Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Cum folosești cristalele ca să ajungi la echilibru și bunăstare

Cristalele au început să capete popularitate din ce în ce mai mult, tot mai mulți oameni descoperind beneficiile acestora pentru sănătate, atât mintală, cât și emoțională, și fizică.

Cristalele, sau pietrele semiprețioase, conțin mii, sau milioane de ani din istoria Pământului. Civilizațiile antice au lucrat cu energia Pământului încă de la începuturi, găsind călăuzire din tot ce s-a aflat sub picioarele lor.

Astăzi, cristalele se găsesc în produse de frumusețe, se folosesc în terapii complementare, reflexoterapie, și sunt plasate în bijuterii datorită energiei lor vindecătoare. De la yoghini dedicați la cei care nu au meditat nicio zi în viața lor, tot mai mulți oameni se îndreaptă către terapia cu cristale.

Dacă dorești să ai mai multă spiritualitate și energie pozitivă în viața ta, pornește de la aceste direcții către modul corect de utilizare a cristalelor:

  • Pasul 1: Alege cristalul potrivit.

Cel mai probabil, va trebui să încerci multe cristale până să-l găsești pe cel care crezi că ți se potrivește. S-ar putea să simți că e cel potrivit de la prima privire, sau poate dura până te vei conecta cu unul. Chiar dacă două cristale pot arăta similar în culoare, formă și mărime, nu înseamnă că vor avea același efect energetic asupra ta.

Asemenea oamenilor, fiecare cristal e unic și are o poveste diferită de spus. De exemplu, selenitul aduce limpezime minții, risipind energia negativă din organism, în vreme ce citrinul e perfect pentru a exprima intențiile. Fiecare piatră are propria amprentă vibrațională, așa că ia-ți timp destul să cauți tipuri diferite de cristale, până te decizi care e cel potrivit pentru tine.

Concentrează-te pe culoarea, forma și mărimea unui cristal, în primul rând, înaintea proprietăților sale curative. Mai des decât s-ar crede, cristalele posedă și vizual energia de care au nevoie. Dacă ai posibilitatea să le cumperi personal, și nu pe Internet, ține în mână cristalul timp de câteva minute, pentru a-i simți efectul asupra ta.

  • Pasul 2: Energizează-l.

Odată ce ți-ai ales cristalul, e important să îl purifici de energiile tuturor mâinilor care l-au atins înaintea ta. Îl poți ține sub un jet de apă curată, apoi să îl pui afară sub soare, sau sub lună, timp de câteva ore. Apoi, poți să aprinzi tămâie și să îl impregnezi cu fumul acesteia. În final, pentru a avea siguranța că ai eliminat orice energie stagnantă, îl poți așeza într-o cameră cu muzică de vibrație înaltă. Acest procedeu ce implică apă, energia soarelui sau a lunii, muzică și fum sacru, curăță cristalele la niveluri multi-vibraționale.

  • Pasul 3: Stabilește-ți intenția.

Stabilirea intenției este strâns legată de energia cristalului. Puterea acestui ritual simplu stă în tine, nu în cristal. E important să ții cristalul în mâini sau să îl atingi dacă este unul de dimensiuni mari. Stai în liniște și respiră. Conectează-te cu respirația, credința, Pământul și cristalul pe care îl atingi. Pentru unii, aceasta este un fel de rugăciune, în vreme ce pentru alții, este doar un mod de a-și elibera mintea. Gândește-te la ceea ce vrei să manifești în viața ta. Îți poți spune aceste

Energia cristalelor din Pământ este o metodă de a te ajuta să fii mai centrat, mai conectat cu energiile terestre, și echilibrat. Când manifești această vibrație, lucruri magice se petrec.

  • Pasul 4: Lucrează cu cristalul zilnic.

Există foarte multe moduri în care poți folosi cristalele, așa că bazează-te pe intuiție ca să-ți spună ce e mai potrivit pentru tine. Le poți ține în mâini în timp ce meditezi, le poți așeza sub pernă, sau să le așezi deasupra chakrelor pentru a obține echilibrul. Lista este nesfârșită, așa că exploatează-ți creativitatea la maximum.

Proprietățile cristalelor sunt nenumărate, și le poți testa pe propria piele. Poți încerca multiple varietăți, cu diverse forme, culori și energii – posibilitățile sunt infinite, și doar căutând poți găsi cristalul potrivit energiei, personalității și așteptărilor tale.

Foto: pexels.com, giphy.com 

1 /
    cristale, cristaloterapie, terapie, sănătate, echilibru, stare emoțională, echilibru emoțional cristale, cristaloterapie, terapie, sănătate, echilibru, stare emoțională, echilibru emoțional cristale, cristaloterapie, terapie, sănătate, echilibru, stare emoțională, echilibru emoțional cristale, cristaloterapie, terapie, sănătate, echilibru, stare emoțională, echilibru emoțional cristale, cristaloterapie, terapie, sănătate, echilibru, stare emoțională, echilibru emoțional

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Lecții de viață învățate în 3 decenii de existență.…
E necesar să vorbeşti cu partenerul zilnic? Iată…