Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Astăzi începe Festivalul Untold 2016

Începând de astăzi și până pe 7 august 2016, Cluj-Napoca devine capitala muzicii și a distracției neîntrerupte.

Untold 2016, cea de-a doua ediție a festivalului internațional de muzică, are un concept creativ care pornește de la poveștile nespuse ale Transilvaniei.

Organizatorii au exploatat, pentru un efect de impact asupra publicului estimat la 350.000 de persoane anul acesta, mitologia nopții și istoria regiunii Transilvania, astfel încât experiența să devină una de neuitat pentru participanți.

"Vom avea o producție mai impresionantă decât cea de anul trecut. Scena principală de pe stadionul Cluj Arena va fi cea mai mare amplasată în România, cu decor și echipamente, având o înălțime de 28 de metri și o deschidere de 120 de metri. Vom avea un număr dublu de echipamente față de anul trecut, vom avea lasere, focuri de artificii, lumini pe întreg perimetrul stadionului, ecrane mai mari la scenă", a declarat directorul general al Untold, Bogdan Buta, pentru agerpres.ro.

În plus, dacă mai aveați nevoie de motive suplimentare pentru a merge la Cluj în această perioadă, trebuie să știți că actorul irlandez care a dat viață personajului Hodor în serialul de succes „Game of Thrones”, Kristian Nairn, vine în România la festivalul de muzică electronică Untold de la Cluj-Napoca. Nu doar că va veni să ne bucure cu prezența sa, însă Hodor va și urca pe scenă în calitate de DJ!

Festivalul are loc între 4 și 7 august la Cluj, aducând în fața publicului cei mai mari 5 DJ ai lumii, Dimitri Vegas & Like Mike, Armin Van Buuren, Hardwell, Martin Garrix și Tiesto, alături de alți 150 de artiști de renume mondial, printre care și Afrojack, Faithless, Parov Stelar, Dub Fx, James Arthur sau Scooter.

Foto: untold.com

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Mașina timpului: înapoi la liceu, pentru o prelegere…
21 septembrie: Să fim mai buni de Ziua Internațională…