29 de ani fără Freddie Mercury (Queen)
Considerat a fi unul dintre cei mai buni cântăreți ai tuturor timpurilor, vocalistul formației britanice avea numai 45 de ani la momentul morții sale, însă moștenirea pe care a lăsat-o lumii dăinuie și astăzi.
Pe numele lui adevărat Farrokh Bomi Bulsara, Frederick („Freddie”) Mercury a fost un muzician, cântăreț, compozitor și textier britanic, care s-a născut pe 5 septembrie 1946 în Stone Town, din Tanzania, pe insula africană Zanzibar.
A învățat devreme să cânte la pian, excelând încă din copilărie la sport și muzică, fapt ce ne putem gândi că îi prevestea un destin menit să scrie istorie.
În urma Revoluției din Zanzibar, la vârsta de numai 17 ani, a fost forțat să se mute împreună cu familia, iar drumul l-a condus către Anglia, acolo unde Mercury avea să cunoască cele mai înalte culmi ale succesului.
Drumul către succes. Queen
La Londra, a ales să studieze arta, a obținut o diplomă în domeniul artei și al designului grafic de la Ealing Art College, care astăzi este Campusul Ealling din cadrul Universității de Vest din Londra și și-a folosit abilitățile dobândite în perioada studiilor pentru a crea emblema trupei Queen, care l-a consacrat.
Și-a petrecut o bună parte din perioada ulterioară finalizării studiilor vânzând haine second hand, cântând în diverse formații și chiar lucrând la Aeroportul Heathrow.
Până la Queen, a fost membru fondator al mai multor formații care, rând pe rând, s-au destrămat, iar, în anul 1970, s-a alăturat chitaristului Brian May și bateristului Roger Taylor pentru a forma ceea ce urma să devină, în ciuda împotrivirilor colegilor lui privind acest nume, QUEEN. În aceeași perioadă, a ales să-și schimbe numele.
Cânta majoritatea melodiilor ca tenor, iar prestațiile lui live, extrem de teatrale, de pe stadioanele mari i-au adus aprecierea publicului din întreaga lume, ceea ce a determinat-o pe soprana de origine spaniolă Montserrat Caballé să afirme că:
„Diferența dintre Freddie și toți ceilalți căntăreți rock este vocea.”
We Are the Champions și Bohemian Rhapsody - cântece de referință ale Queen
We Are the Champions și Bohemian Rhapsody sunt două dintre cele mai celebre cântece ale lui Freddie Mercury și au fost votate și recunoscute drept unele dintre cele mai bune melodii din toate timpurile de organizații de renume precum Sony Ericsson și Guinness World Records. Cu toții ne-am bucurat măcar o dată în viață pe fundalul sonor al melodiei We Are The Champions, astfel că Mercury a atins, cumva, destinele a nenumărați oameni.
Conform estimărilor publice, vânzările mondiale ale trupei Queen sunt, până în prezent, de aproximativ jumătate de miliard de albume.
Deși a scos două albume și alte câteva single-uri în formulă solo, Freddie Mercury a rămas sufletul formației Queen, astfel că, până și astăzi, la 29 de ani de la moartea lui, pe pagina oficială de Facebook a formației apare scris astfel: "Queen înseamnă Freddie Mercury, Brian May, Roger Taylor și John Deacon, iar ei cântă rock n' roll."
Freddie Mercury a devenit și a rămas cetățean britanic până la sfârșitul vieții lui.
Foto Credit: Douglas Puddifoot Queen Productions Ltd, postată astăzi pe pagina de Facebook a trupei Queen.
Un articol de Anca Cernat (Tănase). YouTube: ANCA CERNAT
Orice utilizare a conţinutului acestui articol presupune citarea sursei şi necesită obţinerea acordului prealabil, în scris, al JoelleMagazine.Ro. Toate drepturile rezervate © JoelleMagazine.Ro 2020.
Ţi-a plăcut acest articol?
Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!