BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Satul unde mulți locuitori au peste 100 de ani – secretul longevității lor este un aliment

Cu toții ne dorim să aflăm secretul unei vieți sănătoase și îndelungate. Încercăm tot ce avem la îndemână pentru a obține acest lucru – de la alimentație sănătoasă, sport, tehnici de meditație și yoga, tratamente și excursii în aer liber.

Se pare că locuitorii unui mic sat din Italia au descoperit acest secret al longevității.

Mulți locuitori din sătucul italian Acciaroli, aflat în regiunea de sud-est a Italiei în provincia Salerno, au peste 100 de ani.  Aceștia sunt renumiți pentru faptul că în satul lor se înregistrează cea mai scăzută rată a bolilor de inimă sau a sindromului Alzheimer în rândul populaţiei, depăşind cu mult speranţa de viaţă, de 83 de ani, a italienilor.

Oamenii de știință au fost impresionați de starea de sănătate impecabilă a locuitorilor și au decis să efectueze cercetări în acest sens. 

Cercetătorii de la Facultatea de Medicină din San Diego s-au alăturat celor de la Universitatea La Sapienza din Roma pentru a studia 300 de subiecţi, toţi cu vârsta de peste 100 de ani din Acciaroli. 

Oamenii de ştiinţă au constatat că toţi rezidenţii de aici mănâncă foarte mult rozmarin şi au ajuns la concluzia că dieta este cea care le influenţează longevitatea.

"Suntem primii cercetători cărora li s-a permis să studieze populaţia din Acciaroli. Scopul acestui studiu pe termen lung este să descoperim de ce aceşti 300 de oameni trăiesc atât de mult, prin efectuarea unor analize genetice complete şi examinând stilul lor de viaţă şi în mod particular dieta", spune Alan Maisel, medic cardiolog şi profesor la San Diego School of Medicine.

"Am observat că în dieta lor există foarte mult rozmarin, o plantă excepţională, dar şi că fac multe drumeţii lungi pe munte pentru a obţine această plantă. Iar acest exerciţiu fizic împământenit în stilul lor de viaţă contribuie şi el clar la vârsta înaintată", afirmă un alt cercetător.

"Dieta şi stilul de viaţă mediteraneene sunt foarte sănătoase pentru inimă şi previn diabetul de tip 2, anumite forme de cancer şi demenţa. Va trebui să aflăm dacă un singur aliment din dietă, respectiv rozmarinul, este răspunzător de efectele asupra sănătăţii lor sau dacă este vorba despre o combinaţie de mai mulţi factori - consum crescut de fructe, legume, plante, peşte, ulei de măsline ca sursă principală de grăsime, cantităţi moderate de vin şi plimbari dese", a concluzionat Jessica Fishman Levinson, nutriţionist şi cercetător la Nutritioulicious.

Sursa: gustarte.ro

Foto: pexels.com

 
1 /
    Longevitate, sănătate, nutriție, viață lungă, sport, dietă Longevitate, sănătate, nutriție, viață lungă, sport, dietă Longevitate, sănătate, nutriție, viață lungă, sport, dietă

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Floarea-pasiunii: Passiflora, între pasiune și binecuvântare
Echinacea: “ariciul” cu proprietăți nebănuite, inamicul…