BE JOELLE EVERYDAY! Your magazine. Your WORLD!

TRX-ul - all in one!

M-am trezit în dimineața aceasta cu un chef nebun de a scrie! Astăzi, fiind zi liberă și totodată o zi atât de importantă, m-am gândit să vă povestesc puțin despre TRX.

Ce este TRX-ul? Cum a ajuns sa fie folosit ca instrument în sălile de sport? Care este importanța lui în antrenamente?

Cand sportul îți curge prin vene, pentru că, în copilărie, Nadia Comăneci îți era exemplu și pentru că aveai promisiunea că te vei antrena la sala sporturilor de gimnastică din Deva, Cetate Deva, nu prea mai ai cum să scapi! Ești legat pe viață de ceea ce se numește mișcare!

Apoi, vrei cumva să inspiri oamenii, să împărtășești bucuria mișcării.

Da, nu suntem cu toții campioni, însă putem să fim exemplu prin acțiunile noastre. Iubesc tot ce derivă din mișcare și simt că prind aripi doar când mă gândesc la sport.

Sportul înseamnă mult mai mult decât a face mișcare. Sportul devine, după ce l-am primit ca parte din rutina noastră zilnică, un stil de viață.
Rezultatele obținuțe în urma obișnuințelor create ne fac să nu mai renunțăm.


Să revenim la TRX. Cine a inventat TRX-ul? Ce este TRX-ul?


Randy Hetrick este fondatorul și CEO al TRX Training, unul dintre cele mai importante branduri de fitness din lume.
În anul 1987, după terminarea Universității, Randy și-a început cariera în Forțele Navale. Cariera sa operațională a culminat cu ocuparea postului de comandant al escadrilei din unitatea de misiune specială de elită a Navy SEAL (SEa, Air și Land sunt forțele speciale ale Marinei SUA, destinate pentru conducerea cercetării și activităților speciale în lupte antiteroriste), unde era însărcinat să conducă cele mai importante misiuni de operațiuni speciale ale națiunii.

În anul 1997, Randy Hetrick, aflat în Asia de Sud-Est într-o misiune a escadronului Navy SEAL, căuta o altfel de metodă de instruire față de cele generice. El a folosit produse familiare - o centură de jiu-jitsu și chingi de parașute -  pentru a crea prima versiune a TRE Suspension Trainer.

Acesta a fost doar începutul, pentru că lucrurile aveau să se dezvolte frumos, crescând astfel un brand și, în același timp, o afacere.

După 14 ani în SEAL, Hetrick a părăsit Marina și s-a înscris la Universitatea Stanford, unde și-a obținut acreditările în MBA (Master of Business Administration). A participat în mod regulat la concursuri de gimnastică, cu speranța de a-și aduce aparatul în atenția antrenorilor și sportivilor.

În anul 2001, dezvoltă prima versiune a TRX Suspension Trainer, căpătând atenția antrenorilor.
Hetrick și-a pus mai întâi la punct planul de promovare al noului sistem TRX. A promovat acest nou instrument de antrenament la Școala de Arte Marțiale Mixte, Krav Maga Fitness Club din San Francisco.
Apoi, a început să vândă noua linie de echipament de antrenament.

În anul 2005, lansează primul curs Suspension Training de formare instructori.

În anul 2007, TRX FORCE se lansează ca program de instruire militară și este integrat de Corpul de Marină al SUA.

În anul 2010, Centrul pilot de instruire TRX se deschide la TRX HQ din San Francisco unde aveau să lanseze programe de dezvoltare și educație funcțională a profesioniștilor în fitness.

Tot în acest an, TRX Suspension Training a ajuns și în România, când Dumitru Butilcă (DIMI), fondatorul conceptului “THE MOVEMENT”, a devenit primul instructor certificat în domeniu, devenind astfel reprezentantul TRX în România.
Antrenamentele cu TRX integrează practici militare, mişcări din pregătire a sportivilor de performanţă şi tehnici de recuperare fizică.

În anul 2011, TRX achiziționează RipCore FX pentru a forma TRX RIP Training, al doilea produs din gama TRX.
Pachetul Pro cuprinde un nou design de antrenament cu suspensie și este prezentat pentru a satisface nevoile profesioniștilor din fitness.
Astfel, TRX găzduiește primul curs de pregătire RIP, împreună cu un curs de formare în suspensie pentru medicina sportivă, care permite dezvoltarea forţei trunchiului, a flexibilităţii şi a rezistenţei, prin cicluri de mişcare folosite în viaţa de zi cu zi şi în sport.

Sportivii pasionați de Yoga și Pilates au început să fie atrași de TRX, deoarece există câteva elemente care le aduc împreună: mișcările în echilibru și lucrul cu propria greutate a corpului.

TRX-ul este minunat pentru alergători, bicicliști sau pentru oricine dorește să aibă un antrenament intens. Dezvoltă forța musculară și aduce un plus de flexibilitate și echilibru.

TRX-ul s-a dovedit un bun instrument pentru recuperarea fizică în urma unei accidentări și funcționează oriunde: în sala de sport, acasă sau în parc.
Nu îţi promite pătrăţele în prima săptămână, dar îţi promite o senzaţie pe care poate nu ai mai trăit-o, dar pe care cu siguranță vrei să o repeți.
Îți trezește o stare de bine pe termen lung, energie şi o altfel de cunoaştere a corpului tău. 

Dacă nu ați încercat niciodată TRX, sper că v-am făcut curioși și să încercați. Este ușor de transportat și poți să-l folosești oriunde găsești o ușă sau o bară de care să-l prinzi.

Spor(T) în toate și stare de bine

Foto: pexels.com

Un articol de Rocsana Ion.

Orice utilizare a conţinutului acestui articol presupune citarea sursei şi necesită obţinerea acordului prealabil, în scris, al JoelleMagazine.Ro. Toate drepturile rezervate © JoelleMagazine.Ro 2020.

 

Ţi-a plăcut acest articol?

Fii alături de noi, dă LIKE paginii JoelleMagazine de Facebook!

5 moduri simple de a ne menține energia la cote…
Oamenii la a doua tinerețe și pandemia de COVID-19…