BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

Coroana (The Crown), sezonul 4: Despre datorie, suferință și perspectivă, muncă, respect și admirație

Lansat în anul 2016, serialul Coroana (The Crown) a ajuns la al patrulea sezon, un sezon care ilustrează, mai mult decât oricând, grandoarea fiecărei decizii luate de-a lungul timpului în Familia Regală Britanică, cu toate consecințele ei.

Scriam, în anul lansării, despre serialul care oferă o incursiune în viețile membrilor Familiei Regale Britanice, cu accent asupra realităților dure cărora au fost nevoiți să le țină piept de-a lungul vremii, dincolo de picanteriile prezentate de mass-media și de imaginea de fațadă care trebuie păstrată și care derivă din natura statutului de membru al Casei Regale.

În acest sezon, apare Diana Spencer (interpretată de către actrița Emma Corrin), o tânără care ajunge în această călătorie tumultoasă numită căsătoria cu un moștenitor al coroanei și care face tot posibilul pentru a depăși toate provocările la care nu se gândise în momentul în care îl cunoscuse pe Prințul Charles.

Evident îndrăgostit de o altă femeie, cu care, așa cum deja e conștientă întreaga planetă, nu a putut rupe niciodată legătura, Prințul Charles alege să se căsătorească cu o persoană care să poată deveni, în perspectivă, o regină respectată și admirată de întreaga lume. 

Vizibil aflat în suflerință la momentul repetițiilor pentru nuntă, care se cuvin a avea loc înainte de un eveniment de o asemenea anvergură, menit să fie în lumina reflectoarelor de pe întreaga planetă, Prințul Charles primește sfaturile mamei sale, Regina Elisabeta, cu liniștea unui om resemnat cu propriul destin:

"Când străbunica ta, Regina Maria, era o prințesă frumoasă... urma să-l ia de soț pe Făt-Frumos. Dar, înainte să ajungă la biserică, l-a răpus o boală. Fiindcă toată lumea o îndrăgea, i l-au dat pe fratele lui mai mic. Problema era că el era Făt-Anost. Searbăd și timid. Nu a existat nicio atracție între ei și, cu siguranță, nu a existat iubire. Dar, ca să le funcționeze căsnicia, li s-a spus să se concentreze pe a vedea perspectiva. Datoria. Au muncit necontenit. Și, din acea muncă, a crescut o mică sămânță. De respect și admirație, din care a răsărit o floare care putea fi numită iubire."

În tot acest timp. Prințul Charles o ascultă tăcut, privind pe fereastra Palatului artificiile prin intermediul cărora se sărbătorea ceea ce urma a fi nunta viitorului moștenitor la tron al poporului.

Regina Elisabeta continuă neclintită, manifestând totuși o urmă de empatie față de sentimentele propriului copil:

"Au stabilizat o țară în război cu ea însăși. Au consolidat monarhia britanică, pe când casele regale ale Europei se prăbușeau.  Nu mă pot lăuda cu intuiția mea maternă. Dar îmi dau seama când unul dintre copiii mei este nefericit. Oricât ai suferi acum... orice îndoieli ai avea, dacă vei urma exemplul străbunicii tale, iubirea și fericirea vor veni la rândul lor."

Serialul și îndeosebi sezonul 4, în care fiecare moment este fabulos pus în scenă în unele dintre cele mai impozante decoruri din lume (Castelul Balmoral din Scoția, dar și peisaje de poveste din Irlanda și Islanda), merită urmărite cu atât mai mult cu cât știm cum toții finalul acestui demers din viața reală a Familiei Britanice, așa cum ne-a fost prezentat de-a lungul timpului, precum și faptul că, oricât ar fi încercat să lupte cu sentimentele sale, Prințul Charles nu s-a putut despărți niciodată de Camilla, fapt pentru care, zeci de ani mai târziu, aceasta i-a devenit, până la urmă, soție, așa cum inima îi șoptea dintotdeauna că ar fi trebuit să facă.

Fiecare luptă interioară care se dă în sufletul personajelor, prezentată în discordanță cu simțul datoriei proclamat de cei mai vechi membri ai familiei, care, la rândul lor, au dus propriile lupte pentru a înțelege că viața lor este pusă în slujba monarhiei este fascinant de urmărit până la final pentru că ne învață lucruri mai presus de orice trăire, oricât de puternică, legate de simțul datoriei și de devotamentul pentru drumul pe care, dacă alegi să-l începi, trebuie să-l duci până la capăt.

Evenimentul propriu-zis al nunții dintre Lady Diana Spencer și Prințul Charles, care, la momentul la care a avut loc, a atras o audiență de 750 de milioane de telespectatori din întreaga lume, nu este recreat în cadrul acestui sezon.

Deși lansarea unor noi sezoane ale multor seriale de pe Netlfix au fost afectate de contextul actual, filmările The Crown s-au finalizat în luna martie a acestui an, chiar înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus, fapt ce astăzi ne oferă posibilitatea de a ne delecta cu un sezon de excepție, care uimește la fiecare pas, din toate punctele de vedere, așa cum nici măcar precedentele sezoane nu ar fi prevăzut. 

Foto: Netflix

Un articol de Anca Cernat (Tănase). YouTube: ANCA CERNAT

Orice utilizare a conţinutului acestui articol presupune citarea sursei şi necesită obţinerea acordului prealabil, în scris, al JoelleMagazine.Ro. Toate drepturile rezervate © JoelleMagazine.Ro 2020.

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

Producția “A fost odată la... Hollywood” a lui Quentin…
Cele mai bune 25 de filme muzicale realizate vreodată