Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Trucuri pentru a face purtatul ochelarilor mai confortabil

Dacă ești purtătoare de ochelari, știi bine ce presupune – adaugă un plus fizicului tău, dar nu sunt mereu confortabili, se aburesc atunci când e frig afară, alunecă de pe nas, sau te jenează în zona urechilor.

Însă aceste mici inconveniente pot fi rezolvate ușor, cu câteva trucuri pe care le poți aplica acasă, fără o vizită la medicul oftalmolog.

Folosește un uscător de păr

Dacă ochelarii tăi sunt prea jos pe nas, oamenii probabil cred că încerci să adopți stilul bibliotecarei sexy – dar, în realitate, au alunecat și este foarte enervant.

Dacă ai rame de plastic, ține uscătorul de păr timp de 30 de secunde asupra zonei pe care dorești să o ajustezi, și îndoaie ușor. Acest lucru înmoaie plasticul și îți permite să îl manevrezi, ajustând rama după dimensiunile feței tale.

Dacă ramele sunt de metal, nu-ți face griji. Folosește degetele mari pentru a apropia pernițele de nas între ele – vor fi mai strânse și ochelarii nu vor mai aluneca atât de ușor.

Ajustează pernuțele de nas

Nu e nimic mai rău decât ciupiturile de nas – nu, nu acelea pe care le face bunica în semn de alint, ci acelea pe care ți le cauzează ochelarii când sunt prea strânși pe nas. Dacă acesta este cazul tău, folosește-ți degetele mari pentru a îndepărta pernițele, până când le simți confortabil.

Din nou, dacă ai rame de plastic, apelează la uscător pentru a depărta zonele respective cu grijă, până le simți confortabile.

Atenție la alunecări

Dacă îți împingi mereu ramele în sus, folosind degetul mijlociu (cum face mai toată lumea), cei din jur pot crede că degetul este adresat lor. Și nu vrei așa ceva!

Caută o șurubelniță mică, pentru a strânge șuruburile laterale. Ai grijă să nu le strângi prea tare, totuși – mai puțin e mai bine atunci când vine vorba de ramele ochelarilor.

Rezolvă deformările

Nimeni nu vrea ochelari strâmbi sau deformați – nu vrei să arăți precum tocilarul de liceu, prea absorbit de cărți ca să-și verifice ochelarii.

Pentru a rezolva deformările la ramele metalice, îndoaie brațele cu grijă, folosind o pereche mică de clești, și îndreaptă-le după nevoie.

Ramele de plastic vor avea nevoie, din nou, de uscătorul de păr, sau de un jet puternic de apă caldă, pentru a deveni plaibile. Odată ce brațele par drepte, probează ochelarii în oglindă și verifică dacă mai este nevoie de ajustări suplimentare.

Pudră de talc

Dacă ochelarii sunt ceva nou pentru tine, pielea din spatele urechilor s-ar putea simți puțin iritată. Aplică pudră de talc în zona respectivă, până când pielea se va acomoda cu noii ochelari. Te vei simți confortabil și vei mirosi super-fresh!

Nu e deloc greu să aplici aceste mici trucuri acasă, care te vor scuti de drumurile interminabile la cabinetul de oftalmologie. Însă ai grijă întotdeauna atunci când manevrezi ramele, pentru a nu le rupe sau pentru a nu zgâria lentilele. Ochelarii sunt obiecte fragile, și trebuie protejate întotdeauna, pentru că îți sunt indispensabili.

Foto: pexels.com

1 /
    ochelari, oftalmologie, ochelari de vedere, medic oftalmolog ochelari, oftalmologie, ochelari de vedere, medic oftalmolog ochelari, oftalmologie, ochelari de vedere, medic oftalmolog ochelari, oftalmologie, ochelari de vedere, medic oftalmolog ochelari, oftalmologie, ochelari de vedere, medic oftalmolog ochelari, oftalmologie, ochelari de vedere, medic oftalmolog

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

13 femei de succes își dezvăluie ritualurile zilnice…
Cele 10 lucruri care îi atrag pe bărbați cel mai…