Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Mâncare de 12 lei cu Marian: Cremă de pătrunjel și ciuperci marinate

Sărbătorile tocmai au trecut, iar noi intrăm iar în acea perioadă în care dorim să rezolvăm stricăciunile făcute în timpul ospețelor, când am mâncat, poate, în cantități prea mari, alimente grele, gustoase, dar nesănătoase.

Așa că Marian s-a gândit să ne vină în ajutor cu o rețetă extrem de simplu de făcut – ușoară, vegetariană, sănătoasă...numai bună să pună organismul pe picioare după atâtea greutăți!

Iată cum se face:

“Iau ciuperci bune (numărate: cam cât un pumn ori două mâini), trecute-n apă rece, zvântate c-un prosop, apoi presărate bine de sare și le las pentru un ceas. Le trec repede iar în apă rece, le usuc de prosop și apoi torn un amestec din ulei de măsline (doișpe linguri), doi căței de usturoi zdrobiți și tocați, oțet bun cam de două linguri, piper, câteva șuvițe de ardei iute și verdețuri (busuioc sau coriandru).

Las o oră să treacă sau le uit mai multă vreme în frigider.

Niște tulpini de sub frunze de pătrunjel (vreo două), o barabulă sănătoasă-n talie și-o ceapă mică, toate acestea le tai gros și le topesc într-un bob de unt. Apoi le acopăr doar de apă și las să fiarbă cu oleacă de sare.

 Terciuiesc  cu un blender și asez alături de ciuperci marinate.”

Poftă bună la ospăț!

 

Despre Marian?

"Ce-i cu mine prin bucătărie? În vremea când cercam locuri de muncă... mi-am ciulit urechile la unele jachete butonate și mi s-a făcut poftă - am deschis poarta și-am luat-o pe drumul ăsta. Adevărat că a fost(și este) nu ușor; la început te ustură organele de parcă sfârâie-n tigaie, până îți așezi ritmul. Da, îmi place să gătesc, îmi place să înțeleg mâncarea. Nu-i una favorită, îs multe merinde frumoase ce rodesc în natură." 

Iată cu ce ne desfătăm săptămâna viitoare:

Foto: arhiva personală Marian Buda

1 /
    bucătărie, bucătărași, mâncare, chef, food, rețete, rețete simple, rețete ieftine, cuisine bucătărie, bucătărași, mâncare, chef, food, rețete, rețete simple, rețete ieftine, cuisine bucătărie, bucătărași, mâncare, chef, food, rețete, rețete simple, rețete ieftine, cuisine bucătărie, bucătărași, mâncare, chef, food, rețete, rețete simple, rețete ieftine, cuisine

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

6 idei simple și ieftine pentru a-ți decora camera
13 femei de succes își dezvăluie ritualurile zilnice…