BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Poveşti. Greşeli. Lecţii învăţate. [Repeat.]

Fiecare zi ne arată o nouă cale. Trăim povești pentru sufletul nostru, oferim şanse când poate nu mai este cazul, învăţăm din greşeli şi... mereu se conturează un nou început fix sub ochii noştri. Şi-atunci apare uneori debusolarea.

Suntem reticenți la schimbare. Ne debusolează să realizăm că oamenii despre care credeam că ştim totul, pe care ni se părea că îi cunoaştem ne întorc spatele. Pleacă şi nu se (mai) uită în urmă. De parcă nu le-ar fi păsat niciodată. Iar noi rămânem privind către trecut, ne fixăm privirea asupra unor amintiri ale clipelor trăite și nu reușim să înțelegem ce s-a întâmplat exact și care a fost momentul în care s-a rupt totul.

Orice experiență este benefică. Dacă te-a făcut să suferi, ai învățat de ce să te ferești pe viitor. Dacă te-a înălțat sufletește, ai asimilat ideea că se poate trăi frumos, în armonie cu tine însuți și cu ceilalți și ai realizat faptul că fiecare clipă merită trăită din plin.

Uneori avem atitudinea corectă, alteori greșim și este firesc să facem asta. Suntem oameni și nu suntem perfecți.

Faptul că suntem diferiți ne determină să fim uneori șocați de greșelile altora. Avem tendința de a critica fără a privi dincolo de aparențe. Alergăm prin viață după fericire, căutăm iubirea, dar, când le găsim, uităm să le prețuim și greșim.

De cele mai multe ori, după ce greșim, ajungem să regretăm. Însă regretele apar întotdeauna prea târziu. Și oricum nu-și au sensul.

De fapt, regretele nu au niciun rost. Se spune că nu are sens să regreți ceva ce, la un moment dat, a fost exact ceea ce îți doreai. Viața este mult prea scurtă.

Orice lecţie învăţată trebuie aplicată pe viitor. Iar acest lucru este valabil pentru orice tip de relație din viața noastră. De ce să facem aceeaşi greşeală de două ori? 

Trăieşti din plin fiecare clipă, dăruieşti altora din timpul tău iar, dacă ai constatat că a fost o greşeală, nu o repeta. 

Mergi mai departe.

Vei întâlni, într-o bună zi, oamenii potriviţi care să merite acele momente preţioase din timpul tău... dăruite lor!

Foto: Shutterstock.com

Urmărește Joelle Magazine pe Facebook, Instagram și Twitter.

Un articol de Anca Cernat (Tănase). YouTube: ANCA CERNAT

Orice utilizare a conţinutului acestui articol presupune citarea sursei şi necesită obţinerea acordului prealabil, în scris, al JoelleMagazine.Ro. Toate drepturile rezervate © JoelleMagazine.Ro 2020.

 

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Cutia cu povești: peripeţiile unui peruş pe nume…
7 ani fără tata: Mi-e dor de îmbrățișarea ta mai…