Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

20 de ani fără Prințesa Diana: Acționează doar cum îți spune inima

A fost unul dintre cei mai îndrăgiți membri ai Familiei Regale a Marii Britanii și a reușit să cucerească inimile întregii planete prin candoarea de care dădea dovadă din implicarea activă în proiecte caritabile care schimbau nenumărate vieți. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la moartea Dianei, Prințesă de Wales.

Cea care a rămas în amintirea tuturor ca fiind "Prințesa din inimile oamenilor" a lăsat lumii o moștenire importantă care dăinuie peste ani.

Născută în anul 1961 sub numele de Diana Spencer, a trăit, în cei 36 de ani de viață, la intensitate maximă. A iubit fără rețineri și fără teama de a fi criticată, nu a ezitat nicio clipă ori de câte ori se ivea ocazia de a face acte caritabile menite să schimbe radical destinele celor din jurul ei, s-a luptat cu depresia și cu bulimia, a depășit singură momente dificile pentru care a fost adesea pusă la zid, însă, în ciuda tristeții vădite care se putea citi uneori în ochii ei la fiecare apariție publică, nu și-a pierdut seninătatea de pe chip și blândețea din glas de care dădea dovadă în interacțiunea cu oamenii pe care îi iubea atât de mult.

29 iulie 1981: căsătoria cu Prințul Charles

Căsătoria cu Prințul Charles, cu 13 ani mai în vârstă decât ea, a adus cu sine presiunea de a menține imaginea unei Prințese de Wales de succes, așa cum ea însăși declara în interviurile acordate. Cu toate acestea, eșecul ulterior al căsniciei cu privire la care întreaga lume își dorea să dureze pentru totdeauna i-a adus mai târziu disprețul Casei Regale și o dezamăgire generalizată pe care amândoi au încercat să o evite.

"Nu cred că mi s-a permis să am propriile preocupări"

În timp ce soțul ei avea o multitudine de preocupări diverse, Diana a rămas mereu în ochii lui, așa cum ea însăși declara, "acea fată de 18 ani cu care el se logodise", fără a lua în calcul ideea că va crește și va evolua, cum, de altfel, în mod evident s-a întâmplat.

Întrebată ce și-ar fi dorit să fie dacă nu ar fi fost Prințesă de Wales, Diana a răspuns că ar fi vrut să aibă un rol prin care să fie în permanență în contact cu viața de zi cu zi și cu oamenii de pe stradă, prin care să-i asculte pe ceilalți și să împărtășească din ceea ce știe, oferind ca exemplu consilierea.

Una dintre cele mai fotografiate femei din lume

Fascinația mass-mediei pentru cuplul Diana-Charles a contribuit la disensiunile dintre cei doi și i-a îndepărtat, însă elementul definitoriu care a declanșat ruptura definitivă a fost relația pe care Prințul Charles o avea în paralel cu femeia al cărei nume era, la acel moment, Camilla Parker-Bowles.

"Eram trei oameni în această căsnicie, așa că era un pic cam aglomerat"

Aceste cuvinte ale Prințesei Diana surprind cu acuratețe esența unei căsnicii aparent de fațadă, în care a fost acuzată că ar fi instabilă în momentul în care a început să ridice problema infidelității în cuplu.

1987: vieți separate

În 1987, la doar 6 ani de la nuntă, timp în care au apărut cei doi copii ai cuplului (William și Harry), Diana și Charles trăiau deja vieți separate în privat, cu toate că, în public, au continuat să își îndeplinească atribuțiile pe care le aveau. Au urmat 9 ani în care lucrurile au stat astfel, până la finalizarea divorțului, în anul 1996.

Fericirea, viața amoroasă de după divorț și ziua fatidică a morții

Viața ei amoroasă de după divorț a făcut deliciul presei din întreaga lume, sugerându-se, la un moment dat, că ar fi avut scandalos de multe relații pentru așteptările publicului care o idolatriza. Totuși, numai două dintre acestea au contat.

Atât relația cu doctorul Hasnat Khan, cât și cea cu miliardarul Dodi Al-Fayed, alături de care se afla în mașină în momentul accidentului care le-a fost fatal au fost intens mediatizate, în ciuda eforturilor supraomenești de a combate acest fenomen.

Relația cu Al-Fayed a fost atât de mediatizată încât lucrurile scăpaseră de sub control, cu precădere în ziua morții lor, când mașina în care se aflau avea viteză în încercarea disperată de a fugi de paparazzi.

Hasnat Khan - "dragostea vieții ei" și singurul bărbat care nu a folosit-o și nu a trădat-o niciodată

Dacă această din urmă relație cu Dodi Al-Fayed i-a adus liniștea aparentă pe care și-o dorea, chirurgul Hasnat Khan a rămas totuși dragostea vieții ei până la final, în ciuda faptului că relația lor a fost mai mult secretă, cei doi evitând să se afișeze în cuplu din cauza dorinței doctorului de a ocoli, pe cât posibil, atenția publicului. Deși se temea de celebritatea la nivel mondial, Hasnat Khan nu a trădat-o niciodată pe Diana, menționând, mulți ani după moartea acesteia, doar faptul că filmul despre prințesă nu a făcut dreptate relației lor de 2 ani în care au fost nedespărțiți, trăindu-și iubirea la intensitate maximă, cât mai departe de ochii curioșilor.

"Dacă găsești pe cineva pe care-l iubești, păstrează acea dragoste în viața ta."

A fost un spirit liber care-și dorea o iubire împărtășită, iar viața i-a oferit, până la urmă, după o perioadă lungă și dificilă, multe momente frumoase. Iubirea pentru fiii săi, pe care îi adora și dragostea pe care a întâlnit-o după divorț i-au adus acele clipe de fericire după care lăsa întotdeauna impresia că ar tânji cu nesaț, asemenea oricărui alt om care are nevoie indubitabil de afecțiune.

Foto: cnn.com

1 /
    Prințesa Diana, Diana, Prințesă de Wales, 20 de ani de la moartea Prințesei Diana, Marea Britanie Prințesa Diana, Diana, Prințesă de Wales, 20 de ani de la moartea Prințesei Diana, Marea Britanie Prințesa Diana, Diana, Prințesă de Wales, 20 de ani de la moartea Prințesei Diana, Marea Britanie Prințesa Diana, Diana, Prințesă de Wales, 20 de ani de la moartea Prințesei Diana, Marea Britanie Prințesa Diana, Diana, Prințesă de Wales, 20 de ani de la moartea Prințesei Diana, Marea Britanie

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Conacul Archia: un loc de poveste unde timpul se…
Creative Tuesday: 13 lucruri despre sărbătorita…