Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

6 gânduri care îți trec prin cap când te îndrăgostești pentru prima oară

Îndrăgosteala este un sentiment minunat – de la fluturi în stomac, la senzația că tot în jur este superb. Percepția asupra lumii este uneori distorsionată, iar anumite gânduri care în mod normal ni se par de-a dreptul ridicole, ni se par perfect justificate.

A ți se răspunde la sentimente este, poate, cel mai frumos lucru din lume. Când sunteți amândoi îndrăgostiți, vi se pare că puteți cuceri întreaga lume. Și iată cele mai frecvente gânduri care apar la îndrăgosteală:

1. E ciudat dacă ne căsătorim mâine?

Suntem perfecți împreună, ne completăm ca sarea și piperul, ca perdeaua și corniza, ca ștecherul și priza. Ai mei vor fi mai mult decât fericiți să te cunoască – are ceva dacă ne căsătorim acum? Avem timp o săptămână să pregătim tot: îmi iau repede rochia, tu costumul, buchetul, chemăm toți prietenii, gata! Și să pregătim dansul mirilor, aș vrea să dansăm pe Celine Dion – Because you loved me.

2. Nu pot să cred că acest semi-zeu mă iubește tocmai pe mine. 

Când suntem îndrăgostiți, percepem omul de lângă noi distorsionat, amplificându-i orice calitate, oricât de mică, ducând-o la superlativ; în același timp, îi eliminăm din calcul toate defectele. 

Cum am reușit să găsesc cea mai deșteaptă, frumoasă și iubitoare persoană din lume?! Cum am devenit atât de norocoasă? Ar putea avea orice femeie își dorește, dar acest înger m-a ales pe mine! Și Angelina ar fi invidioasă! 

3. Sunt total obsedată de tine și nu-mi pasă. 

Te plac atât de mult – noul meu hobby este să mă gândesc la tine NON-STOP. Munca nu este importantă, nici nu trebuie să fiu atentă la condus. Oare ce o face acum? 

Voi petrece ora următoare citind toate SMS-urile pe care ni le-am trimis în ultima săptămână, iar apoi îmi voi aminti gluma pe care a spus-o luna trecută și mă voi hlizi de una singură și la final mă voi gândi cât de mult îmi place când ne sărutăm. 

4. Doamne, iubesc să te ating.

Corpul tău este SUPERB. Ne ținem de mână? SUPERB. Ni s-au atins coapsele la metrou? SUPERB. 

Vreau să-mi plimb mâinile pe tot corpul tău. Mă ia cu fiori când mă atingi, iar cotul tău este un adevărat monument de frumusețe. Hai să ne ținem de mână în următoarele 10 ore. 

5. De ce mai plec de lângă el?

De ce lumea din jur mă deranjează, de ce se așteaptă să merg la serviciu? Oamenii chiar nu înțeleg că atunci când suntem împreună, magia se întâmplă? Cerurile se deschid, îngerilor le cresc aripi, războaiele se termină.

Fiecare moment în care stăm separați e o tragedie. De ce mai petrec timp cu ORICINE ALTCINEVA în afară de el?

6. Ce drăguț te scobești în nas și îți lași hainele murdare pe jos!

Ce drăguț ești! Tot ce faci e drăguț, nu-mi pasă că ai uitat să te speli pe dinți și că ai tras un vânt sub plapumă! Ești drăguț și te iubesc și vreau să te ating și te plac ATÂT DE MULT.

Nu trebuie să ne simțim vinovați pentru astfel de gânduri – toți trecem prin aceste momente de îndrăgosteală cel puțin o dată în viață. Această pauză pe care o ia creierul nostru temporar dispare încetul cu încetul și începem să ne dăm seama că, de fapt, râgâielile la masă nu sunt ATÂT DE DRĂGUȚE.

Foto: pexels.com , topratedviral.com

 
1 /
    Relații, iubire, îndrăgosteală, îndrăgostiți, relații, sex Relații, iubire, îndrăgosteală, îndrăgostiți, relații, sex Relații, iubire, îndrăgosteală, îndrăgostiți, relații, sex Relații, iubire, îndrăgosteală, îndrăgostiți, relații, sex Relații, iubire, îndrăgosteală, îndrăgostiți, relații, sex Relații, iubire, îndrăgosteală, îndrăgostiți, relații, sex Relații, iubire, îndrăgosteală, îndrăgostiți, relații, sex

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

6 prieteni pe care e timpul sa-i elimini din viața…
Frica de a te îndrăgosti te oprește să găsești iubirea