BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Paul Bănățeanu, manager Fitto Cafe Floreasca: Clientul este prioritatea noastră

Noul manager Fitto Café Floreasca este tânăr, carismatic, ambițios și foarte implicat în tot ceea ce înseamnă activitatea de zi cu zi în cadrul cafenelei. Pregătește câteva schimbări care vor fi vizibile începând cu primăvara anului viitor și garantează calitatea serviciilor oferite, mizând pe faptul că prioritatea lui o reprezintă clientul. Paul Bănățeanu vorbește despre ce înseamnă pentru el această nouă provocare pe care a acceptat-o cu drag în momentul în care a preluat managementul cafenelei, despre serile de jazz pe care le găzduiește în fiecare vineri, despre pasiunile lui și despre ce contează cel mai mult pentru el, în general, în viață.

Anca Tănase [JoelleMagazine.Ro]: Bună, Paul. Care este, în acest moment, publicul țintă al Fitto Cafe Floreasca?

Paul Bănățeanu [Fitto Cafe Floreasca]: În primul rând, la Fitto Cafe Floreasca au loc foarte multe întâlniri de business și ne bucurăm că oamenii ne aleg în acest sens. În plus, persoane de toate vârstele aleg să vină în weekend la noi ca să se relaxeze, profitând adesea și de ofertele promoționale de mic dejun sau de o după-amiază plăcută în prezența celor dragi ori, evident, seara, preferă să discute la o bere sau un pahar de vin.

 

Anca Tănase: Păstrați în continuare tradiția de a difuza meciurile momentului, ori de câte ori are loc un astfel de eveniment important?

Paul Bănățeanu: Desigur. În momentele în care au loc evenimente majore în lumea sportivă, națională și internațională, suntem primii care au în vedere acest lucru și difuzăm orice fel de meci: de la tenis, baschet, fotbal, crichet, tot ce ține de sport.

 

Anca Tănase: Știu că ai început serile de jazz, dedicând seara de vineri acestui eveniment. Care este scopul acestor seri de jazz?

Paul Bănățeanu: Da, Alexandru Triscariu este saxofonistul care ne animă serile de vineri. Absolvent de Conservator, el e într-un stadiu avansat al cunoașterii în materie de saxofon și a captivat deja, treptat, publicul pasionat de jazz, care a revenit ca să-l asculte. Scopul serilor de jazz este acela ca oamenii care ne calcă pragul să se relaxeze. Îmi doresc să fie, în primul rând, relaxant, nu neapărat să fie perceput ca un specatacol. Evident că feedback-ul unui artist e definitoriu pentru prestația lui și-același lucru se-ntâmplă și în cazul lui Alexandru.

 

Anca Tănase: Intrarea este gratuită vineri seara, atunci când au loc aceste seri de jazz?

Paul Bănățeanu: Intrarea clar este gratuită. Se poate face rezervare, însă nu există niciun alt cost suplimentar în afară de consumație și-mi doresc ca oamenii să găsească o oază de relaxare și s-asculte muzică de calitate în compania celor cu care aleg să-și petreacă seara de vineri pe Floreasca.

 

Anca Tănase: Aceasta este doar una dintre schimbările pe care ai de gând să le faci, nu-i așa? Spune-mi, te rog, ce alte schimbări ai în vedere pentru viitorul apropiat?

Paul Bănățeanu: Vreau să-mi asum tot ce poate descoperi clientul în cafenea. Pe lângă o rebranduire totală și o schimbare a rețetelor, axate în continuare pe ideea de “the sportish, healthy way”, cu excepția celor foarte apreciate de clienți (cum ar fi salatele și sandwich-urile noastre), vom aduce îmbunătățiri în privința elementelor de bar. Seara, oamenii aleg să se relaxeze și să bea un pahar de vin, iar în privința faptului că avem și alcool văd o potențială continuitate.

Urmează să facem schimbări și în interior, așa că putem spune că în primăvară vom avea un Fitto Café nou, total schimbat, care îmi doresc să fie pe placul clienților.

 

Anca Tănase: Înainte de a prelua managementul Fitto Café Floreasca, ai lucrat într-o corporație. Cum a fost, pentru tine, această trecere de la viața de corporatist la cea de manager al unei cafenele?

Paul Bănățeanu: Sincer, a fost o provocare pentru mine, așa am privit-o încă de la început. Acum însă mă simt mult mai implicat decât eram înainte întrucât, în cadrul unei corporații, ajungi să intri într-o rutină la un moment dat și-n plus nu poți să-ți pui amprenta asupra unui lucru așa cum o pot face acum, de exemplu.

Fiind o persoană căreia îi place socializarea foarte mult, am avut o mare satisfacție să văd că deciziile pe care le iau pot influența comportamentul angajaților și, mai ales, că am șansa să cunosc atât de mulți oameni cu care pot interacționa zi de zi, oameni care aleg să revină ulterior la noi.

Acum simt că tot ceea ce fac are un impact vizibil, instantaneu, diferit de ce se întâmpla în corporație.

Anca Tănase: La nivel de socializare, așa cum spuneai, acum ai un mare avantaj pentru că ajungi să cunoști foarte mulți oameni din diverse domenii.

Paul Bănățeanu: E un mare avantaj. În corporație, interacționam doar cu colegii și stăteam foarte mult în fața calculatorului, pe când aici interacționez zi de zi cu oameni diferiți, cu background-uri diferite și am o gamă largă de activități care îmi mențin nivelul de energie de-a lungul unei zile și nu-mi permit să intru nicio clipă într-o rutină de care să mă plictisesc în vreun fel.

 

Anca Tănase: Deci te-ai vedea, mai degrabă, făcând asta și pe viitor decât să te întorci într-o corporație?

Paul Bănățeanu: Da, simt că activitatea din momentul de față mi se potrivește mult mai bine. Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu oamenii, am fost activ implicat în două ONG-uri, am lucrat pe proiecte europene și am făcut, timp de 12 ani, dansuri populare. Am mers în turnee, de cele mai multe ori în Turcia și-am avut astfel șansa să-nvăț și limba turcă.

 

Anca Tănase: Așadar îți place să descoperi lumea și să vizitezi locuri noi? Cum alegi destinațiile de vacanță?

Paul Bănățeanu:  Da. Cu toate că n-am mai avut concediu de 2 ani. (râde) Și aș putea spune că Turcia e un loc de suflet pentru mine, după Câmpulung, orașul meu natal și București. Perioada aceea de 12 ani de dansuri populare m-a ajutat enorm în dezvoltarea mea.

Atunci când mă gândesc la vacanță, primul lucru care-mi vine-n minte este cuvântul deconectare. Și-n funcție de nivelul de deconectare pe care vreau să-l simt, iau decizia și aleg destinația. Nu-mi place să-mi programez cu mult timp înainte o vacanță, prefer spontaneitatea.

Anca Tănase: Te-a bătut vreodată gândul să pleci definitiv din țară?

Paul Bănățeanu: Acum n-aș mai face asta, dar am avut gândul acesta la un moment dat. Când am absolvit liceul, am vrut să urmez facultatea în cadrul Universității Groningen din Olanda, însă am avut o reticență. Știi, există, în opinia mea, două tipuri de români: cei cu o concepție orientală și cei cu o concepție occidentală. Cea occidentală e axată mai mult pe carieră și mai puțin pe familie, iar cea orientală e total opusă.

La acel moment, având șansa să plec la studii în afară, am avut o concepție orientală și-am ales să rămân în România și să fac facultatea la București.

 

Anca Tănase: Regreți în vreun fel decizia pe care ai luat-o atunci?

Paul Bănățeanu: Nu. Nu sunt omul regretelor și-mi asum orice decizie până la final.

 

Anca Tănase: La București ai urmat cursurile ASE-ului, nu-i așa?

Paul Bănățeanu: Da, mai exact Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori. Visul meu din copilărie era să mă fac bancher. Eu nu sunt de acord cu cei care afirmă că ASE-ul este inutil. Consider că ASE-ul te perfecționează în mai multe domenii și te ajută foarte mult în viitorul profesional.

 

Anca Tănase: Ce alegi să faci în timpul tău liber?

Paul Bănățeanu: După ora 23:00 (sau 22:00 duminica), când închidem cafeneaua, în cel mai fericit caz, ies la o plimbare. Am avut o perioadă în care mergeam la fotbal o dată pe săptămână, însă, de cele mai multe ori, merg direct acasă ca să dorm. În ultimul timp, mă implic foarte mult în activitatea de la cafenea.

 

Anca Tănase: Să-nțeleg că, dacă la momentul în care ai ales facultatea, prioritatea a fost familia, în momentul de față te concentrezi pe carieră?

Paul Bănățeanu: Exact.

 

Anca Tănase: Am putea vorbi despre un echilibru între viața personală și profesională?

Paul Bănățeanu: Sunt prea tânăr ca să fac afirmația asta. (râdem amândoi) Mai am nevoie de puțin timp ca să-mi dau seama cum le pot pune în balanță.

 

Anca Tănase: Îmi spuneai că-ți place să vezi impactul direct al fiecărei acțiuni pe care o întreprinzi. Așadar crezi în puterea exemplului în relația cu angajații cafenelei?

Paul Bănățeanu: Puterea exemplului despre care spui tu cred că este definitorie, dar eu cred și în motivația personală a fiecărui om. Consider că fiecare trebuie să fie propriul său lider. Atâta timp cât tu nu încerci să te automotivezi, chiar dacă cineva te îndeamnă să faci ceva și-ți arată cum ar trebui să faci, exemplul se poate dovedi a fi inutil.

 

Anca Tănase: Îți dorești să promovezi cafeneaua într-un mod diferit de cel în care a fost promovată până acum, atât în zonă, cât și în București?

Paul Bănățeanu: Fitto Cafe Floreasca este cea mai veche cafenea de pe Calea Floreasca, este arhicunoscută în zonă și a devenit un punct de reper. Promovarea în zonă poate fi îmbunătățită, dar nu reprezintă o prioritate.

În schimb, promovarea în București este principala prioritate. Vreau ca impresia fiecărui client care ne calcă pragul să fie una dintre cele mai bune astfel încât să-și dorească să revină cu drag. Clientul este prioritatea noastră. Dacă el zâmbește, știm că ne-am făcut treaba bine.

 

Anca Tănase: Faceți și livrări?

Paul Bănățeanu: Ne-am limitat cu livrările în zona Floreasca, însă avem uneori și comenzi din zone mai îndepărtate pe care încercăm să le onorăm în timp util. Cuvântul “nu” nu există pentru noi, nu este o soluție. Facem cumva ca dorința clientului să fie întotdeauna îndeplinită.

 

Anca Tănase: Cum gestionezi o situație în care unul dintre angajați are o zi mai proastă și este mai lipsit de energie decât de obicei, un lucru firesc care i se poate întâmpla oricui?

Paul Bănățeanu: Eu sunt o fire glumeață și pot să fac lumea să zâmbească chiar și atunci când poate nu-și dorește. Încerc să mă pun întotdeauna în locul lui, să-l înțeleg și să găsim împreună cea mai bună decizie care să nu afecteze clientul și să ne menținem același standard ridicat și constant. Iar continuitatea aceasta este o provocare zilnică pe care întreaga echipă o resimte și-ncerc să gândesc mereu lucrurile la rece ca să iau cea mai bună hotărâre.

 

Anca Tănase: Să-nțeleg că nu acționezi niciodată din impuls?

Paul Bănățeanu: Nu. Chiar nu sunt adeptul deciziilor luate pe fugă de dragul de a fi luate.

 

Anca Tănase: Te-ai vedea făcând o schimbare radicală în ceea ce privește cafeneaua sau nu ești adeptul acestui tip de schimbări?

Paul Bănățeanu: Schimbările radicale au două tăișuri: pot fi percepute ca fiind pozitive sau negative. Pentru a elimina varianta unei percepții negative, prefer schimbarea pas cu pas.

 

Anca Tănase: Să-nțeleg că nu acționezi niciodată din impuls?

Paul Bănățeanu: Nu. Chiar nu sunt adeptul deciziilor luate pe fugă de dragul de a fi luate. Cel mai bine, din punctul meu de vedere, este să fii temperat în luarea deciziilor și să le analizezi bine înainte.

 

Anca Tănase: Care a fost prima provocare de care ai avut parte când ai preluat managementului Fitto Café Floreasca?

Paul Bănățeanu: Sincer, în momentul în care unul dintre angajați m-a anunțat în ziua în care urma să plece din țară că-și dă demisia pentru că și-a găsit un job în afara țării. Să te anunțe de azi pe mâine ar putea părea radical, dar de azi pe azi... oricum ar fi, clienții nu au resimțit nimic din ceea ce s-a întâmplat. Poate doar cei fideli, cum ești tu, care au remarcat și au întrebat despre respectivul angajat.

Aici mă lovesc zilnic de lucruri noi și e o provocare constantă, descopăr zi de zi altceva și-mi place asta, simt că mi se potrivește 100%.

 

Anca Tănase: Ce-ți place cel mai mult în București?

Paul Bănățeanu: În București îmi place faptul că există foarte multe oportunități și, așa cum îți spuneam, faptul că am șansa să cunosc oameni noi zi de zi.

 

Anca Tănase: Ce contează cel mai mult pentru tine?

Paul Bănățeanu: Fericirea și sănătatea. Prin fericire fiecare om înțelege ceva diferit, iar eu trăiesc orice zi în mod diferit.

 

Anca Tănase: Cu-atât mai mult de când ești aici la Fitto, nu?

Paul Bănățeanu: Da, cu siguranță că aici nicio zi nu seamănă cu alta.

 

Anca Tănase: Cum contribuie la dezvoltarea ta personală faptul că te afli în postura de manager Fitto Café Floreasca și ai zilnic șansa să interacționezi cu toți oamenii care aleg să vă calce pragul?

Paul Bănățeanu: E un lucru bine punctat. Eu cred că diplomele pe care le ai contează mai puțin, iar competența ta e cea mai importantă. Ce știi să faci poate dovedi mult mai mult decât ce e scris pe hârtie. Dezvoltarea asta permanentă nu poate decât să mă motiveze ca să descopăr în continuare noi oportunități. De asemenea, lovindu-mă zilnic de atât de multe provocări, gestionez din ce în ce mai bine orice situație care s-ar putea ivi.

 

Anca Tănase: Povestește-mi puțin despre pasiunea ta pentru istorie.

Paul Bănățeanu: Tata mi-a insuflat această pasiune pentru istorie. Văzându-l că urmărește doar Discovery Channel și History Channel, m-a făcut curios și am devenit interesat în special de modul în care anumite decizii politice ale anumitor oameni au putut să schimbe soarta unei planete. Chestia asta mă atrage mai mult decât orice altceva pe lume.

 

Anca Tănase: Deci să-nțeleg că atunci când pleci de la cafenea, seara, preferi, mai degrabă, să citești o carte legată de istorie.

Paul Bănățeanu: Clar. În acest moment, citesc o carte care se numește “Marea conflagrație a secolului XX”, referitoare la perioadă interbelică și la modul cum au fost împărțite teritoriile. E o carte care nu a trecut prin mâinile controlului comunist și nu e voalată. Are un profund impact emoțional și te face să-nțelegi altfel cum s-au întâmplat lucrurile, de fapt. Evenimentele sunt redate foarte transparent.

 

Anca Tănase: Mă bucur c-am aflat mai multe despre această pasiune a ta, se vede că-ți place din înflăcărarea cu care vorbești despre subiect. Spune-mi, ca să rămânem în zona de timp liber, ce preferi: mare sau munte?

Paul Bănățeanu: Subiectiv: munte, obiectiv: mare. Fiind născut într-o zonă de munte, prefer muntele pentru relaxare. Se simte influența locurilor natale. Dar dacă vreau să mă distrez, aleg marea. Marea merge mai bine cu acest concept de distracție.

 

Anca Tănase: Îți mulțumesc frumos pentru timpul acordat, Paul!

Paul Bănățeanu: Și eu îți mulțumesc mult, Anca!

 

Un interviu de Anca Tănase. Orice utilizare a conţinutului acestui interviu presupune citarea sursei şi necesită obţinerea acordului prealabil, în scris, al JoelleMagazine.Ro. Toate drepturile rezervate © JoelleMagazine.Ro 2015.

Foto: Arhiva personală Paul Bănățeanu.

1 /
    Fitto Cafe Floreasca, Paul Bănățeanu, manager, cafenea, zona Floreasca, rebranding, relaxare, seară de jazz, Alexandru Triscariu Fitto Cafe Floreasca, Paul Bănățeanu, manager, cafenea, zona Floreasca, rebranding, relaxare, seară de jazz, Alexandru Triscariu Fitto Cafe Floreasca, Paul Bănățeanu, manager, cafenea, zona Floreasca, rebranding, relaxare, seară de jazz, Alexandru Triscariu

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Alexandru Drăgan, SARTO bespoke: Pentru un look…
Daniel Putineanu, hairstylist Salon Manifest: Cel…