BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Astăzi, 7 decembrie, este Ziua Internațională a Aviației Civile (ONU)

În anul 1994, la inițiativa Adunării Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (ICAO), Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (ONU) a recunoscut data de 7 decembrie ca fiind Ziua Internaţională a Aviaţiei Civile, devenind astfel o zi oficială în calendarul Naţiunilor Unite, pentru a marca o jumătate de secol de la crearea ICAO, la aceeași dată, în anul 1944.

Astăzi le urăm cer senin și zbor mereu lin aviatorilor din întreaga lume, acești "magicieni" ai cerului care, alături de o echipă extrem de numeroasă și-n egală măsură de dedicată, reușesc să ducă pasagerii în siguranță la destinație.

Fascinația uniformelor echipajelor de zbor este una de notorietate, cunoscut fiind faptul că o astfel de ținută impune respect și stârnește admirație în rândul celor din jur, care îi privesc pe membrii echipajelor, fie ei piloți comandanți, copiloți, șefi de cabină sau însoțitori de bord, ca pe niște modele demne de urmat, care trăiesc mult mai frumos decât oamenii din alte domenii.

Și, cu toate că așa pare din exterior, iar viața "în cer" este cu siguranță una extraordinară, în spatele a ceea ce vedem cu toții în calitate de pasageri se află ani de muncă și învățare continuă astfel încât lucrurile să funcționeze perfect.

Ca om ce a avut oportunitatea de a vedea aceste lucruri din culise, pot afirma cu tărie faptul că acești oameni fac tot ce este omenește posibil pentru ca siguranța pasagerilor să se afle întotdeauna pe primul loc. Ei pregătesc aeronava până în cele mai mici detalii pentru ca totul să funcționeze conform planului și sunt pregătiți pentru orice situație care ar putea să apară, motiv pentru care eu, personal, consider că avionul este cel mai sigur și totodată cel mai fascinant mijloc de transport din lume.

De aceea, este de la sine înțeles că regulile fiecărei companii aeriene cu care alegeți să zburați, precum și regulile simple de conduită impuse de rigoarea acestui domeniu trebuie respectate ad litteram, pentru că siguranța zborului și a pasagerilor aflați la bord depinde de urmarea cu sfințenie a acelor reguli de securitate comunicate de către personalul de bord, așa că mesajele transmise de acești oameni trebuie asimilate și puse în aplicare întocmai.

Acest eveniment istoric sărbătorit astăzi are o semnificație aparte, oferindu-ne șansa de a le aduce un elogiu binemeritat oamenilor datorită cărora putem călători liniștiți în orice colț al planetei.

Astfel, 7 decembrie este o zi care încununează succesele obținute în domeniul aviației civile și marchează totodată un moment în care ne amintim cu mândrie de dorința constantă de progres și perfecționare ce caracterizează acest domeniu fascinant.

De asemenea, mi se pare esențial să avem întotdeauna în vedere faptul că echipa din spatele oricărui zbor este mult mai mare decât ceea ce vedem, iar astăzi consider că a venit momentul să le mulțumim oamenilor din toate departamentele companiilor aeriene, pe care nu avem șansa de a-i cunoaște, dar care fac, în egală măsură, eforturi supraomenești, în timp real, pentru a pune la punct fiecare amănunt, cu prioritatea cuvenită, astfel ca totul să decurgă lin și fără de greșeală.

La mulți ani magici, dragi aviatori din întreaga lume! Mulțumim! Mă-nclin!

Pe final, trebuie să menționez faptul că sunt îndrăgostită de o industrie fabuloasă, pe care mulți o numesc aviație.

Dar, pentru mine, este mai mult decât o simplă industrie. În avion, eu mă simt acasă, pentru că este singurul loc unde am experimentat senzația de libertate deplină.

Privește cerul în fiecare zi și cu siguranță vei zâmbi! 

Foto: Arhiva personală Anca Cernat 

Un articol de Anca Cernat (Tănase). YouTube: ANCA CERNAT

Orice utilizare a conţinutului acestui articol presupune citarea sursei şi necesită obţinerea acordului prealabil, în scris, al JoelleMagazine.Ro. Toate drepturile rezervate © JoelleMagazine.Ro 2020.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Cum a fost prima zi de Social Media Snow Camp 2020?
Bucureștiul va găzdui noul centru al Uniunii Europene…