BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Creative Tuesday: 7 povești animate cu emoție și bucurii

Filmele animate nu sunt doar pentru copii, sunt și pentru noi, adulții. De multe ori, anumite filme de desene animate reușesc să ne poarte pe tărâmuri magice și imaginația noastră se transformă într-o lume din care nu am vrea să mai plecăm.

Dacă stau să mă gândesc bine, în această perioadă în care am fost cumva constrânși să stăm acasă, am primit în casele noastre biroul, școala, restaurantele, muzeele, teatrele, sala de sport și mă gândesc că este loc de mai mult, un cinema doar de desene animate, așa că îți propun un top al filmelor animate care, în anumite momente ale vieții tale, ți-au trezit emoții de neuitat și care ți-au rămas adânc întipărite în suflet.

Acesta este topul meu de animații care, pe lângă faptul că mi se par emoționante, sunt și pline de învățăminte.

Așadar, să intrăm pe tărâmul fermecat al poveștilor și să visăm puțin sau să ne lăsăm cuprinși de emoția care a trezit în noi bucurie sau tristețe.

Să începem.

1. The Aristocats (Pisicile aristocrate)

Povestea se petrece la început de secol douăzeci în romanticul Paris. Este probabil cea mai frumoasă poveste în care iubirea omului față de cel mai bun prieten al lui, necuvântător, demonstrează loialitate și devotament. O milionară excentrică, fostă cântăreață de operă, urmează să lase întreaga avere moștenire, după moartea sa, pisicuței Ducesa și celor trei pisoi ai acesteia. Însă, majordomul gelos și lacom pune la cale un plan malefic pentru a scăpa de bietele pisicuțe. Planurile majordomului sunt împiedicate de un motan vagabond și de amicii acestuia, doi căței și câteva gâște cam bețive. Misiunea de salvare este rezultatul unor aventuri emoționante.

2. Lady and the Tramp (Doamna și vagabondul) 

Este o poveste în care primează iubirea, prietenia și devotamentul, iar coloana sonoră este superbă. Filmul ne prezintă o frumoasă poveste de dragoste între doi câini: Lady (Doamna), o cățelușă cocker spaniel auriu, care locuiește alături de o familie foarte bogată și Tramp (Vagabondul), un câine metis. Când în viața stăpânilor apare un copil, mătușa Sarah împreună cu cele două pisici viclene ale sale se mută în casa familiei pentru a sta cu copilul când părinții sunt plecați din oraș. Lucrurile se complică și Lady decide să părăsească casa. Aventura începe când Doamna ajunge într-o zonă mai urâtă a orașului și îl întâlnește pe Tramp (Vagabondul), care o salvează din ghearele unor câini fioroși. Bineînțeles, povestea de dragoste nu întârzie să apară, chiar dacă cei doi provin din lumi diferite.

3. The Hundred and One Dalmatians (101 dalmațieni)

Filmul prezintă o dublă poveste de dragoste. Este vorba despre Roger, un scriitor și talentat muzician, care avea un câine dalmațian pe nume Pongo și Anita, care avea și ea o catelușă dalmațian pe nume Perdita. Într-o zi, ieșind la plimbare în parc, Pongo o zărește pe Perdita. Între Pongo și Perdita se înfiripă o poveste de dragoste și cei doi căței fac astfel încât stăpânii săi să se îndrăgostească. Viața în casa lor este frumoasă, Perdita avea să devină mămică și nimic nu părea să le spulbere bucuria pe care urmau să o trăiască. Însă, în toate poveștile frumoase există și personajul negativ. În acest caz, este vorba despre Cruella de Vil, o femeie pasionată de modă care este hotărâtă să revoluționeze industria vestimentară și să facă haine din blana unor pui de dalmațieni. După nașterea puiuților începe întreaga aventură a minunatei povești care se termină cu happy end.

4. Ratatouille

Acest film care are în prim-plan un șobolan pe nume Remy este amuzant și a cucerit inima multor generații. Povestea Ratatouille este despre Remy, care visează să ajungă un mare bucătar și despre un băiat, Linguini, care face curat în bucătăria unui restaurant din Paris. Ajuns în capitala Franței, Remy locuiește sub restaurantul lui Auguste Gusteau, un legendar bucătar-şef. Filmul ne oferă momente sănătoase de râs.

5. Inside out (Întors pe dos)

Este un film emoționant atât pentru copii, cât și pentru adulți, care ne învață pe toți deopotrivă să nu ne fie frică de emoțiile noastre. Acest film este practic o metaforă vizuală a modului în care suntem construiți și cum ne dezvoltăm în funcție de emoțiile și trăirile noastre. Animația povestește viaţa lui Riley, o fetiţă lipsită de griji, care trebuie să-şi ia rămas-bun de la copilăria ei fericită din Minnesota pentru a se muta în San Francisco. Este momentul când emoţiile ei o iau razna, spre nemulţumirea părinţilor, depăşiţi de situaţie. Furia, Dezgustul, Frica, Tristeţea şi Bucuria se ceartă și colaborează în încercarea de a o face pe Riley să meargă mai departe. După ce vezi acest film este imposibil să nu rămâi puțin pe gânduri.

6. Up

Filmul ne prezintă viața lui Carl și Ellie, suflete pereche, încă de la prima lor întâlnire din copilărie, când aveau aceleași dorințe și țeluri în viață. Prima parte a filmului este serioasă și tristă. În partea a doua, filmul ne poartă prin noi aventuri ale bătrânului Carl care, hărțuit de constructorii care-i înconjoară casa cu zgârie-nori, își ia zborul cu tot cu casă, susținut în aer de o mulțime de baloane multicolore. Planul făcea parte dintr-o promisiune făcută soției lui decedate, aceea de a explora lumea întreagă. Up este o poveste la care, vrei sau nu, lacrimile îți inundă ochii.

7. Klaus: Poștașul și păpușarul

Este un film animat de comedie, o poveste pentru copii, din care au de învățat adulții. Filmul oferă o alternativă a originii lui Moș Crăciun, iar întreaga poveste este construită în jurul unui poștaș staționat într-un oraș-insulă situat la Nord, care se împrietenește cu un creator de jucării izolat (Klaus).

“Animaţiile pot da viaţă oricărui lucru pe care mintea omenească şi-l poate imagina.”


“Gândeşte, crede, visează şi îndrăzneşte!” (Walt Disney)

S-aveți o zi minunată, plină de povești!

Urmărește Joelle Magazine pe FacebookInstagram și Twitter.

Foto: Imdb

Un articol de Rocsana Ion.

Orice utilizare a conţinutului acestui articol presupune citarea sursei şi necesită obţinerea acordului prealabil, în scris, al JoelleMagazine.Ro. Toate drepturile rezervate © JoelleMagazine.Ro 2020.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Creative Tuesday: 8 lecții importante de viață pe…
Creative Tuesday: Povestea morții lui Chopin și…