-mă, Doamne, că nu știu ce fac

Cea de-a doua zi a dietei macrobiotice a doctorului George Oshawa a adus cu sine total alte lucruri față de cea dintâi.

M-am culcat în seara precedentă cu speranța că nu voi mai fi așa de obosită a doua zi. Și într-adevăr, nu am mai fost. Dar asta pentru că m-am trezit la 10:00, fiindcă n-am fost în stare la ora 8:00, la cât îmi pusesem alarma să sune. Și m-am trezit cu o foame de lup.

Mi-am amintit că lăsasem peste noapte la înmuiat niște arpacaș din grâu, așa că l-am pus la fiert în timp ce mi-am văzut liniștită de treabă.

Aproape liniștită, fiindcă am simțit întruna nevoia să ronțăi.

Dacă am avut impresia în ziua 1 că am mâncat mult, ei bine, ziua 2 a fost și mai și.

Am mâncat la micul dejun un bol de orez, cu speranța că acesta îmi va menține starea de sațietate pentru mai mult timp.

N-a fost chiar așa.

După o oră, foamea cruntă m-a izbit iar. Și grâul încă nu era gata. Am mâncat o turtiță cu grâu crocant. Ce bine că le-am gătit de ieri.

"Mă bătea gândul să abandonez cursa și să-mi comand 37 de pizza mari, cu blat pufos și multă brânză și 15 pungi de Doritos"

Și după o oră și jumătate, iar mi-a fost foame.

Noroc că, de data asta, era gata grâul fiert.

Am privit ezitantă la oala cu grâu devenit semi-cremos, semi-gelatinos; în mod normal îmi place gustul, dar combinat cu stafide, scorțișoară, zahăr, brun...chestii cu gust, adică. Iar acum mă gândeam că ar trebui să-l mănânc așa...poate doar cu puțină sare.

N-am mai rezistat și i-am turnat deasupra puțin sirop de arțar și un strop de esență de vanilie.

Până la urmă, siropul de arțar l-a folosit și Beyoncé să slăbească pentru filmul “Dreamgirls”, eu de ce ar trebui să mă îngraș de la el?

  • Partea bună e că digestia mi-a fost îmbunătățită considerabil, ceea ce pentru mine e o bucurie, fiindcă mereu am probleme de genul.
  • Partea proastă e că m-am mai trezit cu câteva coșuri pe obraji.

“Nu ies azi din casă deloc. Plouă.”

De fapt, nu voiam să mă vadă nimeni cu fața asta.

Grâul acela dulce ar fi trebuit să-mi țină, în mod normal, de foame, cam 3 ore, minimum, deși am mâncat doar vreo 3-4 linguri. Da’ de unde? După o oră, am simțit stomacul plângând iar de foame.

"Măi, dar ce-i cu tine?! Abține-te!", îi spuneam eu fără folos.

Am băut multă, multă...dar multă apă, pentru a atenua senzația de foame.

A mers o perioadă destul de scurtă, până am dat iama în sărățelele acelea crocante și delicioase și ușor picante și...un pic arse la colțuri unele dintre ele, dar nu contează, super-bune atunci când mori de foame și n-ai voie să mănânci decât făină cu apă.

Iar ziua mea a oscilat astfel până spre înserare – muncă și întreruperi cauzate de drumurile până la bucătărie, ca să mai iau o sărățică.

“Măcar nu mai sunt obosită azi”, gândesc eu.

Și m-a izbit somnul pe la 18:30. N-am mai rezistat și am dormit vreo oră.

Mi-am dat seama că dieta a cauzat alte simptome: o senzație ciudată de semi-amar în gură și buze extrem de uscate. Și nu înțelegeam de ce, că doar beam apă cât un cal, ca să mai atenuez foamea. 

Și n-am atenuat nicio foame, că pe la 20:00 am mâncat și cealaltă turtiță cu orez crocant. Timp în care mă bătea gândul să abandonez cursa și să-mi comand 37 de pizza mari, cu blat pufos și multă brânză și 15 pungi de Doritos.

Și pe la 22:00 dispăruseră toate sărățelele.

Mi-am zis că trebuie să mă apuc de treabă iar, ca să mă distragă de la mâncare.

Și am reușit cam două ore, până când stomacul nu m-a mai cruțat și am mai mâncat câteva linguri de grâu fiert.

M-am simțit groaznic de vinovată, dar nu puteam merge la culcare cu stomacul gol, nu?

Dar am constat o rezistență crescută la frig. În timp ce ploua cu canistra, nu cu găleata, și era un frig de îngheța și focul din cuptor, eu stăteam cu ferestrele largi deschise. 

Cum-necum, după ce mi-am blestemat zilele și m-am certat singură că "Elizo, faci ce faci și strici toate regimurile, n-ai și tu un pic de voință să strângi din dinți", am decis să mă măsor în talie (n-am cântar, l-am aruncat după ce am avut impresia că e stricat – dar cred că era bun, doar că nu-mi plăcea mie ce indică).

Nu mică mi-a fost surpriza să constat că slăbisem 2 cm !

D-O-I C-E-N-T-I-M-E-T-R-I?!

În două zile?!

După ce am mâncat cât un urs?!

Viața e frumoasă.

Aveam o tonă de energie, că mă gândeam să mă apuc de curățenie pe la 12:30. Noaptea.

Am capitulat, însă, pe la 1:00, când era să-mi cadă telefonul peste față de somn ce îmi era. Am dormit, din nou, buștean. Cred că am și visat câte ceva, dar nu-mi mai amintesc ce.

Ajută-mă, Doamne, să nu mai am așa foame a doua zi, că mă simt îngrozitor, mănânc întruna, mă simt ca o casnică neobosită, care cu o mână gătește, și cu cealaltă mănâncă. Non-stop.

Foto: ravishly.com, giphy.com

1 /
    dietă, slăbit, cură de slăbire, regim de slăbit, dietă de slăbit, kilograme în plus, dieta Oshawa, dieta macrobiotică dietă, slăbit, cură de slăbire, regim de slăbit, dietă de slăbit, kilograme în plus, dieta Oshawa, dieta macrobiotică dietă, slăbit, cură de slăbire, regim de slăbit, dietă de slăbit, kilograme în plus, dieta Oshawa, dieta macrobiotică dietă, slăbit, cură de slăbire, regim de slăbit, dietă de slăbit, kilograme în plus, dieta Oshawa, dieta macrobiotică dietă, slăbit, cură de slăbire, regim de slăbit, dietă de slăbit, kilograme în plus, dieta Oshawa, dieta macrobiotică dietă, slăbit, cură de slăbire, regim de slăbit, dietă de slăbit, kilograme în plus, dieta Oshawa, dieta macrobiotică

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Ce mănâncă un nutriționist într-o zi
Două lucruri importante de care trebuie să ții cont…