BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Stretchingul – pentru a ne menține mereu în formă

“Dacă pictura este o nebunie, ea este o dulce nebunie, pe care oamenii ar trebui nu numai să o ierte, dar chiar s-o caute. Îmi privesc chipul şi îmi cântăresc sănătatea. Amândouă poartă semnele grijilor, ale ambiţiilor şi remuşcărilor care contorsionează fizionomia fiecăruia din noi. Iată de ce ar trebui să iubim arta. Ea procură acelora care vor să-şi echilibreze viaţa, calmul, împlinirea morala şi chiar sănătatea”. (Jean-Baptiste Camille Corot)

Stresul este prezent în viaţa noastră. Acest lucru nu îl putem modifica, face parte din societatea în care trăim. Avem însă liberul arbitru în a alege să facem câteva exerciţii simple, de exemplu o şedinţă de stretching.

Este la îndemâna oricui, având în vedere faptul că, pentru aceste exerciţii, nu trebuie să te deplasezi neapărat la sala de sport. De cele mai multe ori însă, este mai uşor să mergi în oraş la un ceai sau acasă să te aşezi în pat în faţa televizorului butonând telecomanda în căutarea unei emisiuni interesante. Fără să ne dăm seama, nu facem decât să continuăm şedinţa de stres, oboseală şi dureri de spate. Mişcările uşoare, lente favorizează relaxarea şi calmul, iar tu vei fi într-o formă minunată pentru următoarea zi de lucru.

Stretchingul permite muşchilor să funcţioneze aşa cum trebuie, de la cea mai mică mişcare a corpului până la eforturi mai mari, precum ridicarea de greutăţi. El relaxează articulaţiile, fiind ideal pentru persoanele suprasolicitate, obosite şi stresate. Ba mai mult, practicarea stretchingului ajută şi la corectarea unor deformaţii musculare cauzate de postura nesănătoasă a corpului la birou.

În câteva cuvinte, stretchingul, reprezintă fundamentul pentru pregătirea oricărei activități fizice. Acesta își găsește originile în Statele Unite, de unde s-a răspândit cu rapiditate în toată lumea.

Stretchigul este o tehnică  de întindere a muschilor într-un mod natural, cunoscută sub o nouă metodă prin intermediul căreia poate fi exersată mobilitatea muşchilor corpului fără a exista riscul fracturilor.

În ultimii ani, stretchigul a fost recomandat şi aplicat de către fizioterepeuţi, antrenori sportivi şi de către actori, înaintea spectacolelor, pentru eliberarea tensiunilor musculare  în cazul acrobaţilor. Sunt exerciţii ușor de efectuat. Pot fi practicate fără să fie nevoie de instrumente ajutătoare, fiind totodată exerciţii potrivite pentru toate vârstele.

Prin stretching se pot evita involuţiile şi atrofiile musculare, consecințe frecvente datorate lipsei de mișcare. Este vorba despre o activitate care menține corpul şi mintea într-un echilibru de armonie şi relaxare, o necesitate pentru noi toți.

Stresul, boala secolului, se combate prin exerciţii de concentrare şi relaxare.

Practicarea stretchingului este plăcută, are efecte pozitive pentru corp, nu costă bani, se poate realiza şi în cuplu. Nu necesită un echipament costisitor, trebuie să îmbrăcăm haine lejere care să ne permită libertatea de mişcare. Temperatura ambientală este importantă, temperatura ridicată facilitând întinderea musculară. Căldura permite accelerarea reacțiilor chimice care se produc la nivel muscular. Muzica aleasă este de preferat să fie lentă, cu sunete naturale, care favorizează relaxarea. Pentru practicarea exerciţiilor în aer liber este de preferat o zona liniştită.

În orice exerciţiu, respiraţia este puntea dintre minte şi corp. Respiraţia corectă ne ajută la oxigenarea celulelor, arderea toxinelor, permite eliminarea grăsimilor din organism, favorizează sănătatea plămânilor şi rezistența sportivă.

Respiraţia = Viaţă.

Beneficiile stretchingului sunt multiple.
Este alegerea noastră! Să facem sport nu ne costă nimic,
să mergem la spital ne poate costa viața!

Sursă foto: Shutterstock

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Floarea-pasiunii: Passiflora, între pasiune și binecuvântare
Echinacea: “ariciul” cu proprietăți nebănuite, inamicul…