Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

27 martie 2016: cea mai scurtă zi din an

Fiind ultima duminică din luna martie, astăzi s-a făcut trecerea la ora de vară, 27 martie 2016 devenind astfel cea mai scurtă zi din an.

Practic, ne îndreptăm cu pași repezi, în mod oficial, către vară, căldură, soare, mare, plajă și relaxare.

În acest mod, orarul de vară al României se corelează, în temeiul Convenției fusurilor orare, cu cel al statelor membre ale Uniunii Europene, fiind valabil între ultima duminică a lunii martie și ultima duminică a lunii octombrie.

Această zi din an are numai 23 de ore, ceea ce înseamnă că noaptea precedentă a fost mai scurtă decât celelalte.

Mai multă lumină naturală, mai puțină lumină artificială

Această schimbare presupune faptul că ne vom bucura mai mult de lumina soarelui și vom folosi mai puțin lumina artificială, întrucât, începând de astăzi, se înserează mai târziu, iar ziua devine mai lungă.

Astfel, persoanele meteosensibile devin mai matinale decât de obicei și au mai mult chef de viață în fiecare dimineață, dat fiind faptul că soarele va fi răsărit deja atunci când aceste persoane își încep ziua. Statistic vorbind, în această perioadă, cu toate că schimbarea în sine poate avea și efecte negative asupra organismului, oamenii au inițiativa de a începe să facă mai multă mișcare, motivați fiind de lumina soarelui și de dorința de a se pregăti pentru sezonul cald, atunci când rezultatele efortului lor se vor vedea pe plajă.

A cui a fost ideea cu ora de vară?

În perioada anilor pe care i-a petrecut în calitate de prim ambasador al Statelor Unite ale Americii în Franța, Benjamin Franklin a scris un eseu denumit "Un proiect economic pentru a reduce costul luminii", lucrare în care sugera că parizienii ar putea reduce costurile cu folosirea lumânărilor trezindu-se mai devreme și profitând mai mult, în acest fel, de lumina naturală a zilei.

Propunerea lui a fost implementată însă mult mai târziu, peste tot în lume, mai puțin în țările din zona tropicală și ecuatorială, acolo unde această trecere la ora de vară nu ar avea sens, dat fiind faptul că ziua are aceeași durată de-a lungul întregului an.

Foto: Pixabay.com

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Mașina timpului: înapoi la liceu, pentru o prelegere…
21 septembrie: Să fim mai buni de Ziua Internațională…