BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Dovedit științific – alimentul care creează cea mai mare dependență

Cu toții avem un aliment-slăbiciune, fără de care nu putem trăi și fără de care nu concepem viața, sub nicio formă. Pentru unii este ciocolata, înghețata, sau untul de arahide.

Pentru mine este brânza. Raiul sigur e făcut din brânză și viața ar fi neagră fără ea.

Însă există un aliment care cauzează dependență generală în rândul oamenilor.

Erica Schulte şi Ashley Gearhardt de la Universitatea din Michigan au încercat să afle dacă există o legătură între dependenţa de medicamente şi cea de alimente, dependența reprezentând, în opinia lor,

"lipsa controlului asupra consumului, continuarea folosirii unui produs în ciuda consecinţelor negative şi incapacitatea de a renunţa la el în ciuda dorinţei de a reuşi".

Cele două cercetătoare au pornit astfel un studiu la care au participat 504 persoane, prin intermediul cărora au încercat să afle care sunt alimentele cărora nu le putem rezista niciodată, sau cărora le rezistăm foarte greu.

"Deşi cauzele obezităţii sunt multiple, un factor care contribuie este acela că anumite alimente pot fi capabile să declanşeze dependenţa în cazul unor persoane, ceea ce duce la supraalimentare neintenţionată", spun cercetătoarele.

Schulte și Gearhardt au dorit, de asemenea, să afle cum afle cum genul şi indicele de masă corporală influenţează această dependență. Ele au constatat că genul unei persoane are prea puţine efecte, în vreme ce oamenii cu un indice de masă corporală (IMC) mai mare au o varietate mai mare de alimente care le creează dependenţă.

La început, ciocolata a fost pe locul întâi în topul alimentelor care creează cea mai mare dependenţă. Cercetătoarele nu au fost convinse de rezultat, aşa că au extins studiul la încă 384 de oameni, rugaţi să evalueze produse alimentare pe o scală de la 1 la 7.

În urma celui de-al doilea set de evaluări, numărul unu în topul alimentelor care creează dependență a fost...pizza!

Aceasta a fost clasată în top cu un scor mediu de 4,07, în timp ce ciocolata şi cartofii prăjiţi s-au aflat pe locurile următoare, cu un scor mediu de 3,73.

La polul opus la capitolul dependență s-au aflat castraveţii, morcovii şi fasolea.

Ceea ce este interesant de aflat: cafeaua nu s-a aflat deloc pe lista dependențelor.

Foto: pexels.com,oxygen.com,cravebits.com

1 /
    alimente, fast food, dependență, bulimie, obezitate, ciocolată, pizza, cartofi prăjiți alimente, fast food, dependență, bulimie, obezitate, ciocolată, pizza, cartofi prăjiți alimente, fast food, dependență, bulimie, obezitate, ciocolată, pizza, cartofi prăjiți alimente, fast food, dependență, bulimie, obezitate, ciocolată, pizza, cartofi prăjiți alimente, fast food, dependență, bulimie, obezitate, ciocolată, pizza, cartofi prăjiți

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Floarea-pasiunii: Passiflora, între pasiune și binecuvântare
Echinacea: “ariciul” cu proprietăți nebănuite, inamicul…