Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Social Wednesday: Cum treci peste o despărțire în mai puțin de o lună

A trece peste o despărțire este aproape imposibil. Putem încerca să ne blocăm fostul pe social media, să le blocăm numărul de telefon, să ștergem fotografiile vechi și să evităm locurile unde știm că ne-am putea întâlni întâmplător, și tot nu pare să reușim să trecem peste.

Cumva, pare că fostul partener revine permanent în gândurile noastre, oricât am încerca să-l eliminăm de acolo.

Uneori, ne dorim împăcarea, ne dorim ca momentele frumoase să se repete, ne dorim să ne țină iar de mână.

Și când avem astfel de gânduri, uităm clipele urâte, uităm motivul pentru care ne-am despărțit de prima dată.

Câteodată, nici prietenii nu ne pot oferi sfaturi suficient de bune pentru a trece peste o despărțire.

Noi v-am pregătit cinci metode, adunate de pe la psihologi, pentru a trece peste fostul partener în 30 de zile sau chiar mai puțin:

1. Ieși la întâlnire cu tine.

Există o filosofie intitulată „a ieși la întâlnire cu tine”, un tipar mintal perfect pentru persoanele care vor să treacă peste fostul partener.

De principiu, „a ieși la întâlnire cu tine” înseamnă să te tratezi așa cum ți-ai dori să fii tratată de către un potențial partener. Îți poți oferi flori, te poți scoate în oraș la o cină delicioasă sau îți poți pregăti o baie relaxantă, cu multă spumă, lumânări, muzică și bețișoare parfumate.

2. Rămâi ocupată permanent.

Durează cam o lună de zile pentru a crea noi tipare neurologice în mintea noastră, așa că unul dintre cele mai bune lucruri pe care le putem face este să ne menținem ocupate și să ne umplem ziua cu activități.

Mulți oameni se cufundă în depresie când o relație se încheie, mai ales dacă e vorba despre o persoană care a fost părăsită.

A face lucruri care îți plac cu alte persoane îți va îmbunătăți starea de spirit și te va menține distrasă de la gândurile dureroase despre despărțire. Și sportul ajută enorm de mult.

A face curățenie este o altă metodă eficientă de a te simți bine rapid. Ordonează lucrurile din șifonier, sertare, baie, chiar din mașină! Te vei simți împlinită și cu bateriile reîncărcate.

Un alt lucru pe care îl poți face este să pleci într-o călătorie. Planifică o escapadă de weekend cu prietenii într-un loc pitoresc, și fugi. Privește către următoarele 30 de zile și fă o listă cu lucrurile pe care ți-ar plăcea să le faci, dar le-ai amânat. Ești liberă, iar acum e timpul să le faci.

În 30 de zile, te vei regăsi, te vei reconecta cu tine și vei avea o nouă perspectivă asupra fostei relații și asupra vieții, în general.

3. Trăiește și învață.

Învață din trecut. Oprește-te pentru o clipă să analizezi ce s-a schimbat în viața ta de când ai intrat în fosta relație.

Nu uita să îți pui întrebări precum: „Ce am învățat din această relație?”, „Ce părți au funcționat?”, „Ce părți nu mi s-au potrivit?”, „Am avut vreo contribuție la momentele negative?”, „Este ceva ce pot face pentru a le schimba în viitor?”.

Dialoghează permanent cu tine – învață să iei ce a fost bun și să corectezi ce a fost rău în viitoarele relații interumane.

4. Gândește-te la lucrurile de care nu îți va fi dor.

Despărțirile sunt asemenea traumelor, dar care se pot vindeca mai rapid. E un lucru comun să oscilezi între a-ți fi dor de fostul și a fi nervoasă pe el și pe situațiile trecute.

Problema este că mintea ta nu va putea plasa relația în trecut până când nu va înțelege că fostul nu a fost exclusiv bun, și nici exclusiv rău. Aici trebuie să împarți lucrurile, în cele de care îți va fi dor, și cele de care nu îți va fi dor niciodată.

Știi bine că îți va fi dor de plimbările prin parc, de felul cum te mângâia pe cap sau de cum găteați clătite împreună. Dar, în același timp, trebuie să fii 100% conștientă de faptul că nu-ți va fi dor de țipete, de jigniri și de momentele când te făcea să te simți nesigură și vinovată de lucruri pe care nu le-ai făcut.

5. Înconjoară-te de oameni care te iubesc.

Nu te izola. Nu trebuie să ieși imediat la întâlniri – de fapt, e chiar recomandat să iei o pauză – dar ar trebui să ai o viață socială activă cu prietenii și familia.

Chiar dacă nu te simți pregătită să vezi oameni, ieși cu prietenii apropiați și cu familia, petreceți timp împreună. Te vor ajuta să te vindeci mai repede și-ți vei aminti că încă ești înconjurată de oameni care te iubesc.

Cu puțin efort și lucru cu sine, putem reuși să trecem peste o despărțire chiar mai repede decât ne imaginăm. Totul este să nu ne izolăm și să nu ne închidem în noi, să realizăm că toți oamenii au trecut prin așa ceva cel puțin o dată în viață, și să ne găsim forța interioară de a munci cu propriul sine, pentru a merge mai departe și a ne vedea de viața minunată care ne așteaptă.

Foto: shutterstock.com, pexels.com

1 /
    relații, sex, despărțiri, psihologie, traume, echilibru personal, fostul relații, sex, despărțiri, psihologie, traume, echilibru personal, fostul relații, sex, despărțiri, psihologie, traume, echilibru personal, fostul relații, sex, despărțiri, psihologie, traume, echilibru personal, fostul relații, sex, despărțiri, psihologie, traume, echilibru personal, fostul relații, sex, despărțiri, psihologie, traume, echilibru personal, fostul

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

6 prieteni pe care e timpul sa-i elimini din viața…
Frica de a te îndrăgosti te oprește să găsești iubirea