Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Sunday Joelle Well-being: Greșeli în lupta cu vârsta. Sfaturi de la vedete

Timpul își lasă, vrând-nevrând, amprenta asupra corpului nostru – lupta cu trecerea timpului a fost dintotdeauna o preocupare a femeilor, care au încercat tot felul de metode pentru a-și ascunde vârsta.

Însă există anumite greșeli pe care le facem în lupta cu vârsta – iată cele mai importante sfaturi de la vedetele care arată mereu tinere:

  • Greșeala 1: Excesul de grăsimi, carbohidrați și zahăr

Pe lângă efectul devastator pe care îl au asupra siluetelor, alimentele de tip fast-food, cu multe grăsimi, carbohidrați nesănătoși, sare și aditivi, dar și dulciurile rafinate, care conțin extrem de mult zahăr, dăunează enorm și pielii. Mâncărurile nesănătoase agravează sau formează inflamații în organism, ceea ce duce la formarea de riduri pe chip.

Putem ajuta natura și încetini procesul de îmbătrânire printr-o dietă sănătoasă și ușoară, bazată pe Omega 3 (seminţe de in, avocado, somon şi ulei de măsline) pentru o piele catifelată, vitamine (fructe, legume) pentru fermitate, dar și proteine (ouă, carne slabă de vită şi de pui, mazăre) pentru a menține elasticitatea pielii cât mai mult timp.

Evită cât de mult poți alimentele nesănătoase, procesate – nu doar silueta îți va mulțumi în timp, ci și pielea.

Halle Berry este unul dintre cele mai grăitoare exemple când vine vorba de menținerea unui aspect tânăr. Deși are 50 de ani, pare mai tânără cu 20! Secretul ei constă în dieta sănătoasă, de la care nu se abate niciodată: o dietă bazată pe alimente cu conținut redus de zaharuri și lipide, proteine în cantitate moderată și multe legume.

  • Greșeala 2: Excesul de alcool

Nu mai este nimic nou în faptul că alcoolul în exces este extrem de dăunător organismului, din multe puncte de vedere. Nici aspectul fizic nu este ocolit de efectele negative. Alcoolul are efect diuretic, ceea ce duce la deshidratarea organismului. Pe lângă faptul că absoarbe umiditatea naturală a pielii, consumul excesiv de alcool provoacă acnee rozacee și accentuează ridurile, ceea ce ne face să părem mult mai în vârstă decât suntem de fapt.

Nu trebuie să renunțăm complet la alcool, ci doar să consumăm echilibrat și cât mai rar, pentru a evita ca ficatul să lucreze permanent pentru a elimina toxinele din corp. Iar atunci când ficatul funcționează în limite normale, rezultatele se văd în aspectul fizic.

Iar cel mai adesea, excesul de alcool este asociat cu nopți pierdute, care forțează ficatul și mai tare.

Jennifer Lopez jură că nu consumă alcool absolut deloc. Și suntem înclinați să o credem, dacă luăm în considerare fizicul ei de invidiat, la cei 47 de ani ai săi!

  • Greșeala 3: Lipsa somnului

Știm foarte bine ce senzație groaznică avem a doua zi după o noapte pierdută – nu putem întreprinde nicio activitate, ne simțim slăbiți de puteri, obosiți și incapabili de a da randament. Și, din păcate, acesta nu este singurul efect negativ pe care îl are lipsa de somn asupra organismului.

Nopțile pierdute duc la creșterea în greutate, încetinirea metabolismului, slăbirea sistemului imunitar, pierderea strălucirii pielii și îmbătrânirea prematură.

Ideal este să facem toate eforturile necesare pentru a dormi 7-8 ore pe noapte, iar organismul ne va fi recunoscător și efectele se vor vedea în timp. Este foarte important și modul în care dormim - dacă dormi doar pe o parte, tenul are de suferit din cauza liniilor de somn, ce provoacă riduri de expresie. Încearcă să dormi pe spate sau să schimbi poziția de dormit în timpul somnului. O altă idee ar fi fețele de pernă din material neted sau moale, precum mătase sau satin.

Gwyneth Paltrow arată de parcă timpul s-ar fi oprit în loc pentru ea – are 43 de ani, însă nimeni nu i-ar ghici vârsta. Iar unul dintre secretele aspectului său tânăr este somnul odihnitor.

  • Greșeala 4: Expunerea îndelungată la soare

Deși pielea bronzată arată frumos și seducător, bronzul trebuie obținut în condiții sănătoase pentru sănătatea pielii. Expunerea excesivă la razele ultraviolete crește apariția cancerului de piele, slăbește elasticitatea acesteia și a vaselor de sânge, ceea ce, în timp, duce la lăsarea pielii. Putem observa acest efect la oamenii care au petrecut toată viața în aer liber.

Minimul efort pe care trebuie să-l depunem pentru a ajuta pielea să arate frumos cât mai mult timp este să folosim loțiune cu protecție UV în fiecare zi. Ideal este un factor de protecție 30, iar cantitatea de loțiune ce trebuie aplicată pe pielea expusă este egală cu cea dintr-un pahar de shot.

Nu trebuie să uităm, când mergem la plajă, să reîmprospătăm crema de soare la fiecare două ore și de fiecare dată când ieșim din apă, mai ales în zilele caniculare.

În aceeași măsură în care soarele este dăunător, este, de asemenea, benefic! Cea mai mare cantitate de vitamine D din organism se formează în piele, datorită razelor de soare. O expunere de 15-20 de minute la soare, fără cremă, și una moderată cu loțiune, între 6 și 11 dimineața și după ora 16, este ideală pentru organism, luptă împotriva depresiei, sporește starea de bine și ne ajută să avem tenul bronzat și strălucitor.

Nicole Kidman n-a fost niciodată o împătimită a soarelui, deși se trage din însorita Australia. Ea, totuși, are un motiv foarte serios de a evita razele solare – a dezvoltat, în trecut, cancer de piele la un picior.

  • Greșeala 5: Lipsa de mișcare

Sportul în exces nu e un bun aliat al tenului (cauzează „faţa de alergător“, din cauza daunelor provocate de radicalii liberi), însă mișcarea moderată, efectuată la o intensitate de maximum 60% din limita ritmului cardiac, este extrem de benefică pentru întregul organism.

Nu spunem nimic nou prin faptul că trebuie să facem sport pentru a avea o siluetă armonioasă, inimă și plămâni sănătoși, energie, metabolism activ și o stare emoțională bună. Însă sportul ajută și în a avea o piele cu aspect tânăr.

Efectele dăunătoare ale sportului apar când se exagerează cu el şi când sesiunile de fitness depăşesc 90 de minute, la un ritm cardiac de 70-80%. Efectuat cu măsură, sportul ne oferă o siluetă suplă, dar și o piele cu aspect tânăr. Ca să nu mai luăm în considerare faptul că arătăm mai în vârstă și din cauza kilogramelor în plus.

Shakira are 39 de ani și arată de parcă abia ar fi terminat liceul. Secretul aspectului ei este mișcare, efectuată cât mai des posibil. Ea a reușit să scape și de kilogramele acumulate în timpul sarcinii tot cu sport, făcând ce îi place cel mai mult: dansul.

Așadar, un aspect tânăr și sănătos nu înseamnă neapărat eforturi supraomenești – un stil de viață sănătos, echilibrat, în care moderația este literă de lege va face ca vârsta să fie doar un număr pentru noi, și nimeni să nu poată ghici câți ani avem, de fapt!

Foto: shutterstock.com, dressitup.biz, nutra-elite.com, popsugar.com, eonline.com

1 /
    dietă, sport, echilibru, siluetă, aspect tânăr, tinerețe, antirid, slăbire dietă, sport, echilibru, siluetă, aspect tânăr, tinerețe, antirid, slăbire dietă, sport, echilibru, siluetă, aspect tânăr, tinerețe, antirid, slăbire dietă, sport, echilibru, siluetă, aspect tânăr, tinerețe, antirid, slăbire dietă, sport, echilibru, siluetă, aspect tânăr, tinerețe, antirid, slăbire dietă, sport, echilibru, siluetă, aspect tânăr, tinerețe, antirid, slăbire

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Ce mănâncă un nutriționist într-o zi
Două lucruri importante de care trebuie să ții cont…