Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Wellness la serviciu: 7 metode pentru a avea o stare de bine la birou

Angajatul modern al zilelor noastre petrece peste 2000 de ore pe an la locul de muncă. Toate aceste ore petrecute la serviciu nu fac altceva decât să crească nivelul de stres și de tensiune, resimțite de organism din ce în ce mai puternic.

Însă există câteva metode simple de a reduce stresul de la locul de muncă, și de a ne asigura că avem în permanență o stare de bine:

1. Respirația.

Concentrează-te pe respirație ori de câte ori te simți copleșit, stresat, sau presat. Iată un exercițiu simplu pe care îl poți face oricând și oriunde: Închide ochii și concentrează-te pe respirație. Inspiră puternic pe nas. Umple-ți abdomenul cu aer și expiră lent pe gură. Repetă de 3-4 ori. Asigură-te că abdomenul se mărește în timp ce inspiri. Apoi plasează 2 degete pe o nară, ca să nu poți respiraprin ea. Inspiră și expiră încet prin nara cealaltă. Schimbă nara. După câteva minute, vei simți o stare de calm. Doar pentru că ți-ai făcut timp să respiri.

2. Ieși la aer.

Acum că respiri corect, ieși afară și respiră aer curat. Chiar dacă e pentru 5 minute, ieșitul afară și inspiratul aerului curat face minuni. Îți limpezește mintea și te conectează cu natura și celelelate elemente din jurul tău. Fii atent la frumusețile din jur – soarele, norii, copacii și vântul. Te va ajuta să analizezi mai bine lucrurile din viața ta și va ușura anxietățile legate de serviciu.

3. Fă-ți masaj.

Nu ai timp să mergi la spa? Nicio problemă! Închide ochii și așează-ți degetele pe tâmple. Masează-le cu mișcări circulare pentru a ușura durerile de cap și a scăpa de stres. Masează cât timp ai nevoie, și la intensitatea cu care te simți bine. Poți continua cu mișcarea circulară și în jurul capului și pe ceafă. Apoi strânge umerii puternic cu mâinile și eliberează-i treptat. Deschide ochii – te vei simți revigorat, iar atenția ți se va ascuți.

4. E timpul pentru ceai!

Un ritual de dimineață care include ceai trezește mintea și încălzește sufletul. Vremea urâtă te doboară? Încearcă ceaiul de mușețel, care ușurează tusea și simptomele răcelii. Ceaiul de ghimbir cu suc de lămâie și miere reprezintă o combinație ce luptă cu succes împotriva virușilor. Ceaiul de mentă este foarte bun pentru indigestie și arsuri la stomac. Alege sortimentul de ceai care îți face bine, ia cana fierbinte cu ambele mâini și soarbe din ea încet pentru o stare de bine.

5. Gândire pozitivă.

Ești ceea ce gândești, așa că alege-ți gândurile cu grijă. O perspectivă pozitivă face o mare diferență la locul de muncă. Zâmbetul, sportul și gândurile pozitive eliberează endorfine și alți compuși chimici buni pentru organism. Deci zâmbește! Și ține minte – zâmbetul și râsul sunt contagioase. Dacă zâmbești, tot biroul va zâmbi cu tine. Chiar dacă nu îți vine să zâmbești, un chip vesel te va ajuta să te simți mai bine imediat.

6. Ridică-te și mișcă-te!

Este deja recunoscut: sedentarismul este echivalentul fumatului. Statul jos și lipsa mișcării sunt legate de multe probleme de sănătate, inclusiv stresul și atacurile de anxietate și panică. Deci ia-o pe scări oricând ai posibilitatea, în locul liftului. Mergi la o plimbare în pauza de prânz. Chiar și dacă te ridici de pe scaun la fiecare oră este benefic. A fi activ nu e bun doar pentru tine, dar și reduce stresul, limpezește mintea și îmbunătățește circulația.

7. Oricând e posibil, fă-ți timp pentru tine.

Ai investit în casa ta, în familie și carieră – acum a sosit timpul să investești în tine. Câteva metode de grijă de sine includ: gimnastică dimineața, mâncăruri sănătoase și nutritive, meditație, citit, vacanțe oricând ai nevoie.

Chiar dacă nu avem posibilitatea de a reduce stresul pe care îl aduce un loc de muncă solicitant, putem învăța să ne echilibrăm și să gestionăm stresul într-un mod pozitiv. Totul este să ne intereseze propria bunăstare într-atât încât să ne ocupăm de ea.

Foto: pexels.com, wellnesstoday.com

1 /
    wellness, relaxare, birou, serviciu, stres, oboseală, muncă wellness, relaxare, birou, serviciu, stres, oboseală, muncă wellness, relaxare, birou, serviciu, stres, oboseală, muncă wellness, relaxare, birou, serviciu, stres, oboseală, muncă wellness, relaxare, birou, serviciu, stres, oboseală, muncă wellness, relaxare, birou, serviciu, stres, oboseală, muncă wellness, relaxare, birou, serviciu, stres, oboseală, muncă wellness, relaxare, birou, serviciu, stres, oboseală, muncă

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

4 obiceiuri zilnice care îți pot afecta fericirea
Cum treci peste o relație care ți-a distrus stima…