Be Joelle everyday!

Abonează-te la newsletter-ul Joelle Magazine:

BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Ea este cel mai în vârstă model din lume! Are 85 de ani și este încă pe podium! – Cum arăta în tinerețe

Prezentă în industria modei după cel de-al Doilea Război Mondial, muză a lui Dalí și printre cele mai tinere care au apărut pe coperta Vogue la acea vreme, Supermodelul octogenar Carmen dell'Orefice are 85 de ani și încă este în industria modei, fiind cel mai în vârstă model din lume.

Supermodelul Vogue a împlinit în vara acestui an 85 de ani și pare să fie mai plină de viață ca niciodată. Răsturnând orice standard din industria modei cu privire la vârstă, ea reușește să fie încă pe podium, cu două prezentări pe zi în timpul săptămânilor și festivalurilor de modă.

Dell'Orefice s-a născut la New York în 1931, cu părinți descendenți din Italia și Ungaria, care aveau o relație instabilă și caracterizată de conflicte și împăcări frecvente. Ea și-a petrecut copilăria mai mult prin orfelinate sau acasă la alte rude în timpul conflictelor dintre părinți.

Debutul carierei

Când avea 13 ani, în timp ce mergea cu autobuzul spre cursurile de balet, i s-a făcut o propunere de modelling de către soția fotografului Herman Landschoff. Fotografiile ei test, realizate pe plaja Jones, au avut un real succes. În 1946, nașul ei a dus-o la Vogue, iar la 15 ani semna un contract de modelling cu revista, cu onorariul de 7.50$ pe oră. A devenit modelul preferat al fotografului Erwin Blumenfeld, care i-a și realizat prima copertă Vogue. În 1947, a apărut în numărul din decembrie al Vogue America îmbrăcată în Scufița Roșie, Albă-ca-Zăpada și Cenușăreasa, alături de modelul Dorian Leigh și actorii Ray Bolger și Rose Ferrer.

Una dintre primele sale apariții în revista Vogue

Carmen și mama ei aveau multe probleme financiare, onorariul său din modelling nefiind suficient pentru a susține nevoile familiei. Nu aveau telefon, așa că Vogue trimitea mereu agenți la ușa ei pentru a o anunța cu privire la contractele de muncă pe care le avea. Pentru a economisi banii de autobuz, mergea la treabă cu rolele; era atât de malnutrită, încât fotografii Horst P. Horst și Cecil Beaton erau nevoiți să-i pună agrafe la spatele rochiilor și să umple golurile cu batiste!

Dell'Orefice a fost unul dintre cele mai tinere modele Vogue care au apărut pe copertă, prima ei apariție de acest gen fiind în 1947, la un an după ce semnase contractul. La acea dată, onorariul îi crescuse la 10-25$ pe oră. A lucrat cu cei mai mari fotografi ai erei, incluzând Irving Penn, Gleb Derujinsky, Francesco Scavullo, Norman Parkinson și Richard Avedon și a fost muza pictorului Salvador Dalí.

Declinul

Cu toate că a avut un succes timpuriu, agenta de modelling Eileen Ford a refuzat să o reprezinte, iar Vogue și-a pierdut interesul. Silueta ei firavă a necesitat atenție medicală, medicii prescriindu-i injecții pentru a-i demara pubertatea. Astfel, noile ei forme au adus-o în catalogurile de lenjerie cu onorariul de 300$ pe oră. A intrat la agenția de modele Ford în 1953 și s-a restras după a doua sa căsătorie în 1958.

Revenirea în modă

După cel de-al treilea divorț, Carmen avea nevoie de bani, așa că s-a întors în industria modei în 1978. În anii 90 și 2000, a fost model pentru colecția lui Isaac Mizrahi de la Target, dar și pentru Cho Cheng și Rolex. Ea poate fi văzută adesea în campanii de publicitate ale revistelor Vogue, W și Harper's Bazaar.

Vogue Germania, 1995

În 2011, a fost denumită Doctor Honoris Causa de către Universitatea de Arte din Londra, în semn de apreciere pentru contribuția ei în industria modei.

În 2015, a colaborat cu David Gandy și Isabeli Fontana în campania de redeschidere a magazinului Palacio de Hierro Polanco. Acesta a căpătat popularitate rapid datorită ei, care promova branduri de lux precum Louis Vuitton, Hermès, Montblanc among others.

2015

Anul acesta și-a sărbătorit cea de-a 85-a aniversare cu o colecție de fotografii din tinerețea ei, de când era model pentru revista Vogue:

Într-o rochie creație Sophie de la Saks Fifth Avenue și pălărie Tatiana du Plessix hat 

Apariția sa ca Albă-ca-Zăpada din decembrie 1947

Purtând diamante Van Cleef & Arpels 

Îi urăm și noi, la rândul nostru, o carieră lungă și mulți ani înainte pe podium!

Foto: Facebook Carmen Dell'Orefice, vogue.com

1 /
    model, modelling, Carmen Dell Orefice, modă, cel mai în vârstă model model, modelling, Carmen Dell Orefice, modă, cel mai în vârstă model model, modelling, Carmen Dell Orefice, modă, cel mai în vârstă model model, modelling, Carmen Dell Orefice, modă, cel mai în vârstă model model, modelling, Carmen Dell Orefice, modă, cel mai în vârstă model model, modelling, Carmen Dell Orefice, modă, cel mai în vârstă model model, modelling, Carmen Dell Orefice, modă, cel mai în vârstă model model, modelling, Carmen Dell Orefice, modă, cel mai în vârstă model model, modelling, Carmen Dell Orefice, modă, cel mai în vârstă model

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Legătura dintre celebritate, succes și obiceiurile…
Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle…