Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Mâncare de 12 lei cu Marian: Soufflé de ciocolată și cafea

Da, dragii noștri îndrăgostiți! Săptămâna aceasta, Marian a decis să ne ofere o rețetă plină de iubire, delicioasă, savuroasă, numai bună pentru o seară romantică! Pentru că iubirea trebuie sărbătorită zilnic, nu doar pe 14 februarie!

Deliciosul soufflé de ciocolată și cafea este foarte simplu de făcut, și vă va cufunda într-o stare euforică, de iubire și adorație:

“Boabe de cacao măcinate-n ciocolată și cafea prăjită…Da, soufflé !

Amestec ce-mi trebuie să încapă în 4 ramekine (bolurile de ceramică să aibă 150 ml) unse cu unt și tapetate bine de zahăr grunjos.

Cuptorul dogorește la vreo 180 de grade.

Două linguri vârf de făină și două de unt - le frământ cu oleacă de sare, până apucă o textură nisipoasă.

Încălzesc bine 120 ml de lapte și 4 linguri vârf de zahăr, adaug 2 shot-uri de cafea (70 mililitri din 20 de grame de cafea), torn această mixtură peste făina grasă și sărată, amestec la foc mic să se îngroașe, sting focul și topesc în compoziție 8 linguri de ciocolată tocată (neagră de cacao de 50 sau 70).

Scufund în aluat câte un gălbenuș de ou și mă opresc după 5 bucăți din acestea. Încorporez albușul de la 4 ouă bătut bezea cu o lingură și jumate de zahăr.

Umplu ramekinele și coc vreo 15-16 minute. Las un minut în cuptorul stins și un minut – chiar două afară, înainte de-a scufunda lingura pentru a-mbuca.

Pot face un sos din lapte fierbinte, îndulcit cu zahăr și apoi turnat peste gălbenuș, să se îngroașe în aburi de apă clocotind…sau doar pudrez zahăr.”

Poftă bună la ospăț!

 

Despre Marian?

"Ce-i cu mine prin bucătărie? În vremea când cercam locuri de muncă... mi-am ciulit urechile la unele jachete butonate și mi s-a făcut poftă - am deschis poarta și-am luat-o pe drumul ăsta. Adevărat că a fost(și este) nu ușor; la început te ustură organele de parcă sfârâie-n tigaie, până îți așezi ritmul. Da, îmi place să gătesc, îmi place să înțeleg mâncarea. Nu-i una favorită, îs multe merinde frumoase ce rodesc în natură."  

Foto: arhiva personală Marian Buda

https://www.facebook.com/Letter-for-Food-914356261986345/?__mref=message_bubble

1 /
    rețete, dulciuri, bucătărie, cuisine, gastronomie, bucătari, rețete ieftine, rețete simple, mâncare rețete, dulciuri, bucătărie, cuisine, gastronomie, bucătari, rețete ieftine, rețete simple, mâncare rețete, dulciuri, bucătărie, cuisine, gastronomie, bucătari, rețete ieftine, rețete simple, mâncare rețete, dulciuri, bucătărie, cuisine, gastronomie, bucătari, rețete ieftine, rețete simple, mâncare

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Cum slăbești fără să numeri caloriile
Sunday Joelle Well-being: 7 motive să-ți faci timp…