Alexandru Ciucu, designerul Casei Regale: “Filmul e o dragoste veche, nu trece așa ușor.”

Anca Tănase [JoelleMagazine.Ro]: Spune-mi, te rog, înainte de toate, ce a adus nou în viața ta experiența cursurilor de actorie pe care le urmezi în cadrul Actoriedefilm.Ro? Cum ți se pare, după aproape două luni de curs, ideea de a fi actor de film?

Alexandru Ciucu: Primul lucru pe care l-am remarcat este faptul că, în ciuda așteptărilor mele, magicianul unui film este de fapt cel care montează materialul filmat. Regizorul este și el un alt magician, dar marele magician este cel care în final montează cadrele. Așadar, această experiență, până la acest moment, mi-a adus o altă viziune despre film și despre culisele lui. Până acum credeam că, în lumea filmului, actorul este pionul principal.

Anca Tănase: E o dezamăgire pentru tine să afli că nu e așa?

Alexandru Ciucu: Nu, nu, e doar o altă viziune. Actorul este doar o unealtă. Pe ecran, pentru public, el rămâne actorul principal, însă asta este doar impresia spectatorului.  Asta este până acum marea schimbare pe care o aduce în viața mea acest curs. Probabil că cineva care nu are cunoștințe în domeniu nu observă asta.

Anca Tănase: Deci ai devenit mai analitic în momentul când vizionezi un film, de când ai început să studiezi actoria? Tu ești analitic din fire oricum...

Alexandru Ciucu: Da, sunt o fire analitică și acord o mare atenție detaliilor, dar nu-mi exersasem încă această capacitate în direcția asta. Experiența ultimelor două luni m-a făcut însă să urmăresc din ce în ce mai multe detalii tehnice când mă uit la un film, pentru că îmi doresc să înțeleg din ce în ce mai mult bucătăria acestei industrii.

Anca Tănase: Ai declarat că vrei să faci un film, care să fie altfel decât cele oferite de cinematografia românească de până acum. Este vorba despre un plan foarte îndrăzneț. Cum a apărut această idee? Planul a rămas valabil și se va materializa?

Alexandru Ciucu: Cu siguranță se va materializa. E o dragoste veche, nu trece așa ușor. Abia acum pot spune că s-au aliniat planetele. Până acum, am zis mereu că am alte lucruri de făcut înainte, dar la un moment dat îți dai seama că timpul trece și că mereu vor exista alte priorități. Întotdeauna când trebuie să te apuci de un lucru nou, trebuie să depui efort, nu prea îți vine, ai alte lucruri mai la îndemână de făcut și tot amâni, și zici întruna “Încă nu e momentul”. Și, într-o bună zi, îți dai seama că zici asta de vreo 10 ani. Ba da, AZI e MOMENTUL. Am făcut lucruri frumoase până acum și voi continua să le fac, dar acum e momentul să le înnobilez prin această veche pasiune a mea: filmul!

Anca Tănase: Ok, urmează să faci un film... dar tu o să faci parte din distribuție?

Alexandru Ciucu: În sufletul meu, văd aceste lucruri ca având legătură între ele. Nu mă văd făcând un film în care să nu joc, pentru că, dacă fac un film, o fac pentru că am ceva de transmis. Și cred că pot comunica asta cel mai bine făcând parte din acel proiect. Ca să fac o paralelă... cel mai bine comunic stilul vestimentar pe care vreau să-l arăt oamenilor, purtându-l, fiind eu însumi un exemplu pentru ceilalți.

Anca Tănase: Va fi cumva un film autobiografic?

Alexandru Ciucu: Nu, în niciun caz. Un film biografic trebuie să aibă un deznodământ, un final, trebuie să se termine cumva. Nu se poate încheia la modul “... și acum îmi văd liniștit de viața mea de zi cu zi”. Sau probabil că se poate, dar nu pot să fac la 38 de ani un film despre viața mea, așa cum probabil că ar putea fi făcut când voi avea 90 de ani. Pentru că în filmul acesta eu n-aș putea să povestesc perioada dintre 38 și 90 de ani… pentru că nu s-a întâmplat încă. (zâmbește)

Eu nu am o problemă cu vârsta, dar cred că reușita unui lucru ține de momentul la care decizi să faci acel lucru și, evident, de modul în care o faci. Mulți oameni povestesc despre felul în care au reușit în viață, iar ceilalți (publicul) nu înțeleg totuși cum a fost posibil. "Adică te-ai dus pur și simplu, ai bătut la ușa norocului și ți s-a deschis ??" "Da!!"... ar fi răspunsul adevărat. Dar ar fi incomplet. Răspunsul întreg ar fi, "....da, am bătut la ușă, dar aveam și experiența necesară, și relațiile, și ceva bani, și puțin noroc, și a fost și momentul potrivit. Normal că norocul mi-a surâs.” Prin asta vreau să spun că reușita nu este o întâmplare, ci un cumul de avantaje pe care, la un moment dat, îl putem fructifica. Multitudinea asta de factori eu aș numi-o “un moment prielnic”, dublat, de multe ori, de un context astrologic în care eu cred, într-o oarecare măsură. Adică... s-au aliniat planetele.

Anca Tănase: Și-atunci, luând în considerare toate lucrurile acestea, de ce ai ales să urmezi cursurile Academiei de Studii Economice din București (FABBV), înainte de a te perfecționa în domeniul modei la două institute celebre din Milano?

Alexandru Ciucu: Să nu uităm că eu sunt și antreprenor.

Anca Tănase: E drept, dar totuși, istoria familiei tale și experiența ei în domeniul costumului bărbătesc prefigurau cumva, încă de la început, drumul tău profesional…

Alexandru Ciucu: Practic, la acel moment se prefigura faptul că voi face business din asta, dar nu și ideea că voi face design. Se previziona că voi fi creierul afacerii, nu și sufletul, în ideea în care, la momentul respectiv, nu se considera că în România hainele aveau nevoie și de suflet. Era o altă piață, o altă lume, un alt public, alt tip de cumpărători, oamenii se îmbrăcau pe cu totul alte criterii decât se îmbracă astăzi. Cu toate astea, eu am avut mereu tendința de a plasa hainele în zona artistică, prin design. Sufletul meu de artist trebuia însă să mai aștepte. (zâmbește)

Anca Tănase: Cred că mulți dintre cei care au absolvit ASE-ul au suflete de artist....

Alexandru Ciucu: Este adevărat, deși mie mi se pare că facultatea care a dat și continuă să dea cei mai mulți studenți cu suflet de artist (și unde profilul ar trebui să fie tocmai unul contrar) este Politehnica. Asta comunică destule lucruri despre modul mai mult “la întâmplare” sau “la sugestia părinților” al tinerilor de a-și alege drumul în viață și explică ulterior și eșecul multora, tocmai pentru că și-au ales greșit meseria.

Anca Tănase: Și deci, într-un fel sau altul, ai avut în vedere, încă de la început, faptul că vei face business și vei continua ceea ce au început bunica și tatăl tău.

Alexandru Ciucu: Exact. Și ceea ce nu știam eu la momentul respectiv (un lucru care a rămas mult timp un semn de întrebare) era cum o să fac eu business-ul ăsta și să-mi satisfac și pofta mea creativă în același timp?

La început am avut ideea deschiderii unor magazine de costume în exclusivitate bărbătești, care să se cheme “Tata & fiul” și, pentru vreo 4 ani, timp în care m-am ocupat exclusiv de ele, a fost suficient să-mi satisfac nevoia de a crea. În timp însă, mi-am dat seama că vreau mai mult.

Anca Tănase: Iar la momentul acela încă nu studiaseși design vestimentar...

Alexandru Ciucu: Așa este, la acel moment nu studiasem încă, dar aveam o deschidere foarte mare către acest domeniu, plecasem cu tatăl meu de foarte multe ori în Franța, Italia, Germania, SUA, la clienți. Nu am avut până atunci un contact organizat și educațional cu lumea modei, la vremea respectivă România nici nu cerea așa ceva, motiv pentru care ceea ce văzusem eu afară era suficient ca informație, pentru ca eu să fac lucruri aici. Asta s-a întâmplat până la un anumit punct când mi-am dat seama că nu pot să continui așa. Chiar dacă mergea pe moment, în viitorul apropiat știam că nu o să mai țină figura dacă vrei să rămâi în top, dar asta tot pentru că luasem legătură cu stilul de viață din străinătate. Văzusem că la marile case de modă există întotdeauna un designer sau chiar o echipă de designeri...

Anca Tănase: Și ți-ai dorit să fii tu acel designer, nu să ai un angajat care să facă asta.

Alexandru Ciucu: A trebuit să fiu eu pentru că simțeam nevoia să creez. Ai o satisfacție extraordinară când tu creezi un lucru și ceilalți îl apreciază, sub o formă sau alta, mai ales cumpărându-l și, mai presus de toate, purtându-l. Adică tu faci o haină și omul nu numai că o apreciază plătind-o, ci o și poartă, ea devenind definiția lui de zi cu zi. Adică, pe principiul “Domnul X e îmbrăcat cum am visat eu, pentru că el apreciază creația mea”.

Anca Tănase: E o satisfacție fantastică pentru tine să vezi asta, nu-i așa?

Alexandru Ciucu: Fenomenală. E ca o replică memorabilă dintr-un film celebru, pe care apoi oamenii o repetă zi de zi.

Anca Tănase: Dacă ar fi să privești puțin în urmă, care ai putea afirma că au fost momentele de cumpănă în parcursul tău profesional? Și cum le-ai depășit?

Alexandru Ciucu: Când zici “cumpănă”, sună un pic dramatic, dar cumpăna, pentru mine, e un moment de revigorare și de renaștere, dacă te referi la mari cumpene, la momente importante….

Anca Tănase.Ro: Exact... dă-mi un exemplu, te rog.

Alexandru Ciucu: Un moment de mare încercare a fost acela când nu am mai vrut să mă ocup efectiv de producția de serie și am decis să fac mai mult de atât, pornind de la mintea mea creativă. Când faci costume de serie, ai întotdeauna o sabie a vânzărilor deasupra capului. Dacă tu creezi ceva și nu se vinde, nu e bine. În cazul meu, era și mai grav, pentru că pierderea era directă, a familiei mele, nu a vreunui angajator oarecare.

Și-atunci, dacă depășești o limită a creației, la un moment dat se întâmplă un anume fenomen: clienții intră în magazin, apreciază haina vizual și la nivel declarativ, dar nu o cumpără... ca să fac o paralelă, acea haină devine ca un tablou nud: mulți se uită cu apreciere la el, dar puțini l-ar expune în propria casă. Din tot felul de rațiuni, nici măcar nu contează asta. La fel e și cu hainele. Se știe de altfel că bărbații sunt puțin mai conformiști. Bine, în ultimii 10 ani, nu s-ar spune, dacă e să ne uităm la vestimentația unor persoane publice unde culoarea și extravaganța costumelor atinge limita superioară a dezinhibiției. (zâmbește)

Anca Tănase: Adică tu nu ai remarcat o evoluție în ultimii 10 ani?

Alexandru Ciucu: Ba da, sigur, numai că unii au tendința de a derapa în această evoluție.

Anca Tănase: Păi ține de personalitatea fiecăruia, nu?

Alexandru Ciucu: Ai spus o chestie foarte interesantă... ține de personalitatea fiecăruia. Ei bine, între bărbați, majoritatea nu prea știe ce să poarte pentru că una dintre cele mai mari temeri ale unui bărbat este aceea de a nu fi penibil. Bine, e o temere generală, valabilă și la femei, dar bărbații se tem de asta în sensul de a nu fi considerați prea feminini sau infantili. Ori culoarea, până la un moment dat, a fost considerată un atribut al modei feminine, înainte de toate. Adică, dacă ne uităm în anii ’80-’90, costumele, în general, nu erau foarte colorate. Negru, gri, bleumarin, maxim o dungă colorată erau chestiile de bază.

Astăzi, intri într-un magazin și găsești, fără probleme, un costum cyclamen, pe care nu-l consider neapărat o exagerare, dar, la vremea respectivă, nu exista așa ceva.

Și dacă te uiți la filme. Îți dau exemplu de două filme pe care oamenii cred că le cunosc. Vorbim de “American Gigolo” (1980) și de “Alfie” (cel cu Jude Law, din 2004).

În “American Gigolo”, film făcut la începutul anilor ’80, Richard Gere se duce în propria garderobă, se pregătește pentru o întâlnire și are de ales între 3 cămăși, dintre care una este bleu și două sunt gri. Și are un costum de un gri-mediu, dacă îmi aduc bine aminte. Mai sunt 2 cravate dintre care una este maro și una galben-pai, o culoare considerată cel mai probabil, la acel moment, extravagantă.

Facem un salt în timp și ajungem la “Alfie”, în 2004. Richard Gere lua un costum Armani, iar Alfie lua un costum negru Gucci, ceea ce e foarte interesant pentru că ideea de branding prin film se păstrează indiferent de anul în care este făcut acel film. Branding-ul este foarte important și se face dintotdeauna, de când s-a inventat cinematografia.

Anca Tănase: Să-nțeleg că vei perpetua această idee în filmul tău?

Alexandru Ciucu: Absolut. Cred însă că trebuie să găsești mereu noi căi de promovare, din ce în ce mai subtile pentru că spectatorul de astăzi nu este prost. El este inteligent și, dacă tu îi spui și-i și repeți de vreo 5 ori “uite aici un costum Gucci”, probabil că nu o să se mai uite la tine.

Așa cum spuneam, Alfie alege un costum Gucci și o cămașă roz. În 2004, în România, probabil că puțini purtau roz. Astăzi lucrurile s-au schimbat și asta o putem numi evoluție.

Anca Tănase: E foarte interesantă paralela. Cum ți-a venit ideea? Te-ai uitat, la un moment dat, consecutiv la aceste 2 filme sau cum?

Alexandru Ciucu: Da. Am avut, la un moment dat, o colecție numită “Bărbații se îmbracă de la Ciucu”, un fel de adaptare a “The devil wears Prada”, inspirată, evident, de Hollywood și am luat anumite scene memorabile din filme celebre cu actori celebri și am îmbrăcat actorul principal cum l-aș fi văzut eu îmbrăcat, dacă scena s-ar fi turnat azi, pe noile criterii vestimentare. De exemplu, luasem celebra scenă din „The Godfather” cu Marlon Brando, cel care îl interpreta pe Nașul, în care el îi spune fiului său care nu era acceptat la Hollywood pentru un anumit rol : “I'm gonna make him an offer he can't refuse.” De asta am revăzut aceste filme.

Revenind la paralela 1980-2004, Alfie își ia costumul pe el și spune “The pink shirt. Don’t be afraid of pink.” El se folosește atunci de rolul pe care îl are în film, acela de gigolo, adică un superbărbat după care sunt disperate toate femeile. Evident, în subconștient, fiecare bărbat visează la asta, după cum fiecare femeie visează să fie apreciată de toată lumea. E o chestie ancestrală pe care o avem în noi și anume aceea de a avea un succes nemăsurat la sexul opus. Și-atunci el, cel care a descoperit secretul femeilor, ți-l spune ție : “Don’t be afraid of pink.” și nu face asta întâmplător.

Totuși, la acea vreme, cămașa roz era foarte tricky în mediul business, chiar și la ei. Iar Alfie, cu alte cuvinte, transmite în subliminal mesajul “Vrei să ai succes la femei? Poartă Gucci și cămașa roz.” Evident, cămașa roz de la Gucci. Dar, în același timp, din punctul meu de vedere, toată filosofia este făcută de Gucci. Reclama la Gucci nu se oprește la momentul când el se uită în oglindă și spune doar atât: “Gucci.” Merge mai departe... Gucci este un trendsetter, la fel și Alfie, dar și Jude Law însuși, care este un sex-simbol masculin și în viața reală. Iată câți oameni îți garantează că dacă tu porți roz, o să ai succes: Jude Law, Alfie (personajul din film care are mega-succes la femei) și Gucci.

Reciproca este și ea valabilă: "Când porți cămașa roz, poart-o cu costum Gucci. Asta este rețeta succesului dacă vrei să te placă femeile". Astea sunt lucrurile care ți se induc, chiar dacă nu ți se spun clar.

Am făcut această demonstrație ca să înțelegem mai bine nivelul branding-ului pe care îl primim într-un film.

Anca Tănase: Nu m-am gândit până acum în felul acesta....

Alexandru Ciucu: Evident că nici eu poate că nu observ alte lucruri în alte domenii, dar analizând, având studii și în domeniul de Fashion marketing, mi-e mult mai ușor să văd lucrurile astea și să le observ. Bine, oricum observ orice reclamă. (zâmbește)

Anca Tănase: Ești cunoscut pentru crearea de costume bărbătești făcute la comandă. Cu toate astea, la începutul lui 2013, ai lansat prima colecție dedicată femeilor: “Alexandru Ciucu. Lady vs Gentleman 2013”, colecție inspirată de celebra Coco Chanel. Cum ți-a venit această idee? Rămâne acest proiect la stadiul de provocare căreia i-ai făcut față cu brio (și atât) ori îți dorești să mergi mai departe și să creezi, de acum înainte, costume și pentru doamne?

Alexandru Ciucu: A fost un teasing pentru public și îl voi continua și în 2014, când voi lansa o nouă colecție, dar nu vreau să bat monedă prea mult pe asta. Las lucrurile să ajungă la public în mod natural, fără să le forțez. Îmi place să văd surprinderea pe chipul unor femei când descoperă, mai nou, ce lucruri frumoase pot face și pentru ele, nu doar pentru bărbați. De multe ori, creăm împreună, pentru că femeile sunt mult mai complexe în dorințele lor decât bărbații.

Anca Tănase: Deci drumul va continua în sensul acesta.

Alexandru Ciucu: Absolut. Sunt puține drumurile pe care le încep, dar pe cele pe care le încep, îmi place să le duc până departe. Nu încep un drum dacă simt că nu are capacitatea să dureze și să se dezvolte mult în timp. Dacă el nu se poate dezvolta frumos în timp, nu văd rostul pentru care să-l încep. Și aici mă refer să poată fi și reinventat. Cum e cu hainele. Fac asta în continuare întrucât, cu fiecare an și cu fiecare client în parte, reușesc să aduc ceva nou, un nou proiect, o nouă colecție, un alt concept de prezentare, un nou model de costum. Este antrenant, e ca o apă curgătoare.

Anca Tănase: În tumultul acesta de provocări, ce înseamnă pentru tine titulatura de “Furnizor al Casei Regale a României”?

Alexandru Ciucu: Este cea mai importantă carte de vizită pentru mine. Știi, un om are mai multe laturi ale personalității lui. Din punct de vedere profesional, acesta este cel mai important lucru de pe cartea mea de vizită. Pentru că, tot pe cartea mea de vizită, sunt trecute studiile pe care le-am făcut la Milano, tradiția noastră de familie în croitorie (se împlinesc, în 2014, 75 de ani de când facem croitorie în familia asta) și totuși, asta mi se pare cea mai importantă carte de vizită pentru că, în primul rând, vine ca o certificare recognoscibilă la nivel internațional. Dacă mergi, să spunem, în Principatul de Monaco și spui că ești Furnizor Oficial al Casei Regale din România, ieși din sfera de “un designer” și ajungi la ideea “e designerul Casei Regale”, indiferent de unde ar fi acea Casă Regală. Dacă tu ești recunoscut și acceptat de o Casă Regală care este celebră pentru standardele ei înalte, asta reprezintă o recunoaștere internațională a standardului de calitate pe care tu îl poți oferi. Și nu e doar o certificare a calității. Există o diferență între certificarea Casei Regale și cea a unui alt vector de imagine pe care l-ai putea îmbrăca, un artist foarte mare sau un politician foarte important, de exemplu.

Titulatura de Furnizor al Casei Regale este o confirmare a ideii că tu îți poți menține aceste standarde înalte pe o perioadă îndelungată.

Anca Tănase: Și reînnoirea acestei titulaturi vine să întărească această idee…

Alexandru Ciucu: Întocmai. Reconfirmă garanția standardului înalt de calitate pe care îl oferim în prezent și pe care putem continua să-l oferim și în viitor.

Anca Tănase: Ai fost, așadar, într-o perioadă de probă până să-ți fie acordat acest titlu?

Alexandru Ciucu: Da, o perioadă de probă de 9 luni, care m-a flatat pentru că, de obicei, perioada de probă durează 1 an. Această colaborare a venit, în primul rând, din necesitatea Casei Regale de a avea pe cineva care să poată rezolva onorabil orice probleme vestimentare, atât din punct de vedere al croitoriei, dar și de design câteodată, și care să fie de aici, din România. Ei nu aveau pe cineva care să se ocupe de ținutele lor, la nivelul la care ei au nevoie să fie recunoscuți în afară, printre cei asemenea lor.

Anca Tănase: Și, oricum, mi se pare esențial să promovăm tot români.

Alexandru Ciucu: Evident. Pentru o țară cum e România, unde Casa Regală reprezintă un simbol al speranței, este foarte important. În România se fac foarte multe lucruri de calitate, în toate domeniile. Faptul că membrii Case Regale apelează la furnizori autohtoni pentru diferite servicii și produse mi se pare un exemplu lăudabil pentru imaginea României.

Anca Tănase: Care sunt designerii tăi vestimentari preferați, cei ale căror povești de viață te-au inspirat?

Alexandru Ciucu: Poveștile unor designeri m-au fascinat, într-adevăr, iar doi dintre ei sunt legendari.

Este vorba, în primul rând, despre Coco Chanel, cea care a reinventat femeia și modul femeii de a se îmbrăca. Coco Chanel a fost o femeie foarte controversată, la vremea ei. Ea și-a asumat ideea că femeia trebuie să se elibereze vestimentar și a oferit un exemplu în acest sens.

De pildă, ea fuma trabuc. A fost una dintre puținele femei din istorie care au fumat trabuc, un simbol prin excelență masculin. Bine, fumatul în sine este un obicei cu preponderență masculin.

Rezumând, Coco Chanel a eliberat femeia din punct de vedere vestimentar și pentru asta o apreciez.

Marile spirite din istorie au tendința să mă fascineze, să mă facă să înțeleg că oamenii ăia, în anumite domenii, au făcut lumină când înainte era întuneric.

Anca Tănase: Ți-ai dori să poți face tu însuți lucrul acesta?

Alexandru Ciucu: Ar fi minunat ca, într-o bună zi, viața să mă aducă în postura de a putea face așa ceva. Aș face-o negreșit.

A fi rebel de dragul de a fi rebel poate oricine. Important este ca, la un moment dat, viața sau conjuctura să te pună într-o asemenea situație încât alegerea să nu fie nici pentru tine foarte ușoară și tu, totuși, să alegi libertatea.

Așa, dacă alegi libertatea când oricum ești liber, nu mai are nicio valoare. La fel, dacă alegi să fii rebel când oricum nimeni și nimic nu te forțează să alegi într-un fel sau altul, tot nu are nicio valoare. Cum spunea Eminescu: „E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune”. Dacă iei o decizie aiurea, fără un context, sigur că o poți lua, dar nu are greutate.

Anca Tănase: Spune-mi, te rog, despre celălalt designer a cărui poveste te-a inspirat.

Alexandru Ciucu: Celălalt este Armani, pentru că omul ăsta a reinventat ceva ce părea imposibil de reinventat: sacoul.

Iarăși, vorbind despre filme, dacă te uiți la “Pretty woman”, la “American Gigolo” ori la “The Godfather”, costumele din aceste filme stăteau foarte țepene pe bărbat și-l faceau să pară rigid, genul bodyguard american.

Armani, la un moment dat, se gândește că un costum trebuie să urmeze linia corpului, pentru că aceasta, așa cum o dă Dumnezeu, este mai armonioasă decât o poate face omul. De aici stilul cambrat și simplu, recunoscut ca stil italian, ca să fac o paralelă cu zilele noastre. Mă fascinează această putere de a vedea în întuneric lucruri care există, dar pe care ceilalți oameni nu le văd și nici tu nu le vezi până la un moment dat când zici “Ba da, se poate.”

Mă refer la chestii la care oamenii nu s-au gândit deloc, la care tu te gândești, le inventezi, le faci și mai ai și ideea să le promovezi pentru ceilalți. Și dacă e un lucru bun, vei fi memorabil și vei rămâne în istorie.

Anca Tănase: Acesta mi se pare a fi cel mai dificil lucru în ziua de azi... să mai fii memorabil, să inventezi ceva la care nimeni nu s-a gândit încă. Și cu siguranță că se poate.

Alexandru Ciucu: Exact. Dar asta ține de faptul că piața de azi e ca internetul, are prea multe informații și nu mai știi care dintre ele sunt reale și care nu.

Anca Tănase: Care sunt lucrurile care te inspiră în momentul în care creezi și cum reușești să intri în acea stare de spirit care facilitează un demers creativ cât mai lin?

Alexandru Ciucu: Sunt două moduri de a crea. Creația care are deasupra ei o sabie a vânzărilor și care e o creație limitată. Practic, pornești de la ce se cere pe piață. Ești, într-un fel sau altul, tributar acestei filosofii. Pentru că, dacă piața nu cere acel lucru, nu îl cumpără și, dacă nu îl cumpără, nu ai bani să mergi mai departe, să iei alte materiale, să faci o nouă colecție ș.a.m.d.

Anca Tănase: Și-atunci nu mai are sens să-l creezi?

Alexandru Ciucu: Practic, acolo, limitele creației sunt mai strânse. Poți crea, poți veni cu lucruri noi, dar nu așa cum o poți face în colecțiile pe care eu le fac pentru croitoria la comandă.

Spun asta pentru că aici este vorba despre o altă categorie de oameni care vine să cumpere și care găsește și primește o consiliere foarte clară și bine avizată în domeniu, față de cea pe care o primești la magazin.

Anca Tănase: Ai timp să te ocupi de fiecare client în parte?

Alexandru Ciucu: E greu să mă ocup de fiecare client în parte, dar tocmai de aceea creez colecții, pentru a-i asigura pe oameni că, alegând din acea colecție, nu vor da greș. Colecțiile unui designer trebuie privite ca un ghid, ca niște trenduri ale acelui an.

Anca Tănase: Acesta este motivul pentru care tu alegi să lansezi colecțiile la începutul anului?

Alexandru Ciucu: Da, în februarie, pentru că e bine să fie la început de an. Nu simt nevoia să creez pe sezoane când eu oricum pot face oricând, orice. Eu lansez colecțiile acestea ca un ghid. Să știi că anul acesta e bine să porți lucrurile astea ca să fii în trend. Acum, dacă vrei să vii să le faci la mine, ți le faci exact pe astea, dacă nu, să știi că asta este direcția.

Anca Tănase: E vorba despre viziunea artistului...

Alexandru Ciucu: Este vorba despre viziunea artistului, e drept. Dar revin, e ușor să creezi doar de dragul de a crea. Dar dacă ceea ce faci tu nu este purtabil și apreciat, dacă celui care îți poartă creațiile nu îi poate fi recunoscut statutul prin ceea ce tu ai creat, atunci trebuie să regândești puțin lucrurile.

Sunt multe lucruri pe care un artist designer trebuie să aibă grijă cum le comunică. Lumea întreagă este în schimbare. Astăzi a devenit ceva firesc să fii oriunde în lumea asta, să trimiți poze în timp real, să-ți transmiți sentimentele.

Revenind la haine, în aceeași proporție, s-au schimbat și profilul consumatorului și dorințele lui. Femeile erau oricum shopperițe, face parte din natura lor să fie mai cheltuitoare. Nu e întâmplător că 80% din piața de îmbrăcăminte din lume se adresează femeilor și 20% bărbaților. Dar eu văd asta ca pe un lucru pozitiv pentru că astfel, la urma urmei, cumpărând, ele fac banii să se miște, iar oamenii își pot lua salariile la timp, etc.

Anca Tănase: Apropo de femei, ai afirmat, în câteva rânduri, faptul că nu ai putea avea o viață profesională împlinită fără una sentimentală echilibrată. Consideri că femeia este cea care completează cu adevărat viața unui bărbat?

Alexandru Ciucu: Absolut. Probabil că unii pot folosi un mare dezechilibru în plan personal pentru o mega-figură în plan profesional, se poate, dar mergi în niște salturi și, la un moment dat, cazi și te prăbușești. Am trecut și eu prin perioade de genul ăsta, dar nu se compară cu o viață de familie echilibrată. Vorba aia “mai bine sănătos și bogat decât sărac și bolnav” (zâmbește). La mine, la rubrica “Dă-mi Doamne…”, toate sunt cu “și”, adică "Dă-mi Doamne și aia, și aia, și aia, etc". Dumnezeu îți dă ce-i ceri așa cum îi ceri. Dacă tu ceri, dar îi zici cu “sau”, adică "sau aia, sau aia", El așa îți va da.

Important e ca femeia și bărbatul să-și aducă echilibru unul celuilalt.

Anca Tănase: Ce este dragostea pentru Alexandru Ciucu?

Alexandru Ciucu: Dragostea e un sentiment foarte simplu pe care, de cele mai multe ori, avem tendința să-l complicăm. Asta așa, ca să-ți răspund scurt și la obiect. Dragostea e foarte simplă, de fapt și cea mai mare încărcătură energetică pe care dragostea ne-o aduce este atunci când e simplă.

Când suntem copii, iubim cel mai mult, pentru că iubim sincer, nealterat de alte gânduri sau interese. Un copil simte oamenii, le simte energia. E cu plus sau cu minus. Dacă îi aduce cu plus, îl iubește. Pe măsură ce ne maturizăm, observăm că unele lucruri ne aduc cu mai mult plus, altele cu mai puțin. Și începem să ne blocăm în întrebări și să le supraanalizăm.

Anca Tănase: Și uităm să trăim.

Alexandru Ciucu: Da și uite, dacă cineva te iubește și tu nu-l iubești, nu ai ce să faci. La fel, dacă nu te iubește și tu-l iubești, nu ai ce să-i faci. Dragoste cu sila nu se poate. În loc să îl faci pe ăla să te iubească, mai bine cauți persoana potrivită pentru tine.

Anca Tănase: Păi da, chimia între doi oameni există sau nu.

Alexandru Ciucu: E posibil ca, la un moment dat, să nu mai existe.

Anca Tănase: Dacă nu e întreținută, evident că dispare.

Alexandru Ciucu: Sau dacă e prea întreținută.

Anca Tănase: Există, oare, un astfel de risc?

Alexandru Ciucu: Cu siguranță. De fapt, cel mai mare risc al unei relații este să fie prea întreținută.

Anca Tănase: Te referi la faptul că fiecare dintre parteneri are nevoie de timpul lui?

Alexandru Ciucu: Da. În general, ai nevoie să respiri pentru că celălalt, la un moment dat, îți poate lua aerul. Iubirea nu e posesivă.

Să luăm un exemplu, A și B, sexe diferite. Se întâlnesc, își dau seama că există chimie între ei și ajung să se iubească. Mai devreme sau mai târziu, unul dintre ei (el sau ea), dacă este mai grijuliu din fire, în sensul că are nevoie de asigurări, va avea tendința să-l facă pe celălalt să-și confirme și să-și reconfirme dragostea.

Eu nu văd de ce ai avea nevoie să faci lucrul ăsta. Dacă există chimie, există pur și simplu și ar fi bine să te bucuri că e așa. Uneori, în loc să profite de acest lucru, unul dintre parteneri se trezește din această reverie și spune „Ok, azi mi-e bine, dar dacă mâine nu va mai fi la fel?” Ei bine, să știi că, dacă ai început să-ți pui astfel de întrebări, de mâine încolo nu va mai fi la fel, chiar dacă nu o să simți asta de mâine efectiv.

Apoi, la un moment dat, începi să te întrebi unde a dispărut acea chimie. În general, cel care ajunge să întrebe ce s-a întâmplat cu acea fericire este și vinovatul principal, cu toate că, în dragoste, nu prea există vinovați sau nevinovați. Vinovat e omul care încearcă să îi ia celuilalt mai multă energie decât vrea el să dea, dar, în același timp, și celălalt e vinovat că nu a avut experiența necesară să facă lucrurile clare de la început. De exemplu, dacă nu îi place să sune acasă să comunice că a ajuns cu bine când pleacă undeva, pentru că așa se simte urmărit și nu își dorește asta, să explice de la bun început că va suna a doua zi ca să anunțe că e totul bine.

Dacă faci asta de la început, pornești cu dreptul într-o relație care poate că se va dovedi foarte frumoasă. Chimia dintre doi oameni e ca un vas de porțelan: dacă s-a spart, îl poți lipi la loc, dar el tot spart și lipit rămâne. Deci tu nu trebuie să ajungi să-l spargi, iar ca să nu-l spargi, nu trebuie să mizezi pe faptul că el va rezista la o căzătură, ci trebuie să faci tot ce-ți stă în putință ca el să nu ajungă pe marginea mesei. Asta, pe de o parte, prin ceea ce faci tu și, pe de altă parte, prin ceea ce accepți din partea celuilalt.

Anca Tănase: Ce te-a cucerit la Alina? Sau, altfel spus, care sunt trăsăturile pe care le apreciezi cel mai mult la o femeie?

Alexandru Ciucu: Răbdarea. Alina are foarte multe calități, dar cel mai mult apreciez lucrul de care eu am nevoie cel mai mult. Nu știu dacă asta e cea mai importantă calitate a ei, dar este cea mai importantă pentru mine.

Anca Tănase: Sună un pic egoist “lucrul de care am eu nevoie cel mai mult”.

Alexandru Ciucu: Egoismul are o latură pozitivă și una negativă. Latura pozitivă e aceea că mie trebuie să îmi fie minim de bine ca să pot să fiu bun cu ceilalți. Ca să-ți dau un exemplu, nu poți să faci acte filantropice dacă n-ai bani. Trebuie să fii egoist înainte de a putea fi altruist. Problema egoismului intervine când el devine negativ, când tu ai uitat că trebuie să-ți fie bine ca să poți face bine mai departe.

Apreciez foarte mult la un om răbdarea și dorința de înțelegere. Nu vreau să fiu doar eu înțeles, ci vreau să văd disponibilitatea de a ne asculta reciproc, de a ne spune părerea și, chiar dacă avem principii diferite, să ajungem la un consens. Mi-am demonstrat că e întotdeauna posibil să ajungi la un consens dacă există această dorință din ambele părți, și aici nu mă refer doar în cuplu, ci și în relațiile de prietenie, de familie, în relația părinte-copil, dar asta presupune că trebuie să existe, din ambele părți, o dorință de a rezolva lucrurile frumos.

Anca Tănase: Ceea ce spui prefigurează ce fel de părinte vei fi. Unul împăciuitor, pare-se... te bucuri că fetița va fi vărsător?

Alexandru Ciucu: Da, va fi o vărsătoare, ca și mine. Cred că o să ne înțelegem foarte bine. Nu mi s-a întâmplat niciodată să mă înțeleg altfel decât minunat cu un vărsător sau o vărsătoare.

Anca Tănase: Am sesizat că ești superstițios. Așa ai fost mereu sau o anumită întâmplare de până acum te-a determinat să fii astfel?

Alexandru Ciucu: Sunt superstițios. Așa am fost mereu. Și când eram copil, nu spuneam niciodată că am lipsit de la scoala pentru că am fost bolnav, cum îi mai auzeam pe unii colegi. Mie mi se pare că poți să atragi energii negative dacă spui asta. Dacă spui că ți-e rău când, de fapt, îți este bine, s-ar putea chiar să atragi niște energii negative și chiar să începi să te simți rău. Ori eu nu am nevoie de compasiune din partea celolalți sau am nevoie de compasiune în limite normale, ba chiar la limita de jos, aș putea spune.

Mie întotdeauna mi-e bine. Și nu mint. Este adevarat ca mă și ocup de asta, e principala mea activitate: să-mi fie bine.

Anca Tănase: În ce sens?

Alexandru Ciucu: În toate. De exemplu, ca mie să-mi fie bine, trebuie să fac lucrurile așa cum le văd eu, cum le simt eu. Câteodată mai greșesc, dar asta se întâmplă pentru că așa am ales la un moment dat. Trag învățăminte și merg mai departe, dar nu mai merg pe drumul acela.

Dacă dai de două ori cu capul în același loc, ești prost. Prima dată se poate spune că ești vizionar, explorator, dar a doua oară sigur ești etichetat drept prost. Poate că și pe celelalte drumuri pe care le alegi vei mai face greșeli, dar măcar sunt altele.

Anca Tănase: Cât trăim învățăm, nu?

Alexandru Ciucu: Corect.

Anca Tănase: În concluzie, spune-mi, te rog, dacă n-ai fi fost designer, ce ai fi făcut?

Alexandru Ciucu: Film. Ce sens are întrebarea? (râde) Bine, nu știu însă ce aș fi făcut dacă n-aș fi fost designer și n-aș fi făcut nici film, atunci chiar nu am idee ce m-aș fi făcut.

Pentru a afla mai multe detalii pe viitor despre activitatea designerului Casei Regale a României, puteți accesa site-ul AlexandruCiucu.Ro ori pagina lui de Facebook Alexandru Ciucu.

Later edit: La un an după acest interviu, Alexandru Ciucu a debutat în actorie în filmul "Alt Love Building", interpretând rolul lui Axel, un rock star care se confruntă cu gelozia prietenei lui, din cauza fanelor a căror prezență devine deranjantă în viața cuplului.

Sursă foto: Arhiva personală Alexandru Ciucu

Un interviu de Anca Tănase. Orice utilizare a conţinutului acestui interviu presupune citarea sursei şi necesită obţinerea acordului prealabil, în scris, al JoelleMagazine.Ro. Toate drepturile rezervate © JoelleMagazine.Ro 2013 (04.12.2013).