BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Escape Thursday: Omniscient și omniprezent

Ne lipsesc excursiile și vizitele obiectivelor turistice din țară și din străinătate. Ne lipsesc experiențele pe care obișnuiam să le trăim prin prezența fizică în anumite locuri care ne inspirau și ne purtau mai aproape de tot ce avea zona respectivă de oferit.

Puteam să călătorim oricând și oriunde cu programarea concediilor în prealabil, perioadă stabilită împreună cu familia, dar și cu echipa cu care lucram, pentru a nu încurca activitatea de la job. Locurile pe care voiam să le vizităm pentru a ne petrece timpul liber ne erau accesibile fără nicio problemă.

Până în luna februarie a acestui an, mulți dintre noi au reușit să se bucure liniștiți de călătoriile în locurile mult visate. Anul acesta avea să ne rezerve o “surpriză” la care majoritatea nu se putea gândi vreodată. Venită în viața noastră, pandemia de COVID-19 avea să ne țină nu doar departe unii de alții, ci și departe de călătoriile pentru care mulți dintre noi au dezvoltat o pasiune sau prin care unii au reușit să creeze chiar o afacere.

Faptul că ne-am trezit în acestă situație și, mai ales, faptul că nu există reguli scrise și concrete, general valabile, care să ne învețe cum să acționăm ne-a bulversat și ne-a făcut să căutăm soluții pentru a nu renunța la lucrurile care ne fac sufletul să zâmbească.

Trăim în secolul vitezei. Nu este doar o eră a cailor putere sau a TGV-urilor, ci și a GB-ițlor care aleargă prin firele de fibră optică ale rețelelor de telecomunicații. Toată tehnologia de care dispunem astăzi ne ajută să facem posibile călătoriile noastre oriunde și oricând.

Astăzi, la Joelleweek – Escape Thursday, povestim, după cum v-ați dat deja seama, despre călătorii.

Ce ne-a adus bun pandemia de COVID-19 pe acest segment? Cum putem să facem posibilă o vizită la un muzeu celebru dintr-o altă țară stând liniștiți în fotoliul confortabil de acasă? Cum va trebui să ne raportăm la turism pe viitor?

Haideți să aflăm!

Călătoria înainte de pandemie

Cred că turismul nu se va termina aici, însă mai cred că istoria turismului se va împărți în următoarele categorii:

  • turismul înainte de pandemie;
  • turismul în perioada de pandemie; și
  • turismul de după această etapă.

Înainte de pandemie, totul era așa cum am învățat de la bunicii și părinții noștri. Planificăm călătoriile, ne ocupăm de rezervarea pentru cazare, achiziționăm biletele de călătorie, stabilim obiectivele turistice, pregătim bagajele și pornim la drum!

Totul era firesc, simplu.

În perioada de pandemie

În perioada imediat următoare de după lockdown (carantină), mulți și-au asumat condițiile impuse de anumite țări pentru a-și face călătoriile mult dorite.

Multe state au stabilit reguli stricte astfel ca persoanele care călătoreau pe teritoriul țării respective să prezinte dovada unui rezultat negativ al testului, realizat nu mai târziu de 48 sau maxim 72 de ore înainte de plecare. Cu toate acestea, mulți și-au respectat programul și au plecat în vacanță. Cu riscurile cuvenite și asumate, unii dintre noi au decis că merită efortul unei călătorii după o perioadă în care toate activitățile noastre au fost reduse la cele de interior.

Gândul la plajele cu nisipuri calde și fine, apa limpede și cristalină, mâncarea proaspătă, totul era parcă de neatins când, în alte condiții, totul era normal. Era un vis cu un scenariu urât.

De nerecunoscut au devenit și stațiunile care altădată erau pline de turiști, iar acum erau aproape pustii. Ici și colo, câte un turist curajos și rătăcit savura bucuria libertății pe propriile riscuri.

Așa a fost perioada de vară a acestui an.

Ce ne oferă această perioadă?

Ne-a fost greu, însă am învățat să acceptăm tot ce se întâmplă și să încercăm să găsim soluții pentru a ne putea bucura în continuare de viață. Acum putem să alegem să fim oriunde ne dorim. Este “un avantaj” al acestei perioade pe care o parcurgem împreună.

Locul cald de acasă este singura modalitate de a ne păstra sănătoși pe noi înșine și pe cei dragi nouă.

Au început să apară variante de vizitare online a muzeelor celebre ale lumii și a altor obiective turistice din marile orașe de pe planetă, locuri cărora poate că nici nu aveam în plan să le călcăm pragul prea curând. Acest lucru a făcut mai ușoară trecerea de la ce știam că este normal la prezentul incert.

Totul ține, la urma urmei, de obișnuință.

Putem să fim, în aceeași zi, oriunde vrem să fim. Este adevărat că nu înlocuiește realitatea, dar ne lasă totuși să sperăm că lucrurile vor reveni, într-o bună zi, la normal.

Astăzi, totul este posibil! Nu renunțăm la a călători, nu renunțăm la a asculta un concert al unui artist pe care îl îndrăgim și ne întâlnim cu oamenii dragi prin intermediul rețelelor de socializare. Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că avem resurse online din belșug, pentru care ar trebui să fim totuși recunoscători.

Mereu găsim calea de a supraviețui... mai ales noi, românii.

Vom fi bine. Sănătate să avem!

Foto: Shutterstock.com

Un articol de Rocsana Ion.

Orice utilizare a conţinutului acestui articol presupune citarea sursei şi necesită obţinerea acordului prealabil, în scris, al JoelleMagazine.Ro. Toate drepturile rezervate © JoelleMagazine.Ro 2020.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Escape Thursday: Filmul The Secret: Dare to Dream…
Escape Thursday: Hipoterapia: Terapie prin echitație…