BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Sinceritatea: esențială în relațiile de orice fel

În orice tip de relație, cele mai importante atribute sunt sinceritatea și încrederea. Ele ne arată calitatea legăturii respective, oricare ar fi ea și, în funcție de ele, putem deduce dacă aceasta urmează să reziste în timp sau nu.

De ce este importantă sinceritatea?

Este esențială pentru că e un sentiment pur, bazat pe tot ce este mai bun și mai frumos în noi, astfel că, atât timp cât e păstrată în suflet, în vorbe și-n gesturi, nu permite nimănui să mintă, să înșele sau să păcălească cealaltă parte din relația respectivă. Când însă aceste lucruri urâte intervin în peisaj, relația deja începe să se năruie.

Singurul mod ideal de a acționa într-o relație bazată pe încredere este să fim sinceri cu defectele, greșelile și intențiile noastre și să acceptăm toate riscurile ce se impun în caz contrar. De asemenea, sinceritatea nu se pretinde partenerului de relație. Cel mai indicat și înțelept este să accepți ca partenerul să spună numai ce va dori, când și cât va dori din toate câte pot fi spuse, fără a-l judeca.

Acest mod de abordare reprezintă, de fapt, libertatea oferită partenerului de relație astfel încât va deveni o persoană deschisă, extrem de sinceră și care își acceptă vulnerabilitățile încă de la început. Aceasta este cea mai onestă abordare a sincerității în relații. Dacă însă una dintre părți va încerca o altă abordare, va interveni din start manipularea, poate posesivitatea și încercarea de a obține controlul relației în cauză.

Sinceritatea este un mod de a-i cuceri și de a-i impresiona pe cei din jurul tău, dar și de a te face plăcut și, mai ales, de a-i surprinde pe cei de lângă tine.

Alexandru Vlahuță spunea că:

“Fără sinceritate nu faci nimic. Oricât vei fi de iscusit și de șiret, oricât vei ști să ticluiești și să sulimenești minciuna – ea rămâne tot minciună. Vei înșela pe un om, o generație, două - dar timpul… pe el nu-l vei înșela”.

Sinceritatea este un tot de sentimente și atribute la un loc – este bunătate, simplitate, iubire, lumină, viață, frumos, puritate, etc. Este tot ce ne unește pe noi, oamenii și, în același timp, ne face unici.

Într-un final, poate că veți spune că sinceritatea nu este de multe ori ceea ce ne poate ajuta, dar să fim sinceri și să mergem cu fruntea sus prin viață este cel mai frumos lucru de pe pământ și cea mai importantă realizare a unui om.

Fiți sinceri cu voi înșivă și cu cei din jur, iar viața va fi frumoasă și liniștită!

Foto: Shutterstock.com

Un articol de Elena Tănase.

Orice utilizare a conţinutului acestui articol presupune citarea sursei şi necesită obţinerea acordului prealabil, în scris, al JoelleMagazine.Ro. Toate drepturile rezervate © JoelleMagazine.Ro 2020.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Cutia cu povești: peripeţiile unui peruş pe nume…
7 ani fără tata: Mi-e dor de îmbrățișarea ta mai…