BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Pictorul Liviu Mihai a obţinut recunoaşterea internaţională la Oxford International Art Fair 2014.

Pictorul român Liviu Mihai a câştigat unul dintre cele trei premii acordate în cadrul Oxford International Art Fair 2014, pentru OAIF Best Artist. Astfel, artistul care consideră că "în artă şi creaţie există o chemare care depăşeşte alegerile tale" a obţinut recunoaşterea la nivel internaţional, fiind unul dintre românii care ne reprezintă cu succes dincolo de graniţe.

În cadrul evenimentului de artă contemporană organizat anul acesta de către The Global Art Agency în perioada 7-9 februarie 2014 la Oxford, în Marea Britanie, au participat peste 130 de artişti.

Liviu Mihai a declarat pentru JoelleMagazine.Ro faptul că acest eveniment reprezintă "o ocazie unică cu prilejul căreia artişti din diverse colţuri ale lumii au şansa să se întâlnească, să comunice direct şi să facă un schimb cultural prin lucrările lor, iar iubitorii de artă, care sunt gazde, să vadă aceste lucrări în realitate."

Pictorul român s-a prezentat la OAIF 2014 cu două lucrări realizate în ulei, pe pânză, denumite ''Diana case'' si ''Behind''.

Diana case

Behind 

În cadrul evenimentului, au fost înmânate trei premii pentru Oxford International Art Fair Best Artist.

"Unul dintre ele l-am adjudecat eu, iar pentru mine acest lucru înseamnă, pe lângă o bună încurajare, faptul că lucrările mele şi munca din spate sunt recunoscute la nivel internaţional. Un artist plastic are nevoie şi de aplauze şi de suportul publicului şi al iubitorilor de artă, pentru că asta îi dă încredere în ceea ce face şi îi confirmă cumva faptul că este pe drumul care trebuie", a mărturisit artistul.

Oxford Town Hall

OAIF 2014 a fost găzduit în frumoasa clădire Oxford Town Hall, considerată a fi precum o bijuterie în inima centrului istoric al Oxfordului.

Astfel, pictorul Liviu Mihai a obţinut aprecierea la nivel internaţional, făcând parte din categoria românilor care ne reprezintă cu mândrie ţara dincolo de graniţe.

Puteţi afla mai multe despre activitatea lui, citind interviul pe care l-a acordat JoelleMagazine.Ro în noiembrie 2013 sau accesând pagina lui de Facebook (Liviu Mihai Art) ori site-ul LiviuMihai.Com

Sursă foto: Arhiva personală Liviu Mihai.

1 /
    Liviu Mihai, pictor, OAIF 2014, Oxford International Art Fair 2014 Liviu Mihai, pictor, OAIF 2014, Oxford International Art Fair 2014 Liviu Mihai, pictor, OAIF 2014, Oxford International Art Fair 2014 Liviu Mihai, pictor, OAIF 2014, Oxford International Art Fair 2014 Liviu Mihai, pictor, OAIF 2014, Oxford International Art Fair 2014

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Pastila de Joellecultură: pe scurt, despre cele…
Creative Tuesday: Români între români