Tradiții și obiceiuri de sărbătoarea Sfântului Andrei: La mulți ani, Andrei! La mulți ani, Andreea!
Prenumele de "Andrei" are rezonanță în lume, atât din punct de vedere religios, cât și istoric. Apostolul Andrei, cunoscut din Scriptură ca fiind primul dintre Apostolii Mântuitorului Iisus Hristos, dar și "Andrei", nume purtat în istorie de mari prinți și suverani, printre care amintim: regi al Ungariei, Andrei I și Andrei al II-lea, Prințul Andrei al Greciei și al Danemarcei, Andrei de Iugoslavia, Andrei Alexandrovici al Rusiei, Prințul Andrew, Duce de York al Angliei.
În Scoţia însă, această zi marchează atât ziua de Sfântul Andrei, cât și sărbătoarea Zilei lor Naționale, care se sărbătorește cu doar o zi înainte de Ziua Națională a României.
Noaptea de 29 Noiembrie, noaptea de Sfântul Andrei, este considerată a fi echivalentul Halloween-ului românesc, datorită mai multor tradiții și superstiții legate de sărbătoarea aceasta.
În Bucovina este cunoscut sub numele de „Andrei cap-de-iarnă”. Conform superstițiilor strămoșești, sărbătoarea permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, eludând astfel hotarul dintre ele. Astfel, în noaptea Sfântului Andrei, "umblă strigoii" să fure minţile oamenilor şi rodul livezilor.
Tot aceasta este noaptea când oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi, dacă înfloresc până la Crăciun, vor avea un an bogat.
Fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul bărbatului sortit lor să le apară în vis.
Sfântul Andrei era cunoscut ca fiind stăpânul fiarelor sălbatice, iar în această seară le dă voie să umble pe drumuri.
Legendele spun că lupul a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei, eveniment ce se sărbătorește odată cu terminarea toamnei, în data de 30 noiembrie, de unde și asocierea că Sfântul Andrei este căpetenia lupilor.
Conform tradiției, ziua este sărbătorită fără să se lucreze. Se spune că se stă acasă pentru protejarea gospodăriei de lupi.
Superstițiile spun că nu se mătură toată ziua, nu se dă gunoiul afară, nu se curăță grajdurile, nu se piaptănă, nu se dă de pomană şi nu se dă nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia de gospodărie.
Despre Sfântul Andrei găsim și versuri. Am să închei cu niște versuri lăsate de Vasile Alecsandri în poezia "Noaptea Sfântului Andrei":
“Zgomot trist în câmp răsună!
Vin strigoii, se adună,
Părăsind a lor secrii.
Voi, creștinelor popoare,
Faceți cruci mântuitoare,
Căci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfântului Andrii!”
Să ne trăiți cu numele, Andrei și Andreea! La mulți ani!
Foto: Shutterstock.com
Un articol de Rocsana Ion.
Orice utilizare a conţinutului acestui articol presupune citarea sursei şi necesită obţinerea acordului prealabil, în scris, al JoelleMagazine.Ro. Toate drepturile rezervate © JoelleMagazine.Ro 2020.
Ţi-a plăcut acest articol?
Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!