Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Creative Tuesday: Am fost să văd aurul și argintul României și-mi pare rău că nu sunt prințesă daco-romană

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța găzduiește până pe 4 septembrie o expoziție inedită, „Aurul și argintul antic al României”, ce reunește peste 1.000 de obiecte arheologice din metale prețioase. Acestea au fost descoperite pe teritoriul României în ultimele două secole și au o valoare istorică deosebită, deoarece acoperă o perioadă de 6.000 de ani.

Am fost și eu, la rândul meu, să văd această expoziție. Fiind constănțeancă la origini, nu puteam rata o asemenea ocazie, mai ales după ce am văzut exponatele și am auzit istoria din spatele lor.

Am intrat timid în muzeu, pășind greoi (mai ales că deja mă dureau picioarele din cauza sandalelor cu toc) către biroul domnului dr. Gabriel Custurea, cercetător științific al muzeului, cel mai în măsură să îmi vorbească despre expoziție, întrucât el s-a ocupat îndeaproape de aducerea ei în Constanța. L-am asigurat, drăguță cum sunt eu, că articolul este destinat secției de cultură a revistei noastre, pentru că “nu e o revistă de femei prostănace”. Și, din acel moment, a început o discuție plăcută despre expoziție și exponate, obiceiurile strămoșilor noștri și concluzii legate de condiția societății românești din ziua de astăzi.

Cunoscându-l pe domnul dr. Custurea, am realizat că imaginea pe care o aveam despre istorici și cercetători era puțin distorsionată – eu mi-i imaginam ca fiind persoane rigide, antisociale, axate pe obiectele studiului, pe care le prețuiesc și despre care vorbesc numai în termeni elevați. Ei bine, dumnealui mi-a dovedit că nu este deloc așa, având un simț al umorului din era lui Caragiale și tratând evenimentele istorice din perspectivă umană. Nu mi-am închipuit că un istoric va vorbi despre statuile grecești ca fiind groaznic de urâte pe vremea aceea, pentru că (și am aflat o curiozitate în acea zi!) erau vopsite, nu de culoarea naturală a marmurei, cum le știm astăzi, ci în culori stridente, care în zilele noastre sunt plasate lejer în categoria kitsch. Așadar, cercetătorii pot fi chiar haioși și prietenoși, nicidecum rigizi, cum îi consideră majoritatea.

Tot de la domnul dr. Custurea am aflat povestea expoziției – ideea inițială a aparținut italienilor, care au organizat în 2011 la Muzeul Forurilor Imperiale de la Roma o expoziție cu aurul dacic al României. M-a întristat puțin să aud că ideea de a promova comorile românești a aparținut prima oară tot străinilor, dar mi-am spus că mai bine așa decât deloc și am ascultat relatarea în continuare. Ulterior am preluat și noi ideea, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța fiind al 13-lea pe listă din cele 31 de muzee care găzduiesc această expoziție.

“Puteam fi al doilea, dar nu aveam spațiu suficient, pentru că aveam nevoie de peste 350 de mp pentru cele 1065 de exponate. Și ne-am ocupat de asta începând de anul trecut: am demontat expoziția din '77 ca să facem loc aurului și argintului – oricum era deja învechită.”, mi-a povestit domnul dr. Custurea.

Și, din această clipă, a început domnul dr. să îmi enumere ceea ce voi găsi la expoziție (și am realizat abia atunci că m-am dus anapoda, pentru că am discutat despre exponate înainte să le văd – ceea ce n-a fost rău până la urmă, fiindcă le-am recunoscut din descrieri atunci când le-am văzut în vitrine). Și când a început enumerația, mă durea mâna de atâta scris, că nu se mai termina, iar eu muream de nerăbdare să le văd.

Iată ce veți găsi la expoziția ce cuprinde elemente care datează din eneolitic până în Antichitate și Evul Mediu Timpuriu – mergeți să o vedeți cât mai repede, pentru că e păcat să o ratați:

  • Tezaurul de la Agighiol

Datează din secolul IV î.Hr., din cea de-a doua epocă a fierului, și a fost descoperit în 1931. Se pare că tezaurul fusese depus în mormântul unui lider local (că doar oamenii de pe vremea aceea se îngropau cu multe dintre bunurile de preț – și la ei expresia „Da’ ce o să faci cu atâtea bogății, le iei cu tine în groapă?!” se aplica în sensul ei propriu). 

  • Tezaurul de la Sâncrăieni (sau Sîncrăieni, am găsit numele scris în ambele moduri, probabil ca să mulțumească și iubitorii de nou, și nostalgicii erei comuniste)

Acesta cuprinde 18 piese de argint, unele parțial aurite, cântărind 3.650 gr, descoperite întâmplător în vara anului 1953, în timp ce se extrăgea piatră într-o carieră situată la nord de comuna respectivă. 

  • Elemente din Tezaurul de la Pietroasa, faimoasa Cloșcă cu puii de aur

A fost descoperit la Buzău în 1837 și, teoretic, cuprinde 22 de piese. Practic, mai sunt doar douăsprezece. Două dintre ele au dispărut în perioada cât a fost reținut în Rusia, iar cele zece piese restituite în 1956 sunt expuse la Muzeul Național de Istorie.

Doi puiuți de aur, rupți de lângă cloșcă 

  • Tezaurul de la Cucuteni-Băiceni

Parte din cultura getică preclasică, acest tezaur a fost descoperit întâmplător prin ’59, iar piesele ce îl formează făceau parte – firește – dintr-un mormânt princiar. Motivele ornamentale ce se regăsesc aici sunt o prezență constantă a acelei perioade a secolelor IV-III î.Hr., fiind vizibil în mod special calul, un simbol solar.

  • Tezaurul de la Rădeni

Din prima epocă a fierului, secolele XII-X î.Hr. Oamenii aceia erau atât de șmecheri, încât mâncau în vase de aur.

  • Faimoasele brățări dacice

Din secolele II î.Hr, sunt în număr de patru și au fost răscumpărate de Guvernul României de la colecționari (tot domnul dr. Custurea mi-a vândut această informație!).

Cu ele vă arăt mai multe fotografii, că sunt prea frumoase ca să nu ne clătim ochii:

Sub ele se află mai multe monede din tezaurul de pe dealul Muncelului, Sarmisegetusa Regia, mijlocul secolului I î.Hr. 

 

  • O mulțime de alte podoabe și piese din aur și argint găsite în diverse morminte și așezăminte, princiare sau nu, plus alte piese de tezaur (că noi, românii, avem tez-aur mult – de aceea ne vor canadienii)

Aceasta a fost una dintre părțile în care inima a început să-mi bată mai tare, pentru că am murit când am văzut ce podoabe se lucrau pe vremea aceea. Vreau și eu să fiu prințesă. Daco-romană, nu de orice fel.

Aplică mare de gentuță, piesă din cel de-al doilea mormânt princiar de la Apahida, sec. V d.Hr. Și noi ne lăudăm cu clutch-urile Prada și Chanel. 

Pandantiv din primul mormânt princiar de la Apahida, tot sec. V d.Hr, tot lucrat cu măiestrie și iar am uitat să clipesc.

Diademă, Gherăseni, jud. Buzău, Evul Mediu Timpuriu, sec. V d.Hr. Queen Elizabeth, jealous?

Aș fi vrut eu să fie cercei, dar nu sunt. Sunt aplice de vase din primul mormânt princiar de la Apahida, sec. V dr.Hr. 

Fibulă din tezaurul de la Coșovenii de Jos, jud. Dolj, Evul Mediu Timpuriu, sec. VII, dr. Hr. 

Falere din tezaurul de la Surucea, jud. Covasna, sec. I. î.Hr. 

Să nu ne mai lăudăm că am lansat tendințe în modă - femeile purtau camee încă din perioada dacilor! 

Obiecte de aur din perioada mijlocie a epocii bronzului. Mie-mi par niște capete de săbii hardcore. 

Diadema de la Bunești-Averești, sec. IV-II î.Hr. De parcă nu leșinasem destul cu cealaltă diademă. 

Detaliu dintr-o piesă de argint din tezaurul de la Tăuteni, jud. Bihor, sec. IV-V d.Hr. 

  • Statuete de tot soiul, din epoca elenistică și romană de început

Majoritatea sunt confecționate din teracotă și sunt un soi de precursoare ale icoanelor de astăzi. După cum am spus și mai sus, noi le vedem azi în varianta estetică, plăcută ochiului. Pe vremea aceea arătau îngrozitor, pentru că erau vopsite în culori stridente. Noroc cu timpul acesta, care le rezolvă pe toate, și care a lăsat în urmă doar esența lor.

Un cap de tanti din ceramică, perioada elenistică, sec. IV-III î.Hr. 

Mai multe tanti din ceramică, cu corp sau fără, perioada elenistică, sec IV-II. î.Hr.

Expoziția cea șmecheră pleacă la Piatra-Neamț pe 4 septembrie, iar în fiecare oraș gazdă stă, în mod normal, cinci săptămâni. La Constanța a stat dublu. În ceea ce privește reacția publicului, domnul dr. Custurea a mărturisit că nu are o statistică exactă, însă fluxul de oameni a fost bun și nu prea bun. Pe de o parte, turiștii care veneau pe nave de croazieră să viziteze Muzeul nu au mai venit în acest an din cauza conflictelor geopolitice din zona Crimeea-Odessa; însă absența turiștilor străini s-a compensat prin prezența turiștilor români și a constănțenilor, care au avut o deosebită plăcere în a vizita expoziția. Dacă nu ar fi existat aceste conflicte de interese între țări, fluxul de vizitatori ar fi fost dublu față de anii anteriori.

Personal, am fost plăcut impresionată de expoziție și exponate. Într-atât, încât mi-am dorit să fac un salt în timp și să fiu și eu prințesă în acea perioadă, numai pentru plăcerea de a purta acele minunății de podoabe lucrate cu atâta finețe și măiestrie, măiestrie ce nu se mai regăsește în ziua de astăzi nici pe la cei mai mari bijutieri. Sigur că ar fi fost mult mai simplu să mor în acea vreme; dar las cu limbă de moarte chiar și pentru secolul acesta că vreau să fiu îngropată cu bijuteriile cele scumpe, ca peste câteva mii de ani când mă vor dezgropa arheologii și-mi vor găsi femurul, să-și dea seama, prin diadema de lângă, că acolo a zăcut o șmecheră.

Pe lângă această minunăție de expoziție, vă mai recomand și „Rembrandt – Apogeul Artei Gravurii”, tot la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, ce cuprinde 273 de gravuri semnate de artistul olandez Rembrandt Harmenszoon van Rijn. Pe scurt, Rembrandt, să fim serioși, cine nu-l știe?! Pe el îl puteți vizita până pe 30 septembrie.

Foto: Eliza Nirlu, editor JoelleMagazine.ro

1 /
    aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură aur, argint, România, tezaur, istorie, Antichitate, Evul Mediu, dacii, romanii, Muzeul de Istorie Constanța, expoziție, cultură

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Mașina timpului: înapoi la liceu, pentru o prelegere…
21 septembrie: Să fim mai buni de Ziua Internațională…