Melancolie, dulce melodie: Cum ar fi dacă...

Cum ar fi dacă... nu ne-ar mai fi frică?

De nimeni și de nimic? Cum ar fi dacă am avea curajul să facem tot ceea ce ne dorim, să spunem tot ceea ce simțim și să nu mai păstrăm lucruri nespuse în diverse cotloane ale sufletului?

Cum ar fi dacă... nu ne-ar mai fi dor?

Ah, dorul... oare am putea trăi fără el? Nu este el oare singurul care ne ține uneori în viață? Zi de zi, ne e dor de ceva sau de cineva. Speranța de a trăi din nou anumite sentimente ori de a revedea anumiți oameni este, în unele momente, însăși rațiunea de a trăi pentru unii oameni.

Cu toții păstrăm în suflet dorul... fie de ceea ce mai putem avea și sperăm să regăsim, fie de ceea ce e imposibil să retrăim, însă ne-a adus, în trecut, cele mai frumoase clipe din viață. Iar, pentru dorul adevărat, uitarea există degeaba. 

Cum ar fi dacă... am îndrăzni să țintim cel mai sus posibil?

Cu toții avem visuri, dar tindem adesea să ne gândim doar la cele care ni se par realizabile. Dar cum ar fi dacă am ținti către a ne îndeplini cel mai mare vis al nostru? N-am face, oare, totul altfel? Încrezători că putem, chiar am reuși probabil să facem mai mulți pași către ceea ce ne dorim.

Cum ar fi dacă... n-ar există îmbrățișările?

Am concepe oare viața fără îmbrățișarea oamenilor dragi? O îmbrățișare înseamnă mai mult decât 1000 de cuvinte. Îmbrățișându-l, îi putem transmite omului din fața noastră tot ceea ce nu i-am spus, deși ne-am fi dorit asta. De fapt, astfel poți transmite lucruri pentru care, oricât ai încerca, nu găsești cuvintele potrivite. Iar sufletele care sunt pe aceeași lungime de undă vor înțelege de-ndată totul, fără explicații suplimentare. O îmbrățișare este, uneori, cel mai bun medicament din lume.

Cum ar fi dacă... n-am dărui?

Am fi mai săraci noi înșine, cu siguranță. Unui om cu suflet bun îi aduce bucurie faptul că dăruiește ceva altcuiva. E drept că, de cele mai multe ori, ne amintim că "dar din dar se face Rai" doar în perioada sărbătorilor, însă norocoși sunt cei care nu uită, pe tot parcursul anului, să aducă zâmbete pe chipul altcuiva, fericire care se transferă, instant, și-n sufletul lor.

Cum ar fi dacă... n-am putea zâmbi?

Zâmbetul este cel mai sincer mod de a arăta că ești cu adevărat fericit, chiar și pentru o clipă. Fără zâmbete, lumea ar fi cu siguranță mult mai gri, iar noi n-am putea înțelege puterea pe care un surâs o are de a schimba total ziua cuiva.

Cum ar fi dacă... sănătatea ni s-ar șubrezi?

Sănătoși fiind, nu ne putem închipui o asemenea situație. Și totuși, e bine să realizăm că orice are o rezolvare atât timp cât ești sănătos. Fără sănătate, ne-am pierde pofta de viață și de a trăi zi de zi cât mai frumos posibil. Așa că n-ar fi o idee rea să facem toate investigațiile la timp, periodic, pentru a preîntâmpina orice probleme care, la un moment dat, ar putea să apară și să ne fure zâmbetul de pe chip. 

Cum ar fi dacă... n-ar exista uitarea?

Am avea, probabil, senzația că toate ni se întâmplă nouă deodată. Uitarea există pentru ca oamenii să-și poată continua viața, indiferent de ceea ce li s-ar întâmpla. Și totuși, cum bine spuneam mai devreme, există o singură situație în care uitarea există degeaba: când unii oameni și dorul care ne copleșește când ne gândim la ei rămân veșnic în sufletul nostru, deși noi nu-i vom mai putea vedea niciodată.

Cum ar fi dacă... n-am putea iubi?

Dacă nu am mai putea simți fiorii primului sărut și atingerea omului de care suntem îndrăgostiți? Oare cum ar fi dacă, așa cum spun versurile cântecului "Dacă n-ai iubi" al formației VH2, "cineva ar interzice iubirea fără să-l poți opri"? Cum am trăi noi, oare, fără îmbrățișarea celui la care ne gândim zi și noapte, fie că ne e aproape sau e departe?

Cum ar fi?

Gândiți-vă doar cum ar fi fără toate acestea și, dacă nu vă puteți imagina acest lucru, amintiți-vă să le apreciați mai mult, conștienți fiind de faptul că viața e un dar pe care suntem privilegiați să-l fi primit la pachet cu toate cele de mai sus.

Carpe diem!

Foto: Shutterstock.com