Escape Thursday: “Cimitirul animalelor” sau De ce oamenii își amintesc mai des de mormântul pisicii decât de cel al mamei?

Ceea ce înseamnă că o altă ființă, rămasă în viață, își va aminti de cealaltă ființă care a murit. Sau nu.

Am ajuns ieri, mai mult sau mai puțin întâmplător, în “Raiul Animalelor”. Eu știam de Cimitirul Animalelor doar din înfricoșătoarea poveste a lui Stephen King, cu același nume. Însă cel pe care l-am vizitat eu nu era deloc înfricoșător, și nici științifico-fantastic.

“Raiul Animalelor” este primul parc-cimitir privat din România, dar și unicul de acest gen. A fost fondat în anul 2003, iar de atunci putem găsi pe aleile sale numeroase plachete ce doresc să plaseze în eternitate amintirea necuvântătoarelor ce au adus, la un moment dat, fericire în inimile stăpânilor.

Indicatorul care arată drumul spre locul de odihnă al necuvântătoarelor

Cei care doresc să ofere animăluțului trecut în neființă un loc de veci o pot face prin serviciile cimitirului, însă există și posibilitatea de incinerare a companionului. Am aflat, în timp ce mă plimbam pe alei, că acest procedeu de incinerare a fost aplicat elefantului de la Grădina Zoologică din București, iar cenușa sa este încă bine păstrată la recepție.

Parcul se află în partea de Est a Bucureștiului, lângă nodul rutier ce leagă Autostrada București-Constanța și Șoseaua de Centură.

“Raiul Animalelor” se adresează cu precădere locuitorilor din București și Ilfov, însă este deschis tuturor iubitorilor de animale din România. În același timp, el oferă și facilitățile unei pensiuni pentru animale, unde stăpânii care pleacă în călătorii își pot lăsa companionul acolo, unde va fi bine îngrijit până la întoarcerea „părinților”.

Prețurile pentru un loc de veci sau o incinerare variază între 400 și 600 de lei, în funcție de dimensiunea animăluțului, la care se adaugă accesoriile, după cum preferă stăpânul.

Plimbându-mă pe aleile cimitirului, am realizat după o vreme că lipsește ceva: nu mă simțeam speriată. De obicei, într-un cimitir obișnuit, simt înfricoșare chiar și în miezul zilei. Am senzația că, de undeva, de sub placa de mormânt, se va ridica un strigoi, gata să mă pedepsească pentru cine știe ce lucru am făcut pe acest pământ. Și poate această senzație mi-o dă și modul în care sunt aranjate, de obicei, aleile dintr-un cimitir de oameni – sobre, gri, terifiante, sumbre.

Singurul cimitir de oameni care nu mi-a provocat frică a fost cel Vesel, de la Săpânța.

Iar acum m-am simțit relaxată în cel de animale. Aleile erau pline de verdeață (într-un cimitir obișnuit, singurele flori pe care le vedem sunt cele așezate pe morminte, adesea veștejite), iar mormintele erau decorate cu statuete, flori, fluturi și alte accesorii care te făceau să îndrăgești micuțul companion trecut în neființă.

Inițial am crezut că voi găsi doar căței și pisici. Însă nu mică mi-a fost mirarea când am găsit înmormântați papagali, iepuri, hamsteri, chinchilla, un ponei, o iguană, o broască țestoasă și chiar...pești de acvariu! Am mai auzit o legendă conform căreia cineva și-a adus chiar fluturele, așezat frumos într-un insectar, cu un ac înfipt în corpul insectei, pentru a-i menține organismul intact. Însă nu am reușit să găsesc placa de mormânt a personajului din legendă.

Am văzut morminte pompoase, aranjate, cu multe flori, statuete și decorațiuni, și am aflat că acolo zac chiar animalele de companie ale unor nume importante din muzică, precum Corina Chiriac sau Elena Merișoreanu.

Piatra funerară a lui Zob, câinele Corinei Chiriac