BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Cutia cu povești: peripeţiile unui peruş pe nume Coco - amintiri din copilăria prietenei mele

Toată această perioadă m-a făcut să mă întorc puțin în trecut și să-mi amintesc de momentele hazlii pe care le petreceam cu prietena mea, stând ore în șir, uneori chiar zile, uitând realmente de timp. Așadar, am căutat în cutia cu amintiri pe care am ascuns-o în colțul sufletului și am găsit povestea aceasta hazlie pe care îmi face plăcere să o aștern aici și sa o împărtășesc cu voi.

Este frumos să ai cu cine să povesteşti, este bine să ai lângă tine oameni dragi care să-ţi fie alături la bine şi la greu. Sunt fericită că am câţiva, puţini, dar de calitate.

Într-o zi am stat la poveşti cu prietena mea, Anca, mi s-a părut drăguţă amintirea ei aşa că am să vă împărtăşesc şi vouă acestă experienţă haioasă.

.... aici începe povestea ei:

"Mă regăsec deseori în amintirea copilăriei, în colţul mic al camerei mele din apartamentul părinţilor.

Împărtăşeam singurătatea “frăţiei” la părinţi. Eram mereu în căutarea unui prieten. Un prieten am spus şi nu orice prieten, unul doar al meu.

Îmi doream ceva doar al meu, să nu pot să-l împart cu nimeni, îmi doream să am pe cineva căruia să-i pot povesti toate micile mele secrete de care mama şi tata nu trebuiau sa afle. Un prieten devotat!

Căţel, pisică, hamster şi alte astfel de animaluţe nu-mi erau permise în casă, însă nici eu nu le agream aşa de tare.

Într-o zi de sâmbătă, mă trezesc că tata mă invită la plimbare prin oraş. Accept, şi cu mare drag  îmbrac rochiţa roz, îmi aranjez părul şi ies veselă la plimbare.
Dar... ce să vezi? Tata îmi propune să intrăm într-un magazin pet shop.

Hmm… gândul îmi zboară repede la prietenul meu cel mult dorit! În colţul gurii îmi apare un mare zâmbet şi totodată dragostea la prima vedere pentru cel ce avea sa-mi devină, pentru o perioadă, cel mai îndrăgit şi bun tovarăş de poveşti şi secrete.

Am fost atrasă de o colivie mare în care erau mulți papagali.

Frumos coloraţi, dar foarte gălăgioşi, ceea ce nu prea m-a încântat, însă am rămas la ideea că mai bine un prieten cu pene decât unul cu blană, că mai bine unul care stă în colivie decât unul pe care trebuie să-l scot afară!

Aşadar... trebuie să-mi aleg ceva. Toți erau frumoși, veseli, dar extrem de gălăgioşi! Hmm… era destul de dificil pentru mine! Dorinţa de a avea un prieten mă făcea să cred că este mai uşor să suport un “ciripit” decât liniştea camerei mele. Cred că acel sentiment m-a ajutat şi cu siguranţă îmi dădeam seama că şi el mă căuta pe mine!

Eram două suflete mici şi vesele și fiecare dintre noi își dorea un prieten devotat!

El, e drept, mai devotat decât mine. Eu aveam gură, el doar cioc. Eu vorbeam continuu, iar el se chinuia să înţeleagă ce vreau să spun.

Şi... ce să vezi și să nu crezi! Mă apropii de colivie şi îmi apare în faţă o “adunătură” de pene colorate, cu piciorușele mici şi firave, un peruş albastru!

Ameţită de frumuseţea lui am spus:

"Tata, îl vreau! Mereu am fost atrasă de albastru! Până şi ochii am dorit să-mi fie albaştri!"

Am luat peruşul, o colivie şi toate cele necesare pentru a-i asigura viitorului meu prieten o viaţă lipsită de griji.

Încântarea mi se zărea pe chip de la zece poşte, nu prea mă mai gândeam la ce o să spună mama, tata fusese de acord, iar eu aveam acum un prieten, pe care trebuia mai întâi să-l cuceresc, să mă obişnuiesc cu prezenţa lui şi el cu a mea.

Nu ştiam că un peruş, mic, nevinovat o să „ciripească” vreodată cele mai ascunse secrete ale mele, pe care eu aveam să i le povestesc cu glas tare!

Coco

Coco, aşa îmi alintam prietenul, care avea să se dovedească mai deştept decât aş fi crezut!

Eram la vârsta când să mă îndrăgostesc nu prea aveam voie, deşi o dragoste platonică de licean nu era interzisă! Aveam şi eu secretele mele, pe care nu voiam să le spun nici mamei, nici tatălui meu. Coco a devenit membru al familiei, era iubit şi alintat de toată lumea.

Greu sa te gândesti că o mânuță de pene îți poate crea dependențe...

Am avut multe întâmplări cu acest personaj care mi-a colorat viața, dar una a rămas vie în memoria mea, pentru că această aventura a lui Coco în familia noastră avea să-i devină fatală.

În ziua aceea, în care toate lucrurile păreau să fie bune și frumoase, ce crezi că face Coco? 

Coco era un peruș de apartament, nu de colivie, deși reușeam să-l surprind în fotografii doar atunci când se retrăgea acolo, pentru că, în rest, era foarte energic, astfel că toată casa era a lui, ușa dormitorului meu se închidea doar atunci când aveam să mă confesez cu ceva.

În ziua cu pricina, nu cea mai fericită pentru niciunul dintre noi, eram în bucătărie, eu citeam, mama gătea și Coco, care era tare iubăreț, s-a furișat și a zburat pentru a se așeza pe mâna mamei. Obișnuia să-mi fie cumva critic atunci când scriam, se așeza pe mâna mea de parcă mă urmărea, gata să mă corecteze, așa că avea acest obicei profund înrădăcinat în comportament.

A dat să se așeze pe mâna mamei, însă ea nu scria în acel moment, ci... amesteca în ciorbă.

De aici bănuiesc că vă imaginați ce a urmat... a alunecat, de pe mâna mamei, direct în oala cu ciorbă!

Mama a strigat ca arsă: "Coco!" Eu am sărit și am aterizat lângă mama, care deja reușise să-l scoată din oala clocotită pe sărmanul Coco. Ud, cu penele lipite de piele, mi-am dat seama din nou cât de mic și de firav era....
Aici a început cumva sfârșitul lui Coco...

Am ales să scriu această amintire pentru că, deși este o amintire tristă, nu trebuie uitată și pentru că știu că “verba volant, scripta manent”.

Mulțumesc frumos, prietenă dragă, pentru că ai împărtășit cu mine această amintire!

Foto Arhiva personală: Coco al Ancăi, exact cel din poveste.

Un articol de Rocsana Ion

Orice utilizare a conţinutului acestui articol presupune citarea sursei şi necesită obţinerea acordului prealabil, în scris, al JoelleMagazine.Ro. Toate drepturile rezervate © JoelleMagazine.Ro 2020.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Sinceritatea: esențială în relațiile de orice fel
7 ani fără tata: Mi-e dor de îmbrățișarea ta mai…