Regăsirea de sine vine din lucruri mărunte

Suntem veşnic căutători în găsirea echilibrului, a liniştii şi a păcii interioare. Totul este în noi, toate ingredientele ne sunt la îndemână, însă, în călătoria noastră, uităm să privim cu ochii inimii, cu simţul răspunderii şi, mai ales, cu dragostea pentru nepreţuita viaţă.

Omul este construit din materie şi spirit şi cunoaştem cu toţii celebrul dicton latin “Mens sana in corpore sano”. Materia are nevoie de un stil de viaţă echilibrat. Apoi totul vine de la sine. Fiecare din noi trebuie să-şi cunoască traiectoria şi drumul spre atingerea echilibrului interior. Pentru a putea călători spre regăsirea interioară avem nevoie de vitalitate. Vitalitatea reprezintă acea caracteristică a omului ce găseşte combinaţia perfectă între un somn bun, o dietă sănătoasă, vitaminizarea corpului şi nelipsitele exerciţii fizice în aer liber sau la sala de sport. Energia este resursa principală care întreţine vitalitatea.

Pentru a păstra vitalitatea într-o permanentă stare de prospeţime avem nevoie să:

• Gândim
• Acţionăm
• Simţim
• Iubim
• Dăruim
• Mulţumim

Gândirea. Că vrem sau nu, că ne place sau nu, tot ceea ce facem este rezultatul gândirii noastre. Nu se poate altfel. Gândim, analizăm şi acţionăm. Nu poţi să spui că te-ai oprit din a gândi.

Labirintul distracţiei noastre este gândirea: ne facem planuri, ne proiectăm visuri şi dorinţe, închidem ochii şi reuşim să transformăm gândul într-o poveste.

Gândirea, pozitivă sau negativă,  limpede sau mai puţin limpede este, pentru noi, universul. Gândurile noastre se desfăşoară în subconştient şi reuşesc să pătrundă în conştiinţă la momentul materializării lucrului gândit.

Gândirea ne poate fi influenţată frumos prin meditaţie. Prin exersarea gândirii, trecem de pragul de concentrare şi reuşim să atingem o treaptă nouă în meditaţie, unde focalizăm energia noastră asupra unor anumite teme pe care dorim să le dezvoltăm.

Acţiunea. Este acea etapă în care faci ca lucrurile să se “mişte”, să fie vizibile. Gândurile sunt antrenate în magia mişcării şi bucuria rezultatelor obţinute. Dacă tot ce se află în interiorul nostru vine din trecut, cel mai bine este să lăsăm totul deoparte. Dacă ne lasăm purtaţi doar de trecut, n-ar mai fi loc în noi pentru nimic, pentru oameni noi, evenimente, dar mai ales trăirea prezentului. Fiecare om are trecutul, cu fantomele lui dar şi credinţa în ceva nou, un gând pe care nimic nu-l poate distruge, nici viitorul, nici prezentul.

Simţirea reprezintă experienţa interioară a adevărului, a lucrurilor deja trăite, înfăptuite.

Sentimentele de iubire, gelozie, furie şi îngrijorare ne domină. Simţul se referă la propria noastră persoană. Simţirea este o emoţie ce vine din exterior, de la oamenii şi lucrurile cu care ne înconjurăm. Putem pătrunde pe domeniul simţirii prin intermediul trăirilor artistice. Compozitorii, scriitorii, actorii, dansatorii sunt buni în ceea ce fac pentru că au o trăire creatoare, o sensibilitate mai mult decât subiectivă. Când Bethoveen a început manuscrisul Cvartet în Fa Major, Op. 135 a scris: ”Trebuie să existe? Da, trebuie să existe!”. Deşi dorinţa de a reuşi să finalizeze acest manuscris era clară, gândul l-a pus la încercare. Dacă am fost înzestraţi cu acest dar de a simţi, de ce să nu experimentăm acest lucru? Ce ne ţine captivi în furie, gelozie, mândrie, frică? Prin intermediul emoţiei, ne construim o identitate eronată. Emoţiile construiesc simţul de sine într-un mod egoist.

Iubirea este încrederea în bine. A gândi, a face şi a simţi arată aspecte ale felului în care acţionează iubirea. Când ne pierdem încrederea în această atitudine fundamentală, în optimismul pe care niciodată nu-l încurajăm, pe care de cele mai multe ori îl negăm, începem să ne îmbolnăvim emoţional. Calea adevărului despre iubire nu este netedă, dar calea gândirii adevărate este. Iubirea necondiţionată necesită altruism – să faci loc în propriul suflet pentru celălalt. Iubirea nu este “iubire” sentimentală, ci se defineşte printr-o puternică capacitate de “a voi”.

Dăruirea. Uneori ne trezim în incapacitatea de a ne despărţi de lucruri, oameni şi obiceiuri care, de cele mai multe ori, lasă urme adânci în inima noastră. Dezlipirea de lucruri prin dăruire înseamnă capacitatea noastră de a înţelege nevoile celor din jur, lucruri de care poate nu avem nevoie dar după care cei săraci tânjesc. Altruismul, dorinţa de a oferi iubire, gânduri, lucruri materiale conduc la o stare de spirit care te face să te simţi mai aproape de Dumnezeu.

Mulţumirea apare atunci când gândul şi fapta s-au realizat. Mulţumirea vine firesc, printr-o răsplată energetică, emoţională ce nu poate fi exprimată în scris.

Parcurgând etapele enumerate mai sus, reuşim să păstrăm vie vitalitatea de care avem nevoie pentru a găsi echilbrul către iubire şi lumină.

Suntem iubire şi lumina este în fiecare dintre noi. Dacă nu uităm sa deschidem fereastra, cu siguranţă vom fi mângâiaţi de aceste lucruri minunate pe care natura ni le-a dăruit.

Regăsirea de sine vine din lucruri mărunte pe care mulţi dintre noi, pierduţi fiind în această societate, uităm să le gândim, să le facem, să le simţim, să le împărtăşim, să le iubim şi, mai ales, să mulţumim.

Regăsirea de sine suntem noi şi ne trebuie doar un imbold pentru a trăi frumos.

Foto via Shutterstock.com.

Click on "ARTICOLUL CONTINUĂ. CITEȘTE MAI DEPARTE!" for the English version of the article.

Apasă pe "ARTICOLUL CONTINUĂ. CITEȘTE MAI DEPARTE!"  pentru versiunea în limba engleză a articolului.