BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

După două secole, călugării belgieni reconstruiesc o fostă fabrică de bere într-o mănăstire

Călugării de la mănăstirea situată în orașul Grimbergen din Belgia se pregătesc să producă din nou bere, după o pauză de mai bine de două secole.

Mănăstirea a cărei emblemă simbolizează o pasăre Phoenix având motto-ul latin “Ardet nec consumitur”, care semnifică “Arsă, dar nu distrusă”, a fost jefuită și dărâmată de trupele franceze în anul 1795.

Tradiția de a face bere datează încă din secolul al XIII-lea în orașul situat la nord de Bruxelles și va fi astfel reinventată, în baza planurilor de a reconstrui fosta fabrică de bere din cadrul mănăstirii.

Ridicată în anul 1128, mănăstirea a avut legătură cu fabricarea berii începând cu anul 1950, atunci când berarul local Maes le-a propus călugărilor să folosească numele și emblema Grimbergen pe berea mănăstirii.

După recenta aprobare a planurilor de reconstrucție de către consiliul local, părintele Karel Stautemas a declarat că “fabricarea berii și viața religioasă se împacă foarte bine”, relatează Reuters.

După un curs început anul acesta la Școala Scandinavă de Fabricare a Berii din Copenhaga, Karel va deveni unul dintre cei 5-6 angajați pe care noua fabrică îi va avea.

Expertul Carlsberg care va superviza întregul proces de fabricare a berii, Marc-Antoine Sochon, susține că își propune să aloce 10.000 de hectolitri de bere pe an unor ediții limitate ale berii Grimbergen care a fost comercializată până acum.

Astăzi se produc la nivel global 1,5 milioane de hectolitri de bere Grimbergen pe an, dintre care Alken-Maes Heineken produce și comercializează berea în principal în Belgia, în timp ce Carlsberg produce în Franța, pentru piețele de desfacere de peste hotare. Mănăstirea va obține redevențe din acest demers.

Proiectul finanțat de Carlsberg își propune să folosească culturi locale și va respecta regulile producătorilor belgieni de bere, care le impun prelucreze materia primă în interiorul zidurilor mănăstirii, să controleze atent producția și să redirecționeze profitul către mentenanța locașului de cult și către susținerea unor cauze caritabile.

Foto: Pixabay.com

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Cum a fost prima zi de Social Media Snow Camp 2020?
Bucureștiul va găzdui noul centru al Uniunii Europene…