„Luați porumb cu vitamine/Faceți dragoste ca-n filme!” – vânzătorii ambulanți & Co., sunetele perturbatoare de pe plajă

Toți românii știu bine că pe majoritatea plajelor de pe litoralul autohton putem întâlni multiple genuri de sunete care acoperă sunetul mării. Și ajungem să ne întrebăm unde suntem, pentru că nu auzim niciun val.

Am fost și eu, ca o fată iubitoare de mare, la plajă. Și am identificat următoarele sunete perturbatoare, din cauza cărora nu am putut auzi valurile mării spărgându-se de țărm:

• Vânzătorii ambulanți, acești poeți contemporani neînțeleși

Într-un interval de o oră, am auzit următoarele fraze, mai mult sau mai puțin cântate, la o distanță de maximum 5 minute una de cealaltă: „Luați porumb cu vitamine/Faceți dragoste ca-n filme!”, „Nu mai stați pe gânduri/Cum stă soacră-mea-ntre scânduri”, „Haide, uită-te la ei,/Că sunt două la 5 lei!”, „Avem nămol, piatră de baie, scoici, amintiri de la mare!”, „Pufuleți avem, cu sare!”, „Avem mere caramelizate cu bomboane!”, „Rochițe la 15 lei, preț de plecare, ultimele, rochițe avem!”.

Mi-am pus următoarele întrebări:

„De ce tocmai ei, de ce tocmai pe această plajă?”

„Lucrează individual sau în grup?”

„Nu se sincronizează niciodată cu ceilalți, își vorbesc în prealabil?”

„Au un anumit program de venit pe plajă?”

„Pe ce criterii își aleg marfa?”

„De unde le vin ideile pentru rime?!”

• Vecinii de cearșaf care se pregătesc de o carieră la Taraf TV

Am avut pe cearșaful de lângă mine un slăbuț de aproximativ 115 kg, care purta un mini-slip foarte strâmt ce făcea ca burticuța să i se reverse, o pălărie de cowboy cu imprimeu army și o pereche de ochelari de soare cu lentile oglindă. Asta nu mă deranja, că aveam ochii închiși. Însă a deschis gura între timp și și-a amintit că zace un talent fulminant în el. A cântat un refren de manea, pe care l-a repetat de vreo șase ori (pe numărătoare). Un număr suficient de mare încât să îl învăț și eu (fir-ar!). Versurile sunau cam așa:

„Nu mai vreau să te iubesc,

Nu mai vreau să te-ntâlnesc,

Nu meriți iubirea mea,

Inima nu te mai vrea.”

Sau primele două versuri erau din Pepe? Oricum m-aș bucura enorm să fi uitat acea operă de artă. În cazul lui m-am întrebat de ce repetă refrenul ăla nenorocit de atât de multe ori.

• Copiii vecinilor de cearșaf, despre care mă întrebam dacă au nevoie de un exorcist

Să nu fiu înțeleasă greșit, iubesc copiii, sunt adorabili, atâta timp cât nu țipă de parcă ar fi supuși unei disecții pe viu și mă determină să le citesc Psalmii și alte rugăciuni. Sunt conștientă că este ceva la mijloc ce îi perturbă și îi face să reacționeze așa (deși, cel mai probabil, sunt doar răzgâiați), însă părinții care rămân impasibili și nu au nicio reacție la urletele lor sunt cei care mă frapează cel mai tare. Despre ei mă întreb cum suportă atâția decibeli la mai puțin de jumătate de metru distanță de urechile lor.

• Ruby și condimentele ei urlând dintr-un difuzor al barului de pe plajă

Nu numai că piesa aceea cu condimentele este de o calitate și profunzime de-a dreptul discutabile, dar să aud acele rime proaste amplificate cu mult în boxele unui beach bar mă face să vreau să îmi iau câmpii. Și să mă întreb cui naiba îi place piesa asta de o tot difuzează atât.