Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

A vrea să fugi din țară – sentiment văzut prin ochii unui taximetrist

Ai crede uneori că o călătorie cu taxiul este o banalitate totală, din care nu ai ce să înveți, pentru că doar aștepți să ajungi la destinație, în timp ce stai pe telefon sau ești pierdut în gândurile tale, iar șoferul în ale lui. Ei bine, uneori situația se schimbă total...

Am ajuns ieri seară în București, după o relativ scurtă călătorie cu trenul. Am coborât pe peron gândindu-mă cum Dumnezeu voi găsi vreodată un taxi care să mă aducă acasă.

Eram pățită și știam povestea – de la gară mă refuză toți taximetriștii, pentru că o cursă de 15 lei li se pare prea ieftină, sau mă iau dacă le plătesc dublu. Nu aveam de gând să fac asta.

Așa că am plecat tiptil spre un hotel din apropiere, căutând un taxi atât prin aplicația specializată, cât și încercând să sun la toate companiile posibile, care nu îmi găseau niciunul. “Se pare că o iau pe jos în seara asta...”, gândeam eu, când la țanc a sosit un taxi din care au coborât alți pasageri.

Puțin descumpănită am întrebat dacă e liber, pregătită fiind de întrebarea “Unde mergeți?”, urmată de un refuz. Totuși, am avut noroc, iar nenea m-a primit, coborând din mașină ca să-mi pună valiza în portbagaj.

Discuția a început cu o glumă: “Unde mergeți, la gară?”, iar eu mă gândeam că iar am dat de un taximetrist vorbăreț care-mi va povesti câte în lună și în stele despre familia lui și orientările lui politice.

După ce am trecut de faza cu “ah, ați fost la mare, am și eu o mătușă acolo, dar nu-mi place de Mazăre ăla al vostru, eu am votat cu Iohannis și m-a dezamăgit”, am dat într-un subiect sensibil, care mie mi-a atras atenția. Era o simplă relatare a lui, însă eu am ciulit urechile începând din acel moment.

Domnul cu pricina avea 18 ani în 1989. La acel moment, plănuia să fugă din țară cu alți doi prieteni, lucru pe care au și încercat să îl facă. S-au urcat în trenul de Sinaia, care avea oprirea finală la Viena, încercând să se camufleze în acoperișul trenului, pentru a nu fi prinși.

“Ne-au prins, că veniseră cu câini, cu controale, cu de toate. Ce bătaie ne-am luat atunci...”

Și i-au dus direct în arest. Urma să îi condamne “doi ani la locul de muncă”. N-am înțeles ce a vrut să spună și am întrebat ce înseamnă. Nu a apucat să-mi răspundă, că a continuat:

“Până au finalizat dosarele noastre, s-a întâmplat să vină Revoluția și am scăpat fără cazier.”

 “am crezut că după Revoluție va fi și la noi ca la nemți...”

M-am gândit că a avut noroc. A completat cu faptul că au participat toți trei muschetarii la Revoluție, dar că după aceea a urmat discuția în contradictoriu:

“Ei au început să spună că acum pot pleca liniștiți din țară, fără restricții, eu le-am spus că sunt tâmpiți, că acum e libertate, democrație și că de ce să mai fugim?”

Cei doi au plecat – unul în Grecia, unde și-a deschis un mic restaurant cu familia și îi merge bine, celălalt în Germania, unde, de asemenea, are o afacere și e bine (citez: “culmea, ăla mai era și cel mai bătut în cap dintre toți”).

Cel de-al treilea muschetar a rămas în țară; l-am întrebat de ce nu a plecat și el: “de prost, de patriot mare ce am fost eu, am crezut că după Revoluție va fi și la noi ca la nemți – iar acum mă gândesc cu groază la pensia de 600-700 de lei, fiindcă am avut mereu numai salariul minim pe economie...”

M-a izbit o tristețe groaznică – de durere pentru omul acela și milioanele de oameni ca el, de durere pentru mine și copiii mei, care poate vom avea o soartă și mai dură decât a lui, lipsită de locuri de muncă și poate chiar de acea pensie minimă de 600-700 de lei; de durere pentru prietenii lui, care au trebuit să plece din țara-mamă ca să le fie bine; din nou de durere pentru el pentru că a ajuns să trăiască prost din cauză că și-a iubit prea mult țara și a crezut în ea.

“era mai bine pe vremea lui Ceaușescu...”

Și apoi m-am gândit că, poate, totuși, nu suntem chiar cei mai oropsiți din lume noi, românii – nu, dacă indonezienii și indienii se mulțumesc să curețe cartofi pe o navă de croazieră pentru 1.000 de dolari pe lună și se întorc acasă văzuți drept multimilionari. Nu, dacă ne permitem să deschidem televizorul la orice oră vrem, din zi și din noapte. Nu, dacă țara se umple din ce în ce mai mult de mașini.

Sigur că sunt și bătrânei care abia se descurcă cu 300 de lei pe lună, sigur că sunt animale flămânde, bolnave și lăsate în stradă, sigur că sunt și copii abandonați și spitale mizere și multă corupție. Dar știu că nu noi am inventat-o și știu că vecinii balcanici greci stau chiar mai rău decât noi. Și bulgarii la fel. Și ucrainienii au război, noi totuși avem pace. Și francezii o duc bine, dar au parte mereu de atentate. Și americanii o duc bine, dar se împușcă mereu între ei.

E trist să vrei să pleci din țara ta, pentru că ți-e greu să trăiești, dar e la fel de trist să îți fie bine undeva unde te simți străin, oricât de bine te-ai integra. Este un sentiment dual, paradoxal, extrem de complex și extrem de dureros – orice ai alege să faci, un alt lucru important îți va lipsi. Și atunci când alegi una sau alta, trebuie să te gândești bine întotdeauna dacă poți trăi fără cealaltă. Poți trăi cu toți cei dragi, în mijlocul culturii tale, dar cu mai puțini bani? Sau poți trăi bine fără familie și cei dragi și chiar limba ta maternă, în care simți, gândești și iubești? Acestea sunt întrebări pe care trebuie întotdeauna să ni le punem când ne gândim că “era mai bine pe vremea lui Ceaușescu...”

Și dacă un taximetrist își permite să refuze o cursă de 15 lei pentru că i se pare prea ieftină, înseamnă că nu o duce chiar așa de rău și n-are nevoie de atât de mulți bani.

Foto: pexels.com

1 /
    taxi, comunism, patriot, țară, salariu minim pe economie, Iohannis, Grecia, Germania, Revoluție, 1989 taxi, comunism, patriot, țară, salariu minim pe economie, Iohannis, Grecia, Germania, Revoluție, 1989 taxi, comunism, patriot, țară, salariu minim pe economie, Iohannis, Grecia, Germania, Revoluție, 1989 taxi, comunism, patriot, țară, salariu minim pe economie, Iohannis, Grecia, Germania, Revoluție, 1989

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

20 de lucruri despre José Mujica, cel mai sărac…
6 lucruri aparent mărunte, pe care ar trebui să…